Join the new world

Numărul acesta al seriei dedicate Centenarului, este dedicat perioadei în care România a fost neutră în Primul Război Mondial. Menită să pregătească perioada în care România avea să fie combatantă, perioada neutralității României a fost determinantă în recunoașterea de către Marile Puteri a revendicărilor României intr-un document oficial ce avea să devină Convenția politică dintre România și Antanta din 4/17 august 1916.

În săptămînile ce au urmat asasinării, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand, Regele Carol şi politicienii liberali şi conservatori au privit cu îngrijorare crescîndă deteriorarea situaţiei internaţionale. Aveau motive întemeiate să se teamă de război, pentru că poziţia geografică a României facea inevitabil ca această ţară să se găsească în mijlocul unui conflict european în expansiune. Ţara era departe de a fi unită cînd s-a confruntat cu această criză. Exista o breşă politică serioasă între Rege şi un mic grup de germanofili, pe de o parte, şi majoritatea politicienilor şi opinia publică, pe de altă parte, care se pronunţau în favoarea Antantei. Totuşi, ambele părţi au putut cădea de acord asupra necesităţii urgente de a se evita războiul. Lipsa de pregătire a armatei române şi comportamentul agresiv al Austro-Ungariei faţă de Serbia i-au pus pe toţi pe gînduri. Convinşi că Serbia dorea să rezolve criza în mod paşnic şi temîndu-se că, în caz contrar, Rusia va da sprijin militar Serbiei şi astfel va izbucni un război general, Regele şi primul-ministru Brătianu au cerut ambelor părţi să-şi rezolve diferendele prin negocieri. S-au alarmat profund în momentul în care Austro-Ungaria a adresat Serbiei, la 24 iulie, un drastic ultimatum. Războiul li se părea acum inevitabil, dat fiind că Serbia, în opinia lor, nu putea nicicum să accepte toţi termenii ultimatumului.



Odată cu trecerea lunii iulie, a devenit evident că guvernul român va rămîne neutru. Carol ar fi preferat să onoreze angajamentele luate pe bază de tratat de către România faţă de Puterile Centrale. Feldmareşalul Conrad von Hotzendorf, şeful Statului Major General al armatei austro-ungare, vorbea în numele multora dintre ei, cînd a mărturisit că nu-şi face nici un fel de iluzii cu privire la orientarea României. Aceasta, cugeta el, fusese „pierdută", pentru că românii doreau să-şi întemeieze statul naţional unitar prin alipirea Transilvaniei şi Bucovinei, iar în împrejurările date vor
acţiona într-o manieră anume, gîndită pentru atingerea acestui ţel. În cadrul unei şedinţe a Consiliului de Coroană din 3 august, guvernul român a decis în mod formal să adopte o politică de neutralitate. Acest Consiliu a fost prezidat de Regele Carol I, la care au participat membrii guvernului, foşti premieri şi şefii principalelor partide politice. Regele Carol deși nu era obligat să respecte decizia consiliului, a inteles contextul în care se găsea România, și a pus mai presus de afinitățile sale progermane interesul țării acceptând neutralitatea
La scurt timp Regele Carol I moare în tomana anului 1914( mulți zicând că ar fi murit de inimă rea la gândul că România avea să lupte împotriva Germaniei) lăsând moștenire o Românie independentă în plin proces de modernizare și care sub domnia sa avea să intre în rândul națiunilor respectate din Europa. Pentru el misiunea avea să se încheie atunci. Odată cu el s-a încheiat un ciclu și avea să înceapă altul. După țelul obținerii independenței de către generația lui Carol I, proiectul noii generații era unirea. Noul monarh Ferdinand, care era influențat de regina Maria, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, și verisoara a marilor monarhi europeni,cu puternice afinități proantantiste sprijină activ politica lui Brătianu.



Dar neutralitatea nu trebuia abandonată cu orice preț. Intrarea României în război nu trebuia să se petreacă până când România nu obținea garanții din partea Marilor Puteri cu privire la legitimitatea ei asupra teritoriilor românești în special cele din Austro-Ungaria (Transilvania, Banat, Maramures, Bucovina). Asupra Basarabiei care era parte a Rusiei țariste,(fiind anexată de aceștia în 1812),nu se puteau cere revendicări întrucât până la izbucnirea revoluției bolșevice Rusia țaristă a fost aliată României.
Apropierea de Antanta în detrimentul Puterilor Centrale cu care România avea legătura dinastică, s-a produs și datorită faptului că românii din imperiul Austro-Ungar nu beneficiau de drepturi egale cu celelalte națiuni ale imperiului fiind de multe ori nedreptățiți, fapt ce a dus în timp la deteriorarea relației dintre români și austro-ungari. Pentru români Transilvania devenise o problemă urgentă.



În acest context, premierul liberal Ion.I.C. Brătianu a purtat negocieri cu Antanta pe tot parcursul anului 1915 și 1916 punând un preț ridicat pentru intrarea României în război. În cele din urmă, presată de cursul războiului Antanta a semnat Convenția politică și militară cu România în 4/17 august 1916.În convenție printre altele se menționau următoarele: Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale; România se angajează să declare război și să atace Austro-Ungaria în condițiile prevăzute de Convenția militară, totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relațiile economice și schimburile comerciale cu toți inamicii aliaților; Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia recunosc României dreptul de a anexa teritoriile monarhiei austro-ungare stipulate și delimitate la articolul IV; Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia pe de o parte, și România pe de altă parte, se angajează să nu încheie pace separată sau pace generală decât împreună și în același timp; Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia se angajează, de asemenea ca la tratativele de pace, teritoriile Monarhiei austro-ungare, stipulate la articolul IV, să fie anexate Coroanei României; România se va bucura de aceleași drepturi ca și Aliații ei, de tot ce are legătură cu preliminariile, cu negocierile păcii precum și cu dezbaterea problemelor ce vor fi supuse hotărârilor Conferinței de Pace.



Primul pas era făcut. România primise de la Marile Puteri garanția necesară pentru a intra in război si pentru a lupta in scopul eliberării fiilor săi. Primul pas se realizase, dar ceea ce avea să urmeze după intrarea in război in vara anului 1916 avea să constituie pretul de sange al acestei garanții.

În acest context a apărut ”Treceți Batalioane Române Carpații” cu care si închei articolul, împreuna cu vorbele reginei Maria în „Povestea vieţii mele”:

„Parcă îmi venea ameţeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atât de negre, încât azi aproape mă temeam să privesc lumina zilei.



Dacă v-a plăcut, astept păreri și nu uitați să distribuiți mai departe, cinstind astfel pe înaintașii noștri. În articolul următor voi vorbi despre perioada în care România a fost combatantă.