Pe langa concurs (Concurs 8 BrainP „UMBRA mea… MĂȘTILE mele…”)

Day 2,019, 11:57 Published in Greece Serbia by Florys

"Unii te vad numai pe tine,
Alţii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Încat nimeni nu ne poate zari deodata
Şi nimeni nu îndrazneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi vazuţi amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inima la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopar clavicula dulce
Şi, urcand, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt."

Ana Blandiana ...