Leapșa Literară: Dust in the wind - Episodul 10 - Intermezzo

Day 3,379, 08:20 • Published in Romania Romania • by Roman Daco

Episoadele precedente: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9A, 9B

Sună ceasul. Vorba vine, cipul de la încheietură trimite câteva semnale și mă simt tras de mână. Mă ridic în capul oaselor, că altfel dacă trece un minut trasul de mână se transformă într-o palmă peste ochi. O nouă zi, aceeași rutină. Bifez fișa electronică de pontaj, fac un tur virtual rapid al facilităților proprii de producție, dau instrucțiunile necesare, apoi trec la flotări.
...88, ...89, ...90! Și-a 91-a cu bătaie din palme. Altădată abia mă chinuiam să ajung la 90, cu toate îndemnurile din căști ale celebrei Lana. Acum totul e rutină, nu mai știu nici de ce le fac, nici pentru ce sau pentru cine. Le fac și merg mai departe.
Micul dejun și presa... n-apuc să pun pe-o măsea că am terminat de citit. Termin micul dejun și același gând zilnic îmi trece prin minte: „mai era ceva”. Eh, lasă, azi nu. Poate mâine.
Chem la ordine Pilotul Universal Luptător Automat și-i trimit ceva instrucțiuni de navigare prin hățișul de războaie false ale zilei. Setez alarma pentru cazul în care trebuie să intervin personal și las P.U... pușca mea dar, de om prea hârșit ca să mai creadă în propaganda mașinii de război și care oricum n-a fost vreodată un bun soldat, să plece și să lupte automat pe aiurea în numele meu.
Am ieșit să dau o tură prin bazar, mai mult din obișnuință, căci piața e un fel de na-ți-o ție, dă-mi-o mie, o miuță în care ne prefacem că-ți vindem ce-am cumpărat ieri de la tine ca să păstrăm aparențele acestui simulacru numi pompos „economie”. „Last 19 hours for the Power Pack” se auzea de la megafoanele instalate pe străzi. V-ați luat țeapă, gândesc, luna asta chiar voi mi-ați dat unul cadou de nu știu ce bornă atinsă. E bună din când în când la ceva și rutina asta. Un graffiti nou apărut mi-a atras atenția, deși era destul de bine camuflat.


