Join the new world

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti...
A fost odată o prinţesă nemaivăzut de frumoasă, care trăia în adâncul apelor şi avea prieteni buni pe Fabian, peştişorul auriu jucăuş şi pe înţeleptul crab Sebastian. În dimineaţa aia, prinţesa era într-o continuă căutare şi-i întreba mereu pe prietenii ei: „Nu l-aţi văzut pe M...?” şi nerăspunzându-i nimenea merse mai departe prin valurile stropite cu soare, când, deodată, se trezi cu o namilă de vapor trecând ca fulgerul pe lângă ea, aproape atingând-o în traiectoria de zig-zag pe care o urma.
„Hei, ce-i cu voi, nu ştiţi să conduceţi prin mijlocul oceanului?”, strigă Ariel surprinsă.
„Ne pare rău, acum învăţăm comenzile”, îi strigă căpitanul vasului, un pinguin mic şi băţos, dar şugubăţ nevoie-mare. „Aproape am ajuns la jumătatea Manualului de Instrucţiuni”, îi mai strigă Skipper, în timp ce vasul se îndepărta. Şi apoi: „Rico! Kowalski! Luaţi-l pe Soldat şi curăţaţi puntea, vreau să mă gândesc în linişte pe unde o fi M...”.
Şi cum înainta nava aşa zburdalnică, se apropie şi ora mesei. În bucătăria de la nivelul doi, Ratatouille pregătea a nouăsprezecea variantă de dejun, îngânând un cântecel „M..... ce tânăr eşti / Oare pe unde te ... foieşti?”, altă rimă negăsind. De primele 18 feluri nu fusese mulţumit şi le strecurase pe furiş celor 100 de fraţi ai săi, pitiţi prin cotloane întunecate, şi care acum, ghiftuiţi, dormeau şi visau pe M..., că venise şi le făcuse o minune, şi nu mai erau mici, urâţi şi păroşi, ci erau toţi ca unul, nu mai puţin de cei 101 căţeluşi frumoşi şi pătaţi, cocoloşiţi de părinţii lor, Pongo şi Perdita, şi de stăpânii lor, care nu mai pridideau să-i scalde, să-i parfumeze, să se joace cu ei prin curtea imensă a conacului, promiţându-le că dacă vor fi cuminţi, va veni şi la ei M...
Brusc, fură treziţi de Tasmanianul hămesit care căuta prin toate oalele ceva mâncare, blagoslovind în limba lui pe M..., care cică nu-i adusese bunătăţile de anul trecut. Ajunse chiar şi la colivia lui Tweety, micul puf galben cu ochi mari, albaştri, care spunea la toată lumea că l-a văzut pe M... (de abia se trezise şi nimeni nu-l credea).
Şi parcă ochii mari nu mai erau ai puiului nostim, ci ai Motanului curajos, care încălţat în ghetuţele lui reuşea să oprească o armată de urmăritori ai lui Shrek doar privindu-i mieros, ca apoi să-i spulbere cu sabia sa şi cu ajutorul lui Donkey, transformat în armăsar şi a Omului-Brioşă, cu strigăte de luptă „Apărăm pe M...!”.
Din toată vâltoarea produsă, o zbughiră struţul Road Runner şi pe urma lui, omniprezentul Coiot, sperând că până de Crăciun să-l prindă. În altă direcţie alergau Spike lătrând după Tom care fugea după Jerry că-i şutise cadoul de la M.... Nici Bambi nu se lăsa mai prejos, alerga mai tare decât toţi, chiar şi pe Bocănilă lăsându-l în urmă, şoptindu-i în treacăt: „Eu ajung primul la M...”. Coama lui Alex flutura în urma dungatului Marty, visându-l friptură, în spate cu Bugs Bunny ronţăind morcovul preferat şi întrebân😛 „Unde e M... ?”, piticii fugăreau vrăjitoarea şi totul se pierdea într-o ceaţă plăcută...

Dimineaţa copilul se trezi şi văzu cu uimire că sub brad nu mai era loc să arunci un ac de atâtea cadouri.
Din vis i se înfiripă doar un gân😛
„Mulţumesc Moşu’!”



Cu drag,
Mentalist de Bucovina
Undrea, MMXII