Join the new world

Din ciclul „Relatări din no man’s land”

Pentru că în turn e senin şi astral, şi pentru că unii s-au apucat să-mi construiască treptele lui Creangă – una tare, alta moale –, înainte ca eu să mă obişnuiesc cu ideea de veşnicie, am hotărât să le încerc şi să mă scobor înapoi printre oameni. Adică, acolo unde îmi tot spun unii că mi-ar fi locul, deşi eu am avut mereu nişte îndoieli.

Numai că, poate şi pentru că mă cam dezobişnuisem cu mersul pe jos, şi n-aveam nici pantofi în picioare, în loc să nimeresc şi eu ca tot omul la bal, ori pe la cine ştie ce alt locuşor cu faimă, m-am pomenit în câmpul ăsta gol şi înnămolit, de-i zice mai nou, după o vorbă a eglezului, no man’s land. Adică, ţara nimănui.

Sunt la fel de singur aici, evident, cum eram şi în turn, numai că acum cel puţin nu mai văd stele verzi. Acu’ văd numai roşii, în cinci colţuri, cum era pe vremuri, şi cum zic unii că le place să şi le atârne la cozoroc. Sau la butonieră, că dă bine în orice împrejurare. Deşi mie, ca să fiu sincer, îmi face numai rău, fiindcă m-am născut puţin prea devreme.

Dar asta evident e vina mea, şi nu are rost să implic pe nimeni. Nici pe purtătorii ăştia de stele roşii, şi nici pe vecinii lor, care-i urăsc mult prea mult, încât să le mai pese de biata capră. Oricum, ei se vor război mereu, aşa cum o fac şi acum, când m-am nimerit pe câmpul ăsta de luptă dintre unii şi alţii.

De o parte, adică de cea stângă, s-au aciuat, după cum ştiţi prea bine, rusnacii. Oameni răi şi fără pic de milă faţă de semenul său, care nu au altceva de făcut decât să vorbească toată ziulica ruseşte. De parcă n-ar şti dumnealor că asta face rău la stomac şi la lingurică, şi aduce numai pacoste. Şi pe capul lor, dar şi pe al celor de le poartă sâmbetele.

Iar de cealaltă parte, adică de cea dreaptă, stau, mândri că sunt români, toţi cei ce-şi spun într-un suflet şi într-o simţire patrioţi. Adică, oameni buni şi cu mare iubire de semeni, care n-ar face nici un pas înainte fără să se gândească la unirea cu fraţii lor buni, uitaţi peste apă, şi care nu pregetă să le întindă o mână atunci când se simte miros de cizmă rusească pe străzi.

E lesne, deci, de înţeles de ce nu se mai pot împăca, şi de ce se bat unii cu alţii clipă de clipă. În partea lui, fiecare crede că are dreptul să facă ceea ce face. Iar în partea cealaltă, fiecare condamnă pe celălalt pentru ce a făcut. Înţelegerea nu poate veni astfel de nicăieri, şi nici nu e dorită de nimeni. Iar capra a murit şi ea demult...