Vrei GOLD? Citeste-ma!

Day 1,799, 10:59 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by hsileamune

Fragment din Literatura și Politica de Ion Luca Caragiale:
"..Politica nu e numai și numai meșteșugul de a căpătui interesele materiale ale unor sau chiar ale tutulor; căci Politica aceea care n-ar pretinde decât să descurce sau să încurce de azi pe mâine doar nevoi materiale, ar abia vrednică de o seminție primitivă, o seminție ce nuar putea avea vreodată o istorie, ci numai o istorie naturală.
Un popor, ca să aibă o istorie, are mai întâi o poezie populară, apoi cronicari, pe urmă un Alecsandri, un Bălcescu, un Eminescu, trebue, și nu se poate altfel, alege... alege și pe un țelebi Sekiaris.
Da, să avem în templul nostru pe Vulcan, pe Mercur și pe Plutus, dar să-i avem ca zei slujitori; ei trebue să ne ajute ca noi să putem sluji cu cât mai multă dignitate pe Minerva și pe Apollo. Da, domnilor, așa e; gândirea - iată cea mai înaltă și cea mai nobilă energie a unei națiuni; și deaceea Literatura este, precum cu drept cuvânt s-a spus, sora mai mare a Politicei. Este artă literară Poezia, care fixează atât de frumos felul specific de simțire al națiunii; e artă literară Istoria, care povestește și judecă rătăcirile și isprăvile, suferințele și triumfurile națiunii, și astfel întărește acesteia conștiința puterii ei de dăinuire; sunt arta literară Satira, Teatrul și Romanul, care întipăresc spre păstrare trecătoarea fizionomie socială a deosebitelor epoce; sunt artă literară și Polemica și Cronica ușoară și Pamfletul - zic pamflet pe înțelesul larg, pe care occidentalii îl dau acestui cuvânt, iar nu în înțelesul strâmt, pe care i-l dau la noi unii, prea puțin cunoscători de clasificația genurilor literare - arta rafinată și incisivă, - și tot artă literară e și arta măreață a oratoriei.
Cu aceste din urmă două ramuri ale ei, Literatura vine la fiece moment să dea d-a dreptul ajutor Politicei; cu acestea, îi este aliată combativă; cu celelalte, îi este călăuză cuminte: o ia de mână, o îndeamnă și o asigură pe căile grele către un viitor al cărui capăt și termen numai Dumnezeu îl poate cunoaște."


Va veti intreba desigur, de ce am pus acest fragment. E un preambul, pentru ceea ce urmeaza.
Iata:
Va propun un Concurs al carui fond de premiere este de 16 GOLD.
Surse financiare: sudoarea fruntii mele.

Tema: eMoldova si Pendulul lui Foucault

Conditii
1. Textul poate fi sub forma: Poezie, Cronica, Pamflet, Teatru scurt, Schita
2. Minim 1000 de semne (cuvinte, spatiu si semne de punctuatie)
3. Sa fie scris in limba romana. Corect.
4. Nu se accepta texte injurioase ori cele ce au caracter injurios. Limbajul folosit in texte sa fie in limita bunului simt.
5. Pentru a intra in concurs trebuie sa postezi linkul in comentarii si sa specifici in titlul articolului [Concurs eMoldova - Pendulul lui Foucault]
6. Termen ultim de inscriere a lucrarii 6.11.2012, ora 24.00.

Premierea
1. Locul 1 - 8 Gold
2. Locul 2 - 5 Gold
3. Locul 3 - 3 Gold

Cum se vor premia
Din moment ce pe baza voturilor articolelor nu pot conta foarte mult datorita posibilitatii folosirii votantilor platiti se va folosi urmatorul mod de votare. Dupa termenul limita de inscriere a lucrarilor, toate articolele vor fi inscrise - prin link fix - intr-un articol nou. Se va vota prin comentarii. Articolele ce vor aduna cele mai multe voturi/comentarii pana pe data de 10.11.2012, ora 24.00 vor fi premiate conform Premierii.
Gata. Muza fie cu voi!!