Schimbarea la fata a unui partid si poate a României

Day 234, 01:53 • Published in Romania Romania • by Bullterier

De ce am preluat conducerea Green Party si l-am transformat in eGarda de Fier?

Pentru ca:
.. "Un popor n‑are destin în lume decît din clipa în care a trecut treapta istoricã. Pînã atunci, este subistorie. Este însã riscant — dacã nu imposibil — a preciza data si chiar epoca în care el trece o asemenea treaptã. Cînd valorile pentru care luptã un neam se cristalizeazã într‑o adevãratã lume istoricã, atunci acel neam s‑a integrat în devenirea culturilor. A preciza momentul acelei „cristalizãri“ este inutil, deoarece afirmarea în lume nu se face deodatã pe toate planurile, ci, de cele mai multe ori, prin succesiunea lor.

... Ati înteles:am apãrat si am pãstrat. Se cheamã aceasta destin? Natiunile mari au spintecat istoria, în pornirea lor de a se afirma. Dupã flãcãrile lor rãmîne o dîrã de foc în lume, cãci o culturã mare seamãnã unei ofensive cosmice.Dar ce rãmîne dupã defensiva unei culturi mici? Praf — dar nu de puscã, pulbere purtatã de un vînt de toamnã. Caut în zadar primãvara culturilor mici…

Dacã România nu tinteste înspre momentul ei solemn, dacã tot ce a trãit aceastã tarã într‑un trecut de umilinte si un prezent de compromisuri nu se va rãzbuna în vointa de afirmare si de definire a unui destin, atunci totul este pierdut. În umbrã a trãit, în umbrã va muri! Dar dacã fortele ei subterane, care trebuie sã existe si pe care noi nici nu le bãnuim, vor scoate la ivealã o altã Românie, cu alte continuturi si cu alt contur? Nu vom fi atunci îndreptãtiti sã asteptãm splendoarea unui destin, ce în trecut nici mãcar în transparenta iluziilor noastre nu ni s‑a revelat?
Vitalitatea României va trebui sã‑si gãseascã odatã o expresie, deoarece ne‑am înjosit prea mult în trecutul si prezentul nostru pentru ca, într‑o explozie, sã nu ne trãim o adevãratã metamorfozã.
În momentul cînd as fi convins cã posibilitatea unei schimbãri la fatã a României este o iluzie, din acel moment o problemã a României pentru mine n‑ar mai exista. Întreaga noastrã mixiune politicã si spiritualã trebuie sã se reducã la vointa încordatã a unei schimbãri la fatã, la trãirea exasperatã si dramaticã a metamorfozei întregului nostru stil de viatã. Dacã întelepciunea secularã, care spune cã istoria nu face salturi, ar avea dreptate, atunci ar trebui sã ne sinucidem cu totii pe loc. Dar instinctul, pasiunea si elanul nostru profetic de la toti pot sã învete ceva, numai de la întelepti nu. Existenta noastrã nu poate primi un sens decît de la un salt, de la un salt definitiv si esential.

... Si acum vine rîndul soldatului român. Cu ce e de vinã bietul cã România n‑are nici un ideal, cã dimensiunile ei istorice sînt neimportante, ca toatã respiratia ei de o mie de ani? El aude doar atît: sã ne apãrãm granitele. Si nici n‑ar putea auzi mai mult. Cãci România si‑a identificat idealul cu o stare de fapt: granitele ei materiale si morale. România este; atîta‑i ajunge. Neavînd pasiunea devenirii frenetice, ea a rãspîndit în toate constiintele acceptarea ei proprie.

... Cred cã nu este om care sã nu lupte cu toate sentimentele împotriva rãzboiului: dar, tot asa, nu cred sã fie vreunul care sã nu‑i recunoascã fatalitatea. Teoretic, nu este asa de usor sã fii împotriva lui. Ai fi foarte bucuros, dacã atitudinea abstractã ar avea vreo eficacitate practicã. Dacã as sti cã de as striga toatã viata zi si noapte împotriva lui el ar fi mai putin, as deveni cel mai înfocat pacifist. Dar în fata tristelor fatalitãti umane, mi‑e rusine sã fiu pacifist. Sã presupunem cã ar sta în puterile omului sã termine odatã cu rãzboiul. Ar putea el sã renunte la orgoliul care însoteste fiece rãzboi? Îsi poate închipui cineva satisfactii mai mari ca acelea care însotesc o declaratie de rãzboi sau o pace victorioasã? Succesul într‑un rãzboi ne face sã uitãm totul. Dar nu numai atît. Orice rãzboi intrã în memoria normalã a omului. Ne‑am gîndit vreunul vreodatã la cazul individual al unui soldat oarecare, mort în rãzboaiele napoleoniene? Ne‑am gîndit vreodatã serios cã în cruciade au murit oameni? Rãzboiul este o crimã istoricã pe care omenirea o acceptã totdeauna dupã ce a comis‑o.

Nu vreau o Românie logicã, ordonatã, asezatã si cuminte, ci una agitatã, contradictorie, furioasã si amenintãtoare. Sînt prea mult patriot ca sã doresc fericirea tãrii mele.

Emil Cioran - Schimbarea la fatã a României