Uit totuși repede de el, nu e decât o mică perturbație în lenta și perfecta scurgere a zilei. Da, totul merge strună. Păcat că merge în gol.
Sună ceasul. O nouă zi. Bifez, fac un tur virtual, apoi trec la flotări ...88, ...89, ...90! Și-a 91-a cu bătaie din palme. Micul dejun și presa.
Iau o gură de ceai și dau să citesc. Dar ce? Că nu mai recunosc nimic din ce-mi apare în față. Totul e un talmeș-balmeș de trololo, copy-paste, limbaj suburban, din care cu greu mai poți distinge ceva lizibil. Toate astea scoase din arhivă - pentru că descopăr că de fapt în ultimele 24 de ore nu a apărut niciun articol nou în toată țara - și puse la rotisor ca o șaorma cu de toate. Să vezi că graffiti-ul văzut deunăzi chiar avea sens. Pentru că acolo unde ieri era ceva care putea fi numit cât de cât presă, azi și-au dat întâlnire și jubilează dihania sublimă, agramata ideală, saprofita vanitoasă. Omenește, o poți roti oricum, că tot acolo nimerești: Moartea presei.
Prin toată această cacofonie zăresc și niște scrieri-zbatere ale Mentalistului. Nu se lasă, încearcă și cu vorba bună, și cu cea grea, apelează la obraz acolo unde nu găsești decât șorici, e singurul care nu s-a resemnat. Simt cum mă ia o ușoară amețeală.
Termin micul dejun și dau să mă ridic dar amețeala e mai puternică... mă sprijin de scaun și gândesc ca în fiecare zi „mai era ceva”... A, da! Astăzi nu mai amân... prietene Mentalist, nu ești singur... duc mâna la piept și...
(eViaţa mi se perindă pe repede-înainte prin faţa ochilor)
- Fiți atenți, nu ne mai permitem nicio greșeală, tună vocea Șefului. Pe Pantera Neagră ați lăsat-o să zboare, pe ăsta trebuie să-l prindem neapărat, viu și nevătămat.
- N-ai grijă șefule, totul e pregătit minuțios. Trimitem gazul paralizant prin sistemul de aerisire și apoi doar îl culegem. Iar cu Pantera, poate e mai bine că a zburat. Dacă avem noroc ne duce drept la ei.
- OK, toți sunt pe poziții?
- Da, să trăiți.
- Dați drumul la gaz și-n zece minute masca pe figură, intrați și-l ridicați. Bodycam-urile voastre sunt ochii mei, țineți canalele de comunicare deschise și fiți atenți la eventualele ordine. Executarea!
După zece minute sparseră ușa și intrară, dar lucrurile nu stăteau exact conform planului... pare că se grăbiseră, subestimaseră rezistența Subiectului. Primul intrat se panică, scoase arma și trase un foc spre Subiect. STOOOOP! îi urlă Șeful în cască și asta îl făcu să-i ezite puțin mâna. Toți se opriră și văzură Subiectul cum cade ca un sac de cartofi pe podea.
- Idioților, am zis viu și nevătămat! mai zbieră Șeful în microfon și plecă să evalueze situația la fața locului.
Ajuns în garsoniera austeră, acum din nou aerisită, Șeful trecu rapid cu privirea asupra interiorului. Foarte puține lucruri, strictul necesar pentru o singură persoană. Nimic în plus, dar nimic în minus. Simplu și funcțional, optimizat pentru eficiență maximă. Îl văzu pe subaltern, încă echipat, cu masca atârnându-i de gât, și-l luă din nou la rost:
- Ce-a fost mă în capul tău?
- Șefu’, era în picioare, și când am văzut că duce mâna la piept am tras! De unde să știu că avea doar un amărât de stilou?
- Doctore, care e situația?
Medicul tocmai încheiase consultul preliminar, se ridică și răspunse:
- Subiectul e în afara oricărui pericol. Glonțul nu l-a atins. Are o contuzie minoră deasupra urechii drepte de la căzătură, iar gazul i-a produs o inflamație ușoară care i-a afectat respirația și probabil și corzile vocale. Dar în câteva zile e ca nou.
- N-avem atâta timp. Luați-l și toată lumea către vechiul fort unde stabilim cartierul general. Până atunci poate se trezește și domnul Roman Daco din somnul dulce.
- Scrie! Scrie mă, tot ce știi despre ei! Direct X, Mentalistul, Danidanam, Osama Bri Gadier, Belzebut cel crunt, Lucia, Dragos, Pantera Neagră și ceilalți acoliți ai tăi, strigă Șeful furios.
Privesc stiloul care îmi este împins în față. Negru, tubular, cu o peniță aurită, foarte fină de altfel. Penița mi-a și atras atenția, cel mai mult. Nu mă întrebați de ce, pur și simplu, nu-mi puteam lua ochii de la aceasta. Cu ochii pe peniță încerc să-mi eliberez mintea și să-mi pun ordine în gânduri. Încerc să mă concentrez... zen...
- Hai sictir! strig în gura mare dintr-un reflex condiționat. Pff gândesc, asta pățești când aprofundezi învățăturile zen la școala maestrului Omae. Din fericire în loc de cele două cuvinte, tot ce scot este un gâjâit și un șuierat. Tușesc scurt, arsura din gât nu-mi dă pace.
- Mai ușor că riști să nu mai vorbești în viața ta, zice Șeful. Și asta nu e o amenințare, e recomandarea medicului. Ia stiloul și scrie.
„Apă” e primul cuvânt pe care îl scriu. Sunt lăsat în pace o perioadă și între timp analizez situația. Cunosc toate numele astea. Dar nu cunosc prea bine persoanele, am interacționat foarte puțin cu fiecare în parte... Ăștia nu știu că eu sunt un solitar, că nu am acoliți pe lumea asta? De fapt bine că nu știu, că altfel m-ar executa sumar. Așa, se pare că au nevoie de mine... Ce ușor m-am lăsat prins. Mi-amintesc că mi-a zis Pantera Neagră odată că lumea în care trăim e din ce în ce mai periculoasă și că am nevoie de ceva mai multă protecție și supraveghere, de un buncăr, o rută de scăpare, ceva, pentru orice eventualitate... neah, eu am ținut-o pe-am mea, omnia mea mecum porto. Cineva îmi întinde un pahar cu apă și lasă și o carafă mare pe masă. În timp ce beau, aud din nou:
- Și acum, scrie!
„Sigur nu ăștia sunt cei care vor să ne ia scrisul”, îmi trece prin minte. E bine, (auto)ironia nu m-a părăsit. Privesc numele auzite anterior pe o listă în fața mea și-mi storc mintea să aflu ce au comun între ei și de ce ar putea fi acoliții mei. Deodată se produce declicul. Sap adânc în memorie, iau stiloul și cerneala albastră începe să se aștearnă:

