Join the new world

Suflet bolnav de tristete, nu ma mai hrani, nu-mi mai da putere sa rezist.. Vreau sa plec, sa uit ce-am suferit, sa dorm placut precum cei tineri. Am pus punct, atat am putut.. Nu mai pot.. Iti las tie, nepoate, iubirea ce-am avut-o pentru tara, pentru libertate, pentru tot. V-am iubit. -Asta am inteles dintr-o singura privire.
Eu, eram mic si n-am uitat. N-am uitat ca n-am avut curajul sa te intreb ceva, orice batran soldat, nu ti-am uitat acea ultima privire. Apoi ai plecat si nu mai m-ai privit.. As fi vrut sa mai fi stat, poate ca vorbeam.. sau poate ca nu as fi avut curajul nicioadata..
Era respect, sau poate frica? cred ca era doar suflet de copil..
N-am nevoie de certuri interioare sa stiu ca am gresit. Am nevoie doar de glasul tau si de povestea ta sa-mi treaca. As fi vrut sa-ti ascult povestea.. Si aceeasi poveste s-o spun copiiilor mei, o poveste fara sfarsit purtata cu mandrie generatii de oameni la rand. Sau poate ca tu erai ultimul om. Cu siguranta tu ai fost ultimul om in viata pentru mine, cel care mi-a spus o poveste dintr-o privire..
Tu ai luptat brav bunic al meu, ai luptat pentru mine si pentru cei ca mine, datorita tie port in mine acea bizara mandrie a romanului, libertate pe care tu mi-ai castigat-o cu pretul iubirii. Esti un erou iar eroii nu mor niciodata.
As mai avea atatea randuri sa-ti scriu dar m-am oprit, am realizat ca nu exista adresa sa-ti trimit scrisoarea mea. Copil nu mai sunt, acum parca am curaj..
E tarziu si vreau iar sa te visez, poate vorbim..