Snurul pagan din Erepublik

Day 4,118, 14:28 • Published in Romania Hungary • by Hunkakaricum



„Obiceiul mărţişorului este o secvenţă a unui scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului (...). După unele tradiţii, firul mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Plato în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Plato toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic”.



In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric.



Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele.



Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele si da-mi albetele".



„La Întâi Mart, de dimineaţă tare, până a ieşi soarele, răsuşei două aţe, una roşie şi alta albă, apoi legai un şnur de aista la gât şi la amândouă mâinile. Erai legat în trei locuri.”

Asociată, mai degrabă, cu încă un prilej de a face daruri simbolice, însoțite neapărat de șnurulețul alb-roșu binecunoscut, data de 1 martie și-a pierdut, în timp adevărata semnificație.

De fapt, această dată anunță începutul Anului Nou dacic.



Potrivit scrierilor istorice, acest obicei își are rădăcinile undeva în urmă cu vreo 8 milenii, având strânsă legătură cu… Anul Nou!



Fără să știm, serbăm, în fiecare an, de două ori, sosirea Noului, o dată la 1 ianuarie, după convenția internațională, și o dată la 1 martie. În vremuri de mult apuse, martie era prima lună a anului, astfel justificându-se și denumirea celorlalte luni ale anului, precum septembrie, adică a șaptea lună, octombrie – a opta, noiembrie a-noua și tot așa.



La fel de simplu poate fi astfel să înțelegem și urăturile caracteristice Anului Nou, cum este Plugușorul, care face referire la brazdă, semănat, arături, la tot ce ține de muncile câmpului, de începutul unui nou sezon agrar.



Or, iarna, aceste vorbe par să fie lipsite de sens, în vreme ce pentru luna martie sunt perfect plauzibile.



Și trebuie menționat faptul că abia din 1701 românii serbează începerea Anului Nou la 1 Ianuarie



Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.



Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: "scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca."



Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.
Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul "Cu bastonul prin Bucuresti": ".La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand "farmece" si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.



„Poporul nostru îl cunoaşte şi îl ţine în mare cinste, îl poartă copiii, fetele şi mai rar nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire”, spunea poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului.




Încă din cele mai vechi timpuri, mărțișoarele au fost oferite ca talismane purtătoare de noroc, la cumpăna dintre ani. Arheologii au descoperit astfel de obiecte simbolice, făcute din pietricele de râu, vopsite în alb și roșu, înșirate pe ață, pentru a fi purtate la gât. Ele simbolizau viața și începutul, dat fiind că roșul reprezintă culoarea focului, a sângelui, a vieții, a feminității, iar albul, a purității, clarității, limpezimii, înțelepciunii, masculinității. Prin urmare, împletirea celor două culori duce cu gândul la fertilitate, la continuitate, la permanență.



În vechime, roșul era înlocuit cu negru, simbol al pământului creator, roditor, dând astfel interpretarea împletirii dintre zi și noapte, dintre bine și rău, dintre viață și moarte.



De aceea, mărțișorul nu este un obiect dedicat strict femeilor, așa cum se interpretează azi, ci un talisman norocos pentru orice muritor, fie el copil sau adult, viețuitoare domestică ori sălbatică, pom ori altă plantă.



Mărțișorul se poartă până la Florii, fie la piept, fie legat la încheietura mâinii, apoi se leagă la un pom fructifer.



O altă voce critică la adresa aşa-zisului mărţişor este cea lui George Coşbuc: „la oraşe e o sminteală mare a rostului ce-l are mărţişorul, că-l facem din aur ori din tinichea galbenă, cînd el ar trebui să fie numai alb, din argint, şi mai ales că-i dăm forma de inimă, de carte, de floare, de porc sau de alt animal, când el trebuie să fie numai rotund cum e soarele. Toate aceste podobi n-au nici un Dumnezeu pe lume şi sunt înşelătorii şi ale pungii, şi ale tradiţiilor”.



" Fii deştept, pentru ca Erepublik geme de martisori, ce vor fi legati in pomi! "