O zi de sarbatoare

Day 2,013, 09:55 • Published in Romania Romania • by wowotzange
Lui D.

Se trezi cu ochii umflati de plans si se intreba de ce trebuia sa se intample asta chiar astazi. Stia ca ar fi putut face ziua sa treaca, autoinducandu-si sperante desarte si ca ar fi putut fi fericita daca nu ar fi avut iarasi unul dintre acele vise care o insoteau din copilarie, despre care niciodata nu stia daca se vor implini sau nu. Ii blestema soptit pe toti oamenii care credeau ca vor sa stie viitorul.
Fraierii! Credeau ca simpla cunoastere insemna automat putere.
Oare nu stiau ei ca Moira, cruda si oarba, era mai batrana decat insusi Timpul? Degeaba aveau putere asupra lui, pentru ca pe ea nu o putea indupleca nimeni.
Naivii! Credeau ca ar fi fericiti sa stie cum va fi viata lor. Isi faceau probabil iluzia ca ar putea vedea printre valurile timpului o combinatie castigatoare la loto sau ar putea fura un fel de idee de imbogatire de la cineva cu mai multa imaginatie.
In studentie intrase deseori in polemici despre neputinta precogului. Avantajul studentului boem de la filosofie: putea discuta orice, se putea implica serios, putea chiar face crize de isterie si de neputinta cand ceilalti nu voiau sa priceapa ca ea avea dreptate. Plini de ignoranta, partenerii ei de discutie sustineau ca singurul motiv pentru care nu ne putem schimba soarta este ca nu o stim. Si daca nu stim, cum am putea oare actiona opunandu-ne ei? Daca nu stim ca ea vrea sa o luam la dreapta, cum am putea sa o luam la stanga. In viziunea ei, raspunsul era atat de simplu incat nici nu stia de ce se obosea sa li-l dea: credeti ca daca soarta vrea sa o luati la stanga, va va oferi optiunea de a o lua la dreapta din simpla dorinta de a crea iluzia liberului arbitru? Sau ca, daca intr-un moment de plictis, va va convinge ca ati reusit sa o pacaliti si sa o luati cu adevarat la stanga, nu va veti trezi pe un drum ocolit care duce tot acolo unde vrea Neinduplecata? Moira nu e Dumnezeu! Nu are pretentia de a fi dreapta si de a respecta deciziile oamenilor. Legea este doar a ei si a fost asa de dinainte ca timpul si spatiul sa se desprinda din haos.
Ha,ha,ha! Ce bine te-am invatat, fata mea. Daca as avea putina mila te-as cruta de ceea ce ti va intampla sau macar de darul acesta oribil care iti ia pana si dulceata sperantei, chiar si numai ca recompensa pentru ca mi-ai invatat lectiile atat de bine.

Asta mai lipsea, sa ii auda rasul diabolic in cap. In ultima vreme nici nu mai stia daca este intreaga la minte. Reusise sa isi suprime cea mai mare parte din intuitie - cum o numea ea – in perioada de veghe. Dar asta compensa cu accese violente in timpul somnului adanc. Erau aceleasi vise despre pierdere, singuratate si izolare. Acelasi discurs tinut de ea pentru sine, in care se repeta ca esti o nebuna, o ciudata langa care nu vrea nimeni sa stea, o paria care ii alunga pe toti, pe care nimeni nu o iubeste si care va muri singura. Era ecoul temerilor ei, care semanau foarte mult cu temerile obisnuite ale oamenilor. Toate cartile de psihologie vorbeau despre dorinta de a fi acceptat si iubit si despre frica de singuratate ca fiind teme recurente ale psihicului uman. Solutia universala a tuturor manualelor era ca trebuie sa scapi de neincrederea in tine si sa fii un om bun si dragut, pentru a atrage acelasi comportament de la cei din jurul tau.
Dar intuitia ei o avertiza intotdeauna; nu ii lasa loc de speranta. Stia daca o persoana va face sau nu parte din viata ei; stia la fiecare prima intalnire ca intr-o zi barbatul acela nu va mai fi al ei. Stia ca poate sa spere ani de zile ca soarta se inselase dar ca intr-o zi, adevarul infailibil va iesi la iveala. Iar asta ii umbrea si fericirea temporara.

Isi propusese candva sa se bucure de fiecare zi in parte, fara a se gandi la viitor, lucru destul de greu pentru un precog. Reusise sa isi suprime intuitia din viata de zi cu zi si sa isi autoinduca sperante desarte. Dar asta ii transformase noptile in niste cosmaruri amestecate cu prevestiri. Era si mai rau decat atunci cand stia ce se va intampla. Acum stia ca ceea ce se va intampla era inmultit cu temerile ei, dar nu stia in ce masura, iar asta crea o perspectiva foarte greu de suportat a viitorului. Si nici nu putea renunta la suferinta, pentru ca stia ca firul vietii ei nu poate fi taiat mai devreme decat a fost scris, peste aproximativ 50 de ani de la aceasta minunata zi, care ar fi trebuit sa fieo sarbatoare si nu un motiv de disperare. Trebuia sa fie vesnicul spectator neputincios al propriei vieti. Trebuia sa se indragosteasca de oameni pe care stia ca ii va pierde, trebuia sa accepte confesiuni de iubire vesnica, cand era sigura ca se va sfarsi curand, trebuia . . .

I'm not looking for another as I wander in my time …
Fir-ar el sa fie de desteptator cu radio incorporat, ii rasuna in toate coltisoarele creierului.

But let's not talk of love or chains and things we can't untie,
your eyes are soft with sorrow…
Si mai avea si inspiratia diabolica de a alege o astfel de melodie fix dupa visul pe care il avuse. Fir-ar ea de soarta pe care nu o putem destrama.

Hey, that's no way to say goodbye
Ah, daca nu ar sti ca intr-o zi va trebui sa ii spuna adio, ar fi cea mai fericita din lume.

- Iubito, te-ai trezit? Capul lui zburlit aparu de sub plapuma.
- Da, ingeras, spuse ea si ii zambi.
- La multi ani, A5-6, ii zise el. Iti vine sa crezi ca a trecut un ciclu de cand suntem impreuna? Inca unul si poate ne casatorim.
- La multi ani, D3, veni raspunsul ei.

Incerca sa isi compuna un zambet pe fata impietrita in timp ce incerca sa isi opreasca lacrimile. Mai aveau maxim un quadrant impreuna, dar cum ar fi putut sa ii spuna lui asta? Daca nu ar fi stiut, si ea ar fi crezut ca vor fi vesnic impreuna. Blestemata fie soarta cu toate jocurile ei.
Ha,ha,ha.