Join the new world

Prima parte se gaseste aici


Live to win, dare to fail
Da, da, ma trezesc acum, isi spusese ea lipsita de convingere.

So take this world and shake it
Come squeeze and suck the day
As putea renunta la nenorocirea asta de radio incorporat. Nu stiu ce a fost in capul meu cand mi l-am implantat – ha ha, ironia, stiu ce e acum in capul meu.

Come carpe diem baby
O doamne, mai pune si muzica din anii de glorie ai Pamantului, trebuie neaparat sa fac ceva cu el, se auzi propunandu-si pentru a nu stiu cata oara.

Ce nu stia ea era ca in contractul de implantare a dispozitivului de radio era de asemenea prevazut ca oricate ganduri isi va face pentru a-l scoate din functiune, niciodata nu se va putea hotari cu adevarat sa scape de el. Radioul avea un fel de mecanism “de aparare”, chipurile pentru a nu ii lasa pe oamenii lenesi sa scape de el si implicit si de alarma care le rasuna in fiecare dimineata in cap, ajutandu-i sa se trezeasca la timp pentru a-si duce la bun sfarsit sarcinile. Aparatul paruse o idee buna in anii de pionerat ai dispozitivelor mentale, pe vremea cand legislatia nu putea sa tina pasul cu inventiile. Astazi existau prevederi si controale care se asigurau ca nimeni nu iti induce clauze ascunse in creier numai pentru a te face sa le platesti pentru totdeauna taxa de functionare. Ea uitase, asa cum era stipulat in contract ca se va intampla, si de faptul ca a cerut in mod explicit ca radioul care avea sa ii fie incorporat sa fie blocat pe muzica aceea antica, pentru ca la momentul respectiv – plina de tinerete si de optimism cum era – i s-a parut ca tipul acela de muzica ar motiva-o si ar ajuta-o sa treaca peste problema ei.

Acum nu isi mai amintea decat de faptul ca si-a propus sa se trezeasca in fiecare dimineata la o ora decenta si ca isi impunea cu multa severitate sa nu cada in delasarea in care foarte usor putea intra o persoana care lucra de acasa. Fiind responsabila pentru programe filosofice – o abilitate foarte cautata intr-o lume in care toti pareau sa se fi abandonat stiintelor exacte si totusi nu voiau sa riste sa fie acaparati de inteligenta exacta si logica absoluta, caracteristice mai mult masinilor decat oamenilor - trebuia sa stabileasca singura cand si cat lucra. Nu avea supervizori, nu o punea nimeni sa fie prezenta la ora fixa intr-o corporatie mutli-stiintifica, depindea numai si numai de ea cum isi castiga traiul. Iar acesta ar fi fost foarte greu de castigat daca ar fi lasat depresia care o cuprinsese dupa despartirea de D3 sa ii dicteze stilul de viata. Ar fi dormit, ar fi mancat si ar fi dormit iar. Si cand n-ar mai fi putut sa doarma, ar fi inceput sa bea si sa ia tranchilizante si ar fi dormit oricum. Ciudat cum toata psihologia si para-psihologia din istorie nu reusise cu adevarat sa vindece depresia, ba chiar dimpotriva.

