Legea “Traieste clipa”

Day 1,362, 01:27 Published in Romania Romania by QueenOfTheDamned

- Inspirat de articol lui Ion Anapoda
- Poate fi vazut si ca un mesaj catre Presedintele eMoldovei.

Apartinem, desigur, unei generatii care a patruns dincolo de fatada lucrurilor, care a inteles cat de zadarnic e totul, dar care are curajul sa accepte zadarnicia si sa-si spuna : n-avem alta de facut decat sa profitam si sa ne bucuram de clipa prezenta cat ne sta in puteri.

E generatia din care fac si eu parte si, fara indoiala, aceasta este atitudinea multora si multora ; daca stai bine sa te gandesti, cele de mai sus pot fi enuntate de oricine, apartinand oricarei generatii. Sa presupunem ca ti-ai dat seama de zadarnicia religiei, si a casatoriei, si a tratatelor, si a cinstei in afaceri, si a libertatii, si a idealurilor de orice soi, ti-ai dat seama ca sunt gaunoase, ca nu duc prin ele insele la nici un fel de recompensa, nici pe lumea asta si nici intr-o lume viitoare care poate ca nici nu exista, si ca unicul lucru absolut este placerea, si ti-ai pus in gand s-o obtii – ei bine, prin aceasta constiinta esti mai aproape de obtinerea placerii?

Dimpotriva, esti mai departe de ea. Daca fiecare si-ar face, in mod constient si brutal, un crez din “bucura-te cu orice pret de clipa prezenta” si fiecare ar smulge placerea din ea in dauna tuturor celorlalti, diavolul ar fi cel care rade la urma, si asa s-ar intampla cu toti, in special cu acei pierde-vara care in chip firesc au asemenea crez. Toate acele idei sunt doar reguli de circulatie concepute de oameni de-a lungul veacurilor pentru a mentine omenirea in cadrul unor granite, astfel incat fiecare sa poata dispune de o sansa rationala de a cunoaste placerea, iar placerea sa nu se reverse doar asupra celor violenti, grosolani, hoti, mincinosi si abili.

Toate institutiile: religia, casatoria, tratatele, legea etc sunt simple forme de consideratie fata de altii, necesare sa iti asigure consideratia fata de tine. Fara de ele, am fi o societate de banditi nevolnici in masini si de vagabonzi pe strada, robi ai unei minoritati de superescroci. Asadar, nu poti nega consideratia datorata altora, fara sa faci din tine insuti un imbecil si fara sa-ti zadarnicesti propriile sanse de placere.