direct x - soldatul X, pamfletele la palat
Mentalist de Bucovina - Liniste, Poveste hazlie, Io, ea și restu’ lumii
Danidanam - Efectu’ umbrei de dud asupra balisticii, Povești de adormit ‘ubitu
Osama Bri Gadier - Je dis aime, Imi cer scuze, Fasole cu ciolan eRomanesc
belzebut cel crunt - Dracones Saga, Personalitati eRomanesti
Lucia38 - De ce mai scriu, Mesaj pentru fiica mea
Dragos1976 - Revoluționarii dintr-a V-a, Invierea Lazărilor, Concert pentru pian în sol eMoldav, eCanCan
blackpanther76 – Și dacă pumni îți bat în geam, La final de mandat

Celor din jur nu le vine să creadă cât de ușor m-am lăsat convins. Cum termin de scris, Șeful smulge foaia din fața mea și o pasează unui subaltern.
- Verifică toate datele astea. Caută corelații cu ce avem noi în baza de date. Aștept urgent un raport.
Nu trec decât câteva minute și Șeful, după ce ascultă puțin în cască, iese în viteză din cameră...
În centrul de comandă, operatorul stătea în fața monitorului și lucra la raportul cerut. O voce din spatele său continua să pună întrebări scurte și undeva în stânga sa cineva răspundea tot scurt.
Șeful: Articole de ziar?
Subalternul: Da, articole de ziar.
Șeful: Nimic altceva?
Subalternul: Încă n-am trecut prin toată lista, dar deocamdată nimic, absolut nimic.
Șeful: Le-ai citit, ceva informații?
Subalternul: Zero.
Șeful: Operator, treci prin toate și raportează dacă găsești ceva interesant.
Operatorul: Din punct de vedere literar sau jurnalistic toate par foarte interesante...
Șeful: Ți se pare că de asta am eu acum nevoie? Către subaltern: trimite subiectul în celulă și transmite-i că are câteva ore să-și bage mințile-n cap. Când îl aducem înapoi vrem informații palpabile, nu jurnalistică și literatură.
Se apropiau de locație, semnalul radiolocatorului rămăsese fix de câteva ore bune și era din ce în ce mai puternic. Ordinul era clar, odată ajunși nu le scapă nimeni, viu sau mort. Mașina de teren trecu pe lângă un avion înfipt cu botul într-un copac și deodată zăriră o clădire izolată, destul de bine camuflată. Midna fu prima care urcă până la intrare. Ajunsă în fața ușii, apucă mânerul și trage cu greutate ușa metalică. Pe scări se auzeau urcând în grabă, cu pași grei, mai multe persoane. Intrară, dar locația era părăsită. „Aici trebuie să fie, căutați cu atenție” îl auzi pe operatorul radarului. Zări pe masă un telefon făcut bucăți.
„Ahaaaa! Așa cum bănuiam” zise ținând în palmă un microtransmițător purtând o siglă bine cunoscută... „nu le-a luat mult să descopere că sunt monitorizați”. Iar le scăpaseră de puțin. Deschise canalul de comunicare directă cu Șeful.
- Recepție, aici Midna, permiteți să raportez. Am găsit transmițătorul, dar era compromis, subiecții l-au descoperit și au părăsit locația, nu mai sunt monitorizați. După urmele lăsate nu par a fi prea mulți, poate vreo 5. Așteptăm noi ordine. Over.
- Bine Midna, întoarceți-vă la bază. Over.
Șeful începea să-și piardă răbdarea. De fiecare dată cu un pas în urmă. Dar nu-și jucase ultima carte. Dacă informația otrăvită ajunsese la destinație, nici nu mai era nevoie să-i urmărească, vor veni singuri la el.
