Rusul, congresmenul şi sângele albastru

Day 913, 23:06 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Danaos
Din ciclul „Relatări din no man’s land”

Ca să o zic pe a dreaptă, m-am cam plictisit. De două zile nimic nou pe frontul de est. Băieţii roşii, cu stea în cinci colţuri la cozoroc, au băgat capul la cutie, şi-au pus coada între picioare, şi acum stau şi se uită pe geam cum plouă. Asta, bineînţeles, dacă suntem destul de naivi şi am ajuns să credem în scenarii fericite, cu final neaşteptat.

După atacul cu clone de acum câteva zile, când unul dintre marii lor luptători - din câte mi s-a spus, şi din câte am putut eu să judec, după „salvele” sale directe, pe care le lansa peste gard -, a decedat eroic, sau mişeleşte, depinde din ce tabără priveşti, acum e o pace inexplicabilă, cel puţin pentru unul ca mine, însetat de sânge roşu.

Adică, dinspre partea lor nu se mai aude nimic, nici măcar un zgomot, de parcă până şi cheful de a cânta la balalaică le-a pierit. Şi asta mă face să cred că nu ne paşte nimic plăcut. În faţa unei mari furtuni există întotdeuna un mare calm. Iar pacea asta prelungită nu poate fi decât o prefigurare a ceea ce în mod sigur ni se pregăteşte acum.

În schimb, în partea cealaltă se aude tot mai des ticăitul anemic pe care îl fac ceasurile celor care se pregătesc să devină membri ai noului Congres. Fiecare şi l-a fixat dinainte, ca să fie sigur că o să aibă timp suficient să se bălăcească în mizerii, să se clătească cu apă şi săpun, să se dichisească apoi mândru, şi să ajungă la tribună mai curat ca şi în ziua cea dintâi.

Numai că, aşa cum ne ştim noi prea bine, nici această treabă onestă nu poate fi făcută ca la carte. Întotdeauna există unii care au văzut idei. Şi când acestea se răsfrâng asupra unuia sau altuia dintre candidaţi, sau fac atingere la amorul lor propriu, se lasă de obicei cu sânge, nu roşu, ci de data asta albastru. Adică, din cel mai fin şi mai subţire.

Nu ştiu, de pildă, câţi dintre voi, şi ce anume, aţi priceput din atacul la Simon Santo. Mie mi s-a părut însă că a fost vorba doar de o ieşire la rampă a actorilor principali, după un spectacol anost, ca să nu se piardă prea mult din capitalul investit. Nici unul dintre ei n-a avut nimic de câştigat, decât poate nişte voturi la propriul ziar, fiindcă noi le cunoaştem deja şi capacităţile, şi neajunsurile, mai bine chiar decât ei înşişi.

Iar în privinţa ultimei vărsări de sânge, aceasta nu pare a fi altceva decât o nefericită palmă dată în joacă. De o parte, unul dintre jucători a văzut, sau mai degrabă i s-a părut că întrevede, strategia adversarului şi l-a avertizat că i-o cunoşte. Iar de partea cealaltă, jucătorului i s-a făcut silă de ideea de joc şi a răsturnat cu furie piesele aranjate frumos pentru o partidă ce putea fi interesantă.

Şi uite aşa mă simt eu persecutat, pentru că în no man’s land e prea multă linişte...