Strategii (Ucraina)
Bocalindo
Pentru unii probabil nu va fi o mare descoperire, dar cu siguranţă cineva va avea doar de câştigat din aceste două strategii:
1. în domeniul militar:
În cazul declanşării unei lupte foarte importante, atacul va începe cu câteva minute înainte de miezul enopţii (9:45 ora României).
Toate armatele vor lovi la greu, ţara atacată nu va reuşi să se organizeze rapid şi chiar vor fi puţini soldaţi din armata regulară cu wellness disponibil...
Imediat după miezul enopţii fom fi iar disponibili pentru atac.
În asemenea caz vom putea lovi de două ori adversarul, iar el doar o singură dată!
(Strategia a fost aplicată cu succes de către Spania în Asturias).
2. în domeniul economic:
Invitaţi cât mai mulţi utilizatori noi, ajutaţi-i cu pâine şi sfaturi. Când vor ajunge la level 6 veţi primi 5GOLD şi în scurt timp puteţi avea încă 5GOLD.
Dacă reuşiţi să invitaţi un jucător nou o dată la trei zile - atunci lunar veţi avea 10 invitaţi şi primiţi o medalie, plus medalia de Hard Worker.
Deci aveţi 60GOLD lunar! - bani pe care îi puteţi folosi pentru procurarea armelor, asigurându-vă o creştere rapidă în grad militar.
Totodată printre cei invitaţi se pot întâlni jucători care vor fi foarte activi şi vor aduce şi ei un aport semnificativ dezvoltării neamului nostru în eRepublik.
Chiar dacă unii invitaţi se lasă de joc, continuaţi să le daţi pâine!
Pentru a atinge level 6, un utilizator trebuie să acumuleze 35 puncte, deci dacă doar trăieşte şi are pâine, peste 35 zile va ajunge level 6 fără măcar să joace.
Astfel investind într-un asemenea "cadavru" 35RON - veţi primi peste o lună 5GOLD, investiţia se merită!
Făceţi-vă un calendar în care să duceţi evidenţa când şi cui aţi dat pâine (asigurarea se face în două tranşe: iniţial îi donaţi 20 de pâini, şi după asta încă 15).
Plasaţi link-urile referale oriunde puteţi: forumuri, portaluri de ştiri, chat-uri, bloguri, pagini personale, expediaţi prin messenger.
Fiecare invitat este un suport financiar garantat!
Atenţie!
Nu încercaţi să creaţi mai multe conturi, acestea sunt abuzuri şi veţi fi blocaţi de către administraţie!
Comments
cu privire la pâine este o idee bună, mulţumesc 🙂
good idea with referals. ty m8s 😉
Interesant. Şi de ce astfel de informaţii în Ucraina să se răspândească? Care este scopul?
olvia, pentru că aici sunt români care joacă.
🙂 da, buna idee. Am sa incerc si eu sa-mi fac referali, nu stiti pot sa-mi schimb eu cetatenia, ca atunci cind m-am inregistrat eMoldova era ocupata de eUcraina si nu aveam posibilitatea sa-mi iau cetatenie alegandu-mi teritoriul Basarabiei
Moldovannn, depui cerere pentru dobândirea cetăţeniei şi o vei obţine automat.
votat si subscris!
pune pe ziarul tau aici un articol si dintre cei incepatori cine vrea o paine zilnica ma ofer sa le dau eu!doar sa lase comment si subscribe la tine la ziar!am donat 10 paini niste ron si un gold..pentru moment! sunt level 15 si nu am multe posibilitati pentru moment dar voi reveni!
http://www.erepublik.com/en/article/un-pas-mic-pentru-tine-un-pas-mare-pentru-noi-toti--922144/1/20" target="_blank">http://www.erepublik.com/en/article/un-p[..]/1/20
din partea lui simon santo, ca sa tzesem panza mare, ai ajuns deja la 50 abonati.
http://www.erepublik.com/en/article/numarul-4-ziua-653-a-noii-lumi-922994/1/20#comments" target="_blank">http://www.erepublik.com/en/article/numa[..]ents
bafta v+s
55 v&a