Sună ceasul, dar nu dorm. Abia am ajuns în celulă, nici nu am apucat să mă întind. E deja o nouă zi. Bifez și trec la flotări. ...88, ...89, ...90. Și încă 5 cu bătaie, azi simt că e o zi specială. Încă sunt tulburat de ce am realizat mai devreme. Toate informațiile duc la o singură concluzie: a început prigoana împotriva scrisului și scriitorilor. Iar eu am fost smuls și adus direct în mijlocul conflictului. Din fericire testul meu a funcționat. Așa cum bănuiam, ăștia sunt simpli executanți, ei caută persoane, nu scriitori și stilouri. Le-am pus în față adevărul și ei au crezut că-mi bat joc de ei. Sper că ceilalți nu s-au lăsat orbiți de înverșunare și n-au ieșit la luptă cu alte arme decât stilourile. Trebuie să realizeze că fiecare dintre ei are un stilou care poate oricând deveni STILOUL. Apărătorul scrisului. Mentalistul pare că a înțeles, continuă să scrie fără încetare. Mi-i închipui pe fiecare, undeva la adăpost, răspunzând unul câte unul chemării acestuia și scriind. Fără să se lase prinși atât de stupid ca mine. Dacă vor continua suficient de mult, până la urmă alții le vor lua exemplul. Oamenii vor începe să scrie. Vor începe în eRomânia, vor continua în eWorld și generație după generație vor menține viu scrisul. Îmi promit că dacă scap de aici, așa voi proceda. Pfuai, ce optimist sunt, de fapt e imposibil să mai scap de aici. De unul singur n-am nicio șansă, iar „acoliții” mei e clar că n-au nicio treabă cu mine, altfel m-ar fi contactat până acum.
DirectX, Dragos, Pantera, Dani și Briga s-au echipat și au pornit la drum. Apelând din prieten în prieten până la urmă făcuseră rost și de mașină, o furgonetă militară. Erau pe drum de vreun sfert de oră când îi prinse din urmă conform înțelegerii și îi claxonă.
- Hello guys, eu sunt Adinushk, se prezentă jovial tânăra de la volan. Haideți sus!
Cei cinci se uitau nedumeriți unul la altul. Se așteptau la cineva mai... experimentat. Briga se dezmetici primul și mârâi amenințător:
- Parola!
- Phoenix will rise! spuse Adinushk într-o engleză impecabilă, conform consemnului primit.
- Ea e, spuse Dani. Recomandările sunt excelente, deci trebuie să avem încredere. Se prezentară scurt fiecare, deși renumele îi cam preceda şi tânăra părea că știe deja cu cine are de-a face. Dani sui în cabină și restul în spate. Dani îi descrise pe scurt cum planul era să facă o oprire într-un fort unde știau că era ținut prizonier un alt prieten. Pe drum Adinushk dovedi o dată în plus că era exact omul de care aveau nevoie: era din partea locului și îi duse rapid la destinație, deși folosise mai mult drumuri lăturalnice.
Odată ajunși, o lăsară pe tânără în mașină cu instrucțiuni precise și porniră la treabă. Intrarea în fort nu a fost grea, era păzită doar de un soldat și și ăla pe jumătate beat.
În clădirea principală, alarma începu să clipească silențios pe monitor. Un operator îl avertiză instantaneu pe Șef și acesta începu să latre alert ordine. Agenții își ocupau posturile prestabilite. Se întoarse să privească la camerele de supraveghere simțind că în sfârșit norocul îi zâmbește. Ce frumos au intrat în capcana atent pregătită! Doar câțiva pași până la ordinul de asalt...
Îndreptându-se spre temnițe, cei cinci au auzit o voce cântând „În păduuuurea de la strungă, hei...”. Era semnalul de alarmă prestabilit cu Adinushk. O clipă rămaseră pe loc, indeciși. În clipa următoare însă se hotărâră repede, când o mulțime de uși și ferestre se deschiseră și agenții își făcură apariția în cadrul lor.
„Nu aveți scăpare, predați-vă acum!” se auzi dintr-o portavoce...

...leapșa merge la Adinushk