Join the new world

Stau întins pe pămîntul rece şi umed al toamnei, dar abia că-l mai simt, am un singur gînd – a fost ultima bătălie, şi nu fiindcă s-a terminat războiul, nu - nu de asta... ultima fiindcă în urmatoarea lupta ai mei vor pleca fără mine.

Ar trebui să mă bucur, cu cîtă nerăbdare aşteptam să se termine chinul ăsta de fiecare zi al războiului, de cînd tot aştept un răgaz să-mi odihnesc corpul şi mintea, dar na, s-a intimplat atît de brusc, m-a luat prin surprindere, că nici nu mă pot bucura. Ar trebui să mă intristez, să mă sperii, ca nu-mi mai văd camarazii, şi nici iubita visată in nopţile scurte de război, atît de dorită, ochii ei verzi ca cîmpiile pe timp de pace, părul ei ondulat ce dansează în vînt... n-o sa-i mai văd, şi ar trebui să mă intristez, dar poate ca aşa e mai bine, poate nu mă mai aşteaptă, poate ochii ei se uită la altcineva deja, iar aşa nici macar n-o sa aflu, n-am s-o pierd, am s-o pastrez aşa cum era în vise... şi simt doar linişte. Totuşi, măcar să-i las un mesaj... sa nu mă mai aştepte, sa nu mă mai caute...

Ma sufoc ca peştele pe mal
Şi nu mai sper să mă salveze nici un val,
Privirea tulbure spre cer eu o îndrept,
Durerea mă omoară, încet-încet.

Încet mi-îngheaţă sîngele în vene,
Se stinge încet lumina între gene,
Prea greu e trupul meu, prea greu
Îl las, cu mine nu-l mai ieu.

O ultimă bătaie, uşurat,
Las inima-mpietrită...am plecat
Acuma tu nu plînge, nu iti pară rău
În viaţă mi-ai fost înger, acum-ţi sunt înger eu.

Sergiuts