Join the new world

Pornind de la aceasta afirmatia: “Individul Alexe-Cristian Moldovan e Patavissa. Deci de fapt nu e niciun jucător nou 😁 păcat.” am avut o revelatie. Am ajuns la concluzia ca de fapt clonele nu sunt alceva decat rezultatul nevoilor nostre de asociere, iar in cele ce urmeaza am sa incerc sa demostrez acesta afirmatiie.

Este omul o fiinta sociala? Este, sigur ca este. E stiut si demostrat faptul ca omul este o fiinta sociala, iar nevoia de asocierea ii razbate prin toti porii. Toata viata lui alearga in cautarea iubirii, securitate, hrana, etc... Toate astea nu pot fi gasinte decat in compania semenilor sai. Traieste omul in familii,mai mari sau mai mici, strans legate intre ele prin interactiuni sociale? Traieste, sigur ca traieste, cum sa nu traiasca. Toti avem cate o piatra de picior legata, cu mai multe sau mai putine ramificatii, in fuctie de cat de mare este arborele genealogic. Bine, bine, o sa spuneti, dar cei ce sunt orfani, singuri pe lume? Pai si aceia, toata viata lor, viseaza un singur lucru, sa se asocieze intr-o familie spre asi satisface nevoile fizice dar mai ales cele spirituale. Sa isi gasesca iubirea si fericirea in compania altor semeni, idem lor. Dar cei care se rateaza, care ajung copii strazii, care nu reusesc sa se integreze in supa sociala, din care fac parte ca si indivizi, aceia incotro apuca? Pana si aici intervine partea asociativa. Nevoie de protectie sau folosirea bunurilor la comun, ii forteaza pe acestia sa se acosieze, in grupuri.

Imi aduc aminte ca pe vreme cand inca abea imi dadeau tuleii la gura, eu si gasca de la bloc, vreo 11-12 flacaiandri, viteji nevoie mare, am plecat in cartier, sa izgonim oamenii strazii, adapostiti in canalizari. Nu erau agresivi, dar miroseau teribil si isi faceau nevoiele prin scarile noastre de bloc. Doua strazii mai incolo, de unde ne faceam noi veacul, existau o multime de guri de vizitare ale agentiei de termoficare, ca mai nou asa se numeste, prin care treceau conductele de apa calda, iar in cautare de caldura, pe timpul iernii, aceastea tineau loc de casa, pentru oropsitii strazii. Nu va spun cate bataie au mancat saracii, cate picioare in gura si cata brutalitate, poate emana o gasca de pustani corditi, ce au impresia ca pot conduce lumea. Cat sange a curs doar bunul Dumnezeu stie, caci pe o raza de un kilometru patrat unul n-a scapt fara capul spart. Din cand in cand, cate un mos sau o baba ofilita, atata, dand apa la moara gastii inferocite: “Bine va face!” “Imputitilor!” I”Drogatilor!” Iar noi ne aruncam precum o haita, mai abitir peste bietii oropsiti. Si azi ma intreb ce a fost in capul nostru si cum au scapt cu viata, din ploaia de lovituri, ce a curs in acea dupa-amiaza asupra lor. A doua zi gasca stransa in fata blocului, inca sub efectul adrenalinei, din ziua precedenta, isi povesteste actele de eroism, celor care au ratat evenimentele. Vreo doi, care ratasera batalia, intarati de povestirile nostre incep sa atate spiritele, dorind sa isi dovedeasca si ei vitejia: “Sa mergem peste ei!” “Sa le rupem capul, f.... gura mamii lor de aurolaci nenorociti!” “Aseara, iar s-a cacat unul in scara!” “Mo..... lor, dar!” “Am sa le rup, capatana!” striga cel mai vehemet dintre ei. “Sa le aratam cine e stapan la noi in cartier” striga celalalt agitandu-si “sabia” frumos lustruit din trunciul unui brad de craciun. “Sa ne luam batele cu noi, de data asta” striga un altul si gasca se raspandi cat ai clipi, in cautarea ciomegelor. Cum eram multi baieti, avem obiceiul sa ne jucam, mai in gluma mai in serios, de-a razboiul si dupa fiecare craiun, fiecare isi transforma bradul intr-o sabie imaginara, numai buna de ciomagit. De cele mai multe ori joaca nostra se degenera intr-o bataie in toata regula,... lasandu-se chiar si cu maini rupte,... Alte ori ne confruntam cu gasca de la trei blocuri mai incolo de la care de regula invatam si toate prostiile, fiind mai mari ca noi cu 2-3 ani.

