CONCURS CU MINE ÎNSĂMI (I) - despre V.I.S

Day 2,074, 09:46 • Published in Romania Romania • by Krontzo
Acest articol participă la Concursul de articole - ARTE LIBERALE .


Let's talk about ... d.r.e.a.m.s ... Let's think about ...

Motto:
„Lumea sensibilă este o copie palidă a lumii Ideilor”,
Platon (427î.Hr. - 347î.Hr.), apud Socrate.
. . . Noapte de noapte fiecare dintre noi
trăiește, în mod normal, câte cinci-șase experiențe onirice.
Începem să visăm foarte devreme - încă din perioada intrauterină.
În celulele creierului se petrec, la începutul visului, descărcări lente și regulate, asemănătoare cu cele din starea de veghe, iar în clipa în care începe visul se ajunge la o activitate explozivă, necontrolată.

Toate visele sunt însoțite de o frenezie interioară extraordinară: mișcări oculare rapide, ritm neregulat al pulsului și al respirației, tensiune arterială depășind nivelul normal din starea de trezie, consum de oxigen peste normal, cantitate de adrenalină și cortizon din sânge la nivele crescute brusc, temperatură cerebrală la niveluri alarmante. Acest „creier înfierbântat” indică o rapidă conversie de energie în timp ce visăm - starea sa fiind comparabilă cu cea de furie ori de criză din perioadele în care suntem treji.

V-ați dat seama de asta? visele declanșează furtuni în creierul nostru!!! Datele cercetătorilor mai sugerează că modificările fizice măsurabile din timpul somnului sunt produse chiar de către vis.

Visul pare să semene cu o formă de terapie - slăbește mecanismele psihice de control și descarcă pulsiunile de excitație nervoasă acumulate în trup peste zi. Iar visele ne sunt necesare: când suntem împiedicați să visăm pe perioade de câteva săptămâni apar nevrozele și stările de surescitare, manifestările de comportament excesiv.
Unii susțin că ar fi obligatoriu să visăm - pt că astfel procesăm trăirile neanalizate în cortex.
Asimilăm evenimentele zilei trecându-le în revistă pe cele semnificative, comparându-le cu experiența anterioară, și abia apoi le stocam în banca de date a memoriei.
De ce? pentru că avem două tipuri de memorii (cel puțin): una pe termen scurt (care face posibil, de ex., să ținem minte un chip, un nume, un număr, doar până când ne rezolvăm problema legată de chip, nume, număr) și o memorie pe termen lung (capabilă să rețină pt totdeauna chipul, numele, numerele care contează pentru noi cu adevărat).

Șiiii… surpriză: cercetările au determinat o legătură între nivelul de complexitate a creierului la speciile cu un nivel crescut de conștiință și inteligență și ponderea somnului cu vise -
aceste specii evoluate au parte de somn cu vise pe perioade mai lungi!

. . . Unii cercetători compară manifestările din creier în timpul visului cu convulsiile din epilepsie - frecvența undelor cerebrale în timpul unui atac de epilepsie e similară cu cea constatată în cazul unui creier care visează (iar pulsul de lumină care induce o criză artificială are exact aceeași frecvența aparută la declanșarea visului).
După criză majoritatea epilepticilor dorm - ca și cum epilepticul ar fi o persoană privată de vise dintr-un motiv oarecare și-și compensează energia acumulată excesiv prin atacuri de epilepsie.
Și în crizele de ‘grand mal’, dar și în febra „imaginilor nebunești” dintr-un vis, sistemele organismului ajung în proximitatea periculoasă a limitei de suportabilitate.

Noapte de noapte fiecare dintre noi trece de câte cinci-șase ori prin acest zbucium trupesc declanșat de vise.
Totuși... de ce ne expunem acestui risc? trebuie să existe o motivație extrem de serioasă. Sigur, am văzut că ele ne mențin în normalitate. Dar... dobândim, oare și altceva?

... se pare că visele sunt, de fapt, legate de dezvoltarea și integrarea conștiinței.
Însă manifestarea conștiinței presupune, obligatoriu și permanent, legătura nemijlocită cu un trup?
ori... poate fi și de sine stătătoare?

Vise obișnuite... Vise lucide...
Voi... cum visați?


. . . P r e c u m . î n . c e r . . .


În loc de ... concluzie:
„Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic”,
Socrate (470î.Hr. - 399î.Hr.)

... dar minunate sunt clipele în care ajungi să nu-ți mai dorești nimic... nici măcar să știi...
și-abia atunci știi...