Vis frumos, cosmar sau realitate?

Day 1,385, 04:29 • Published in Romania Romania • by Soim

Ceasul suna de dimineata.. ma trezesc si nimeni nu este acasa, nimeni nu este in bloc si nimeni nu este pe strada. Orasul este gol... Nimic nou in acest sens. Decid sa plec din oras.. sa merg undeva, nicaieri si oriunde. Ma urc in masina, merg sa alimentez la o benzinarie. Dupa ce fac plinul si las banii aferenti ma sui in masina si pornesc la drum.

Merg, merg si tot merg, pana cand la un moment dat ma prinde oboseala si fiind deja noapte decid sa dorm putin pentru a-mi continua mai tarziu drumul. Cand m-am trezit soarele rasarea si pentru prima oara dupa foarte mult timp am avut impresia ca nu mai sunt singur... mai era cineva cu mine.. un sentiment care imi spunea ca trebuie sa ajung undeva, ca trebuie sa ma dau jos din masina si sa merg,sa merg si sa tot merg.

Dupa cateva ore de mers am ajuns intr-o pajiste cu o iarba grasa, iarba pe care o mai vazusem doar in Irlanda. Eram iar singur.. sentimentul ma parasise, semn ca am ajuns la destinatie. Poate ca peisajul era divin.. insa mie nu-mi spunea nimic, pentru mine n-avea nicio valoare... era doar lumina si era doar foarte, foarte mult verde: pajiste cu iarba verde si in departare o padure verde. Linistea apocaliptica parca transforma o imagine linistitoare, de acalmie in una care iti creaza o stare de nervozitate. Absolut totul era neclintit. Pana si vantul ramasese blocat... pana si lui ii era teama sa-si expuna maretia si puterea si parca se ascunsese conform principiului ”capul plecat, sabia nu-l taie”.

Fac cativa pasi inspre padurea ce se vedea in departare si parca de nicaieri apare o buturuga pe care statea un preot batran, cu barba alba si aparent slabit care imi facea semn sa merg catre el. Deodata s-a nascut in mine un sentiment pe care nu-l mai cunoscusem... cred ca era bucuria ajunsa la paroxism. Vantul incepe si el sa bata rece si aprig... asa cum nu l-am simtit niciodata. Eram extrem de bucuros si mergeam spre preot gandindu-ma: ”Sa fie oare acesta, ultima fiinta vie de pe Pamant?”

Mergeam spre el si deodata un fior ma imobilizeaza asemenea unui venin, bucuria se transforma in teama si timpul se opreste si el la fel de socat. In departare padurea verde devenise o padure uscata iar pe preot era incolacit un sarpe, cea mai spurcata creatura pe care o vazusem vreodata. Nu stiu cum, dar mi-am dat seama ca acelea erau ultimele doua fiinte de pe planeta. Insa ce nu stiam era daca... una era raul si cealalta binele sau daca ambele reprezentau raul pentru ca era clar ca nu aveau cum ambele sa reprezinte binele. Teama ma cuprinsese si cuprinsese intreaga natura si singurul sentiment si gand pe care il aveam era daca sa ma duc la preot si la sarpe sau daca sa ma intorc de unde venisem. Asta se intampla acum foarte, foarte mult timp.. insa abia acum am inteles ce urmari ar fi avut fiecare decizie pe care as fi putut sa o iau... decizie pe care am luat-o de fapt.. si nu doar eu.. ci fiecare dintre noi... de atatea ori in viata!

Multumesc celor care au avut rabdare sa citeasca pana la capat si felicitari celor care au ajuns la o concluzie.. buna sau rea 😃