Societatea românească, fără cutii și etichete.

Day 2,934, 12:08 • Published in Romania Republic of Moldova • by GringoLBV

Oṃ bhūr bhuvaḥ svaḥ


Namaste. _/\_ - Bună să vă fie inima !

Cărți rele-n țara românească
Apar la una bună-o mie
Și-atunci, decât să le citească,
Românul scrie! - Corneliu Sofronie

Am să încep cu o observație de bun simț (cred eu) și anume că exprimarea :”Noi, românii” nu are sens, pentru că e greu spre imposibil să includem, în afară de nivelul administrativ, în aceiași oală o prostituată de pe centura Clujului, cu un funcționar din Suceava, un bețiv căzut în șanț din Vaslui, un student eminent din București, un țigan din Strehaia, un muncitor din Ploiești, o gospodină din Sălaj, etc.

Situația aceasta, indusă și de globalizare, este … și nu este complet adevărată, pentru că, revenind la titlu, e tot mai greu să distingem pe baza unor clișee sau criterii între diferite regiuni / zone din România, categorii sociale (sex, educație, vârstă, etc).

Asta și pentru că, în percepția lor înșiși românii sunt … ciudați și contradictorii.
Sunt și deștepți pentru că au copii olimpici (la mate, fizică, chimie, etc) dar sunt și proști (dacă vă uitați la Vax Populi pe TVR 1, știți de ce);
Sunt și șmecheri pentru că știu să intermedieze cumpărarea unei mașini din Germania (pentru un fraier de spaniol, dacă nu român), dar sunt și fraieri, pentru că se păcălesc de fiecare dată la alegeri;
Sunt îndemânatici și pot să repare orice cu o bucată de sârmă (ca McGiver) dar ”Dorel” e simbol național;
Bărbații nu se spală și sunt bețivi, dar sunt cuceritori iar Femeile sunt fermecătoare dar ”bărbate” (ca Zoe);
Etc …

Principala problemă a societății românești pare a fi lipsa de încredere (atât în Instituții cât și în alți oameni). Poate și ca urmare a experiențelor nefericite.
Familia este cea în care 86% dintre români continuă să aibă încredere, urmată de prieteni și, la mare distanță de Instituții.

Dacă la asta adăugăm încrederea în Biserică (asta cam scade în ultima vreme, de când e păstorită de Daniel și de când Marxismul cultural a penetrat mai bine și în România) și Armată (înainte de acest 1 Decembrie, și aici încrederea era în scădere).
Privitor la acestea două observăm, oarecum, un … pattern dat de influența (foarte veche deja) a moralei protestante ce a influențat o vreme Transilvania și influențele pravoslavnice ce au influențat Moldova (încredere mai mică în cele două în Transilvania și mai mare în Moldova).
Diferențele nu sunt foarte mari, însă.
Transilvania stă mai bine, însă, în ce privește încrederea în presă, decât restul țării.

Bucureștiul și partea sudică a României are cea mai mică încredere în Poliție (și în organele de impunere a ordinii și autorității, în vreme ce Nord Vestul are cea mai mare încredere în autoritatea publică.
Vestul țării are cea mai mică încredere în Parlament iar Moldova și Sud Vestul cea mai mare.
Încrederea românilor în Justiție este foarte fluctuantă, funcție de ”sângele televizat” care să le satisfacă dorința de răzbunare, pentru că românii, sunt cam tradiționali și mulți cred că Statul este responsabil (dacă nu singurul, cel mai important) de bunăstarea lor.

Trebuie să fie un … ”Tătic” al lor, căruia să îi dea cât mai multă putere (nu se supără pentru pierderea unor drepturi – oricum nu le prea exercită) dar care să aibă grijă de ei.
Legat de asta, doar vreo 30% dintre români sunt efectiv activi social (în afara alegerilor), ceea ce ne definește ca unul dintre cele mai apatice popoare europene.

Nu prea știm, poate nici nu ne învață nimeni, poate ne e bine așa, să funcționăm instituționalizat, ca într-un stat de drept și, cred eu, principala cauză pentru asta vine din faptul că nu am fost niciodată un stat realmente laic și realmente civic.
Au existat, în diferite momente, în diferite zone ale actualei Românii, fenomene de ”normalizare occidentală” (dacă asta ne dorim), începând cu Regulamentele napoleoniene, pașoptiștii și Falangsterul, continuând mai ales în fostele provincii imperiale ale Austriei (Transilvania, Banat și Bucovina) prin organizarea obștilor, și alte asemenea ”momente”, însă întrerupte, toate, de alte evenimente istorice.

Fiind la granița dintre Est și Vest, ne dorim și bunăstarea occidentală și ”dulceața” vieții orientale, și nu ne putem hotărî, pe care din cele două o dorim mai mult.
Așa se face că ne pierdem timpul în nehotărârea asta a noastră, ce ne îmbată (mai ales dacă o însoțim cu o discuție, filosofică și de spirit, la un șpriț), ca în povestea Salcâmilor lui tata (a lui Omae – cereți referințe de la el).

Discuțiile astea, nesfârșite, despre ce ar trebui să facem, ne fac să fim foarte … ”știuți”, să ne pricepem la orice, pentru că am ”dezbătut” deja aproape orice problemă.
Chestia aia cu specializarea și profesionalismul e o utopie, cel puțin în România.

De aia, cred, românii care ajung într-un sistem eficient, lipsit de … ”vorbărie” – cum zicea Carol I, devin performanți și creează lucruri și idei minunate (zicea cineva că dacă Leonardo da Vinci s-ar fi născut în România ar fi fost un geniu necunoscut – s-ar fi pierdut și el în discuțiile cu noi).
Sigur, românii ăștia de succes, sunt numai buni pentru alte subiecte de discuție, la un șpriț sau la o țuică.

Acum, că vine Crăciunul, sunt convins, oamenii gospodari și-au adunat bunătăți în cămară și în pivnițe, iar masa Crăciunului (românii sunt europenii care cheltuie cel mai mult de Crăciun, comparativ cu veniturile lor) ne va reuni.
Un alt motiv excelent pentru niște discuții bune.

Închei aici, rugându-vă să îmi / ne împărtășiți cum se vede de la fereastra voastră problema asta.

Ca să îl parafrazez pe Alcide,

Hai să ne auzim … împlinitori !




Meri shubhkaamanaaye aapke saath hai !
Toate cele bune, tuturor !