Ambient on/off

Sign up

 

Continue

Continue By creating an account you agree to the Terms of Service & Privacy Policy

Băieţi, ne mişcăm şi noi mai cu talent ? Revista Presei Zilei 1825

Day 1,826, 19:16 by Ministerul Media


La Revista Presei de azi, am putut constata că nu s-au scris prea multe articole, însă a existat măcar un articol care se poate demonstra a fi util pentru începători. De remarcat şi rezultatele unei statistici, în urma căreia aflăm că în ultima lună am scăpat de un număr foarte mare de clone. Mai putem nota şi câteva doleanţe in plan politic şi militar, în general lipsite de realism şi nu în ultimul rând, avem o mostră autentică de umor involuntar la rubrica de divertisment. Aşadar, iată ce avem azi mai concret :




La articolul zilei, ne vizitează din nou domnul Kelstein, care a continuat seria de tutoriale şi a ajuns la cel cu numărul 5, unde ne prezintă, modulul media. În plus, lansează un concurs, unde doar cei care nu au ziar pot participa şi pot câştiga 2 gold pentru a-şi crea ziar, iar câştigătorul va fi ales prin tragere la sorţi. De remarcat şi contribuţia cititorilor, care au venit cu sfaturi utile pentru completarea tutorialului.




În trend cu alte articole care s-au mai scris, braila66yrk îndeamnă la un război împotriva bulgarilor . DanySpataru scoate un articol, unde i-a luat un interviu lui Gooffree.
Omae este într-o dilemă. El doreşte ca dinozaurii de o vârstă virtuală cu el să intre într-un partid vechi sau proaspăt făcut, iar acel partid de dinozauri să-şi asume actul guvernării. La final, Omae vă invită să vă daţi cu părerea, lăsând un comentariu la articol.




La secţiunea de divertisment debutăm cu un articol scris în … croată ! Când a realizat ce-a făcut, autorul a venit cu o explicaţie : O chit, i thought it would post on croatian side! mareleqe a fost mai curios de fel şi a folosit translate, vrând să afle ce scrie de fapt în articol. Iată ce a ieşit : Eu dau aur pentru serviciul, exact 2 de aur pentru serviciu. Detalii prin mesaje! Notă: Serviciul nu include nimic pervers sau fizic bate un vecin, sau fertilizarea unui vecin soție. Serviciul este de avantaj reciproc, nu vei regreta! Doar pentru cei care cunosc limba engleză!
În articolul scris de Marius Marcu, găsim o serie de bancuri, unul mai bun decât celălalt.
Taromon are o puternică dorinţă de a lupta pentru eRomania şi şi-a manifestat frustrarea pentru că nu poate face acest lucru.
Marius Marcu publică în ziarul său un extras din legea 190 din 1908, unde “oricine fiind beat se va gâlcevi, se va deda la neorândueli de orice fel, sau va cadea în drum” o să plătească o amendă la început, iar în final o să fie trecut pe o listă a beţivilor.
justmarck publică un articol “extins” unde spune că doreşte să păstrăm România Unită …




dromi scoate un articol în care include mai multe statistici legate de felul în care a fluctuat numărul cetăţenilor din erepublik în ultima lună. În urma banurilor care s-au dat, cifra jucătorilor a scăzut cu 11293. De asemenea, mai găsim statistici privind şi numărul de regiuni câştigate / pierdute în ultima lună.


Ziare ale Unităţilor Militare româneşti :

FAR (recrutare: N/A) |
FSR (recrutare: N/A) |
FAR Bravo (recrutare: N/A) |
Vulturul Negru (recrutare: ON) |
Iron Cross (recrutare: ON) |
Romania Unita (recrutare: ON) |
Nemesis (recrutare: N/A) |
Gryphons Power Soldiers (recrutare:N/A) |
Praetorian Guard (recrutare: ON) |
Dracones (recrutare: ON) |
Forţele Militare Române |
Octogon (recrutare: ON) |
Legiunea Umbrelor (recrutare: N/A) |
Garda de Fier (recrutare: ON) |
Templierii (recrutare: N/A) |
Vanatorii de Munte (recrutare: ON) |
Nemesis Galaxy (recrutare: ON) |
Haiducii (recrutare: N/A) |
Cruciaţii (recrutare: N/A) |
Braţul de Fier (recrutare : ON) |
Şoimii Patriei (recrutare : ON) |
Garda Naţională (recrutare : ON) |

Dacă doriţi să recomandaţi articole româneşti din alte e-ţări, semnalat linkuri aiurea, sugestii şi reclamaţii, sunteţi rugaţi să folosiţi secţiunea de comentarii sau puteţi trimite un mesaj unuia dintre cei doi miniştri, Fagiani şi mib_boby.






 

Comments

TheYakuzini
TheYakuzini Day 1,826, 21:44

o7

fedora dlc
fedora dlc Day 1,826, 21:50

bravo voua
: )

Darkslowstar
Darkslowstar Day 1,826, 22:15

bun bun

W i z a r d
W i z a r d Day 1,826, 22:45

v+s

Liviu 93
Liviu 93 Day 1,827, 23:15

o/

Regele DECEBAL
Regele DECEBAL Day 1,827, 00:09

o7

Kelstein
Kelstein Day 1,827, 00:10

o7

Jean Luk Picard1
Jean Luk Picard1 Day 1,827, 00:15

:)d-aia n-am vrut sa fiu ambasador! va dati seama ce rapoarte dadeam daca foloseam google translate!

oboj
oboj Day 1,827, 01:27

v

buru
buru Day 1,827, 03:35

foarte bine...votat!

Kendra le tigre
Kendra le tigre Day 1,827, 11:41

o7! V

HabemusPapa
HabemusPapa Day 1,827, 13:11

v +s

googoodoll
googoodoll Day 1,827, 14:27

Asta v-a iesit chiar fain.

cristi4seby
cristi4seby Day 1,827, 15:33

O chit, i thought it would post on croatian side!

Eu dau aur pentru serviciul, exact 2 de aur pentru serviciu. Detalii prin mesaje! Notă: Serviciul nu include nimic pervers sau fizic bate un vecin, sau fertilizarea unui vecin soție. Serviciul este de avantaj reciproc, nu vei regreta! Doar pentru cei care cunosc limba engleză!

epic

Fagiani
Fagiani Day 1,827, 17:12

Multumim pentru aprecieri.

mareleqe : ))))

JohnCV
JohnCV Day 1,827, 20:04

" fertilizarea unui vecin soție.Serviciul este de avantaj reciproc" civilizat, decent, la obiect. : )))))))))

Mlendea Horatiu
Mlendea Horatiu Day 1,828, 13:01

o777
7o77
77o7
777o

WayMilky
WayMilky Day 1,828, 15:02

o7

 
Post your comment

What is this?

You are reading an article written by a citizen of eRepublik, an immersive multiplayer strategy game based on real life countries. Create your own character and help your country achieve its glory while establishing yourself as a war hero, renowned publisher or finance guru.