In cinci minute toti eram in fata blocului inarmati cu bate, frumos slefuite din trunchiurile brazilor de la cracium si ne puseram pe treaba. In zadar cotrobairam gurile de canalizare, nu era nici tipenie de om, disparusera toti, iar noi jubilam pentru victoria obtinuta. Un baiat, mai mare, venind din piata, vazandu-ne agitati si inarmati pana in dinti, ne povesteste, cum ca in piata, la vana cea mare, s-au strans toti aurolacii din cartier. Nu ne-a trebuit mai mult, ca toata bucuria resimtita in urma cu cuteva clipe se transforma intr-o ura peste masura si oastea nostra zgubilitica, o rupe la fuga, urland si tipand din toti plamanii, injuraturi care mai de care mai deocheata, mai ceva ca la intrecere.

Cand am ajuns acolo vreo 20 de copchii, care mai mici care mai mari, stateau rastignitii pe jos, pe cimentul cald, sa se incalzeasca. Unii trageau cu nesat dintr-o punga de aurolac sa isi astampere foamea si balmajeau covinte doar de ei intelese. La vederea noastra in loc sa fuga si sa se ascunda, toti se ridicara in picoare si incepura sa injure, deja ne cunosteau bine nu eram la prima confruntare.. Noi vitezii de ieri, care batuseram numai cate unul cate doi, azi stateam si ne imboldeam spre a ne da curaj. Avem cu noi in gasca, doi baieti cu vreun an mai mari, recunoscuti, ca fiind batausi cartierului. Asteptam de la ei un semnal, un imbold, un exemplu de urmat. Un aurolac, cum le spunea la toti generic, se ridica cu greu in picioare. Era mare rau, avea umeri lati, fata osoasa, si in loc de mana avea o lopata, cam ca a lui tata, daca nu mai mare. Si o rupe la fuga spre noi urland mai ceva ca un strigoi. Ai mai mici de statura, dintre noi, fugiram cat ai zice peste, doar vreo doi mai inalti ramasera in urma. M-am oprit din alergat, cand am considerat ca am o oaresce distanta de siguranta, sa ma uit in urma. Dintr-o lovitura, vlajganul ala de om ii culcara, pe vitejii nostrii, iar acum toti aurolacii ii incaierara precum dracii. I-au salvat un domn si o doamna, dar tot si-au luat o mama de bataie buna, pe care si azi o mai tin minte si depre care ne amintin cand ne intalnim pe la baute.

Mare paranteza am facut, unde dracu am ramas? Nu dracu ca cica ala-s io! Aha,... Spuneam ca si cei mai oropsiti, dintre oropsiti cauta sa se asocieze si sa isi puna lucrurile la comun, sau sa isi asigure unul, altuia spatele, caci omul de-a lungul evolutiei sale a invatat ca acolo unde-s multi puterea creste. Demostraram si partea cu asociativitatea? O demostraram, rudimentar, si mai mult circumstantial, dar o facuram.

Facand acum o analogie intre nevoile fiintei umane si ale userului erepublican putem concluziona, ca de fapt clona, clonele, in general nu sunt alceva decat forme de manifestare ale nevoiilor e-sociale. Unii useri simt nevoiea de asociere, de punere in comun a bunurilor cu mai multi useri, spre asi satisface nevoile materiale, problema este ca sunt egoisti si vor totul pentru ei, si cum nimeni nu renunta la agoniseala lui, in favoarea altuia, benevol, la nesfarsit, recurg la clone, ele nu zic nimic. Altii useri se simt in nesiguranta si atunci cauta solutii spre a se asocia cu alti useri, in vederea sporii fortei militare , insa nu intodeauna forta rezultanta a userilor unei tarii este suficienta, fapt pentru care clona pare a fi solutia salvatoare. Va mai amintit indonezia si fermele lor de clone. Ultima caterogiei de useri sunt cei marginalizati si neintegrati in esocietate. Nevoie acestora de interactiune si asociere cu indivizi care gandesc si simt la fel, de cele mai multe ori ii impinge in doua directii, unii se e-sinucid, altii isi creaza propia e-societate din clone, dupa chipul si asemanarea lor.