Cauza depresiei ei era intuitia. Asa isi numea ea abilitiatile procognitive, de teama ca spunandu-le pe nume le-ar da si mai multa putere. De mic copil avusese vise in care se intamplau lucruri. Initial nu erau vise cu imagini clare. Ea visa sentimente. Sentimentul ca ceva nu va fi in regula cu un anumit lucru din viata ei. Visa senzatii, insotite de idei. O durere puternica in mana asociata de ideea de iarba si munte. Apoi isi rupea mana alunecand pe iarba in excursia de la munte. Si-a dorit sa clarifice acele momente de intuitie, crezand ca asta o va ajuta sa influenteze realitatea. Asa a ajuns sa isi focalizeze toata puterea de concentrare prin meditatie si a inceput sa aiba viziuni si in stare de veghe. Dupa mult antrenament atinsese o oarecare claritate a viziunilor, cel putin in ceea ce privea evenimentele majore ale vietii ei. S-a bucurat intai, desi isi prevazuse un viitor foarte greu. A crezut si ea, cum cred majoritatea oamenilor ca singurul motiv pentru care nu ne putem schimba soarta este pentru ca nu o stim si a asteptat cu nerabdare primul moment dezastruos prevazut, pentru a-l schimba. S-a gandit ea ca modificand un detaliu oarecare al viziunii va modifica si rezultatul, dar a fost izbita si mai rau de soarta cruda.
Ha, ha te-ai uitat prea mult la filme fetita mea. Crezi ca Mie imi pasa de un fir de iarba miscat altfel decat era scris? Timpul este atat de vast incat abia se simte un eveniment major, ca cel prin care tocmai ai trecut; firele de iarba nu au niciun rol.
Atunci a inceput sa auda si vocea Moirei in cap.
Ai vrut claritate in viziune si ai atins-o numai pentru a afla ca nu are nicio importanta. Capacitatea de precognitie pe care o aveai inainte era complet functionala, nici nu trebuia sa stii mai mult, ba chiar nu te deznadajduia asa daca nu aflai de dinainte toate detaliile supliciului tau. Oricum nu poti schimba nimic odata ce il stii, si singura ti-ai aplicat pedeapsa pentru ca ai incercat acest lucru. Claritatea nu este solutia, ci pedeapsa. Ha, ha, ha.
O vreme a continuat sa se lupte cu soarta. Era convinsa ca poate sa isi suprime viziunile constiente si ca, desi nu le putea schimba, putea trai cu fostele ei vise premonitorii fara prea multa semnificatie. Dar odata trezita si hranita, intuitia ei nu se lasa asa usor. Pretul reprimarii viziunilor erau niste vise devenite infricosator de intense, in care lipsa de logica si de claritate erau mai degraba socante decat linistitoare.
Cu toate acestea, a crezut ca norocul i se schimbase cand a fost admisa la Universitatea Planetara de Filosofie, una dintre cele mai bune cicluri de studiu din lume. Pentru ea era usor sa jongleze cu idei, o joaca de copii dupa toate experientele prin care trecuse. Ba chiar credea ca filosofia o va face sa accepte cu stoicism (sau cu cinism sau cu existentialism) realitatea prezenta si viitoare in care traia. Urma sa aiba un job independent si bine platit si avea sa fie fericita.

Iar a trecut jumatate de zi de lucru, isi spusese ea. M-am lasat purtata de amintiri care nu mai au nicio importanta. Viitorul este singurul care mai conteaza acum. Daca as putea numai sa gasesc o solutie pentru a-l flexibiliza macar putin, ah ce bine ar fi. Mai bine m-as gandi la asta astazi. Cine stie, poate a o mia oara voi gasi o noua perspectiva. Si chiar daca nu, cel putin voi avea un plan filosofic pentru un viitor client, ca sa nu ma mai simt vinovata ca nu am lucrat nimic.

Singurul motiv pentru care nu ne putem schimba soarta este pentru ca nu o stim.
Singurul motiv pentru care nu ne putem schimba soarta este pentru ca nu o stim.
Dar asta era gresit.

Singurul motiv pentru care putem schimba soarta este pentru ca nu o stim.
Singurul motiv pentru care putem schimba soarta este pentru ca nu o stim.
Cum adica? Nu are logica.

Singurul motiv pentru care nu putem schimba soarta este pentru ca o stim.
Stai!
Singurul motiv ... pentru care nu putem schimba soarta ... este pentru ca o stim.

Un fel de idee neclara si ambigua incepea sa se formeze in mintea ei. A fusese cuprinsa de o nerabdare si de un entuziasm pe care nu il mai simtise de ani de zile. Isi aminti cum D1, primul ei prieten, student la Fizica, ii povestise ceva despre paradoxul bunicului si despre teoriile de fizica cuantica, care la vremea respectiva nu o interesau absolut deloc. I se parea ca, intr-un fel anume, pe care nu si-l putea inca explica, fraza propusa de ea avea legatura cu ceva din acelea. I se parea ca gasise in sfarsit solutia la problema intuitiei ei. Pana si sentimentul acela ingrozitor de prestiinta se oprise speriat de ideea ei.
Intuia – in adevaratul sens al cuvantului de data asta – ce avea de facut, dar avea nevoie de ajutor.