Join the new world

La poalele muntelui trăia un om. Se numea Mahomed. Era tăietor de lemne, jurnalist incipient şi o jumătate de sfert de politician abil. Nu era prea curios de felul său, deoarece nu auzise că pentru a fi cel mai alunecos politician trebuia să-ţi bagi nasul in treburi, şi tocmai de-aia nu se întrebase niciodată ce anume e cu stânca aia de-i umbrea casa, ca un fel de organ exterior al muntelui. Era, cum sa va explic, ca o trompă. Mahomed nu o vedea nici ca pe o trompă. El, pur şi simplu, nu o vedea [punct]. (aici dublez punctul pentru că aşa vreau eu, în primul rând, şi pentru că am aflat recent că există Ziua Punctuaţiei. Nu la noi, nu vă speriaţi. Aici).

Mahomed avea aspiraţii enorme. Voia să devină primar. Găsise hoarda de susţinători, pe care îi îndopase consistent cu seminţe, le dăduse mici şi bere, şi aşa mai departe (nimic nelalocul lui până acum). Candidatura lui se clădea pe un singur proiect major, pe care nici el nu-l înţelegea cum se cuvine, însă cu un pic de şansă şi cu multe fraze-tip, reuşea să evite miezul problemei. Obişnuia să spună că un lucru tangibil se clădeşte din idei. Dacă reuşeşti să înlături fiecare idee-strat al cepei pe care o reprezintă lucrul, îi vei obţine miezul. Şi ăsta e de obicei amar.

Contracandidatul lui într-ale primăriei era Ion, un băiat tăcut, 35 de ani, păr puţin, vorbe şi mai puţine. De fapt, ce să mă învârt în jurul meu, vorbe deloc. Până într-o zi, când ţinu o conferinţă de presă cu ziaristul satului (care, în acelaşi timp era şi instalator, şi popă şi gropar). Singurele lui cuvinte fură:

- Stânca aia de deasupra casei lui Mahomed o să cadă.

Prima reacţie a lui Mahome😛

- Care stâncă?

Lămurit de gloata de alegători care ascultau încă unul din discursurile sale, Mahomed lansă cea de-a doua sa replică la declaraţia lui Ion:

- Asta e numai o mişculaţie politică. De fapt ce vrea..(pauză pentru a accentua lipsa de importanţă a lui Ion. Îngăduie să i se sufle din spate numele pe care, aparent, îl caută)..domnul Ion este să mă discrediteze. Asta e doar o sugestie subtilă cum că n-aş putea să am grijă de propria mea gospodărie.

Reacţia cu numărul trei:

- În fond şi la urma urmei, ce legătură are stânca cu alegerile??

În final, ziua alegerilor. Mahomed se instalează în faţa bisericii, rugându-se, chipurile, la "ăl dă sus" să-i dea puterea să facă un mare bine naţiunii. Se deschid urnele. Candidatul se foieşte. Începe ploaia. Candidatul se încruntă. Tună şi fulgeră şi tună şi fulgeră timp de zece minute. Candidatul zâmbeşte.

Pe la amiază, când jumătate din sat votaseră deja, cu un pocnet asurzitor, trompa de stâncă de deasupra casei lui Mahomed, privită de prea multe ori de prea multe perechi de ochi, cade. Mahomed e compătimit, Ion e votat.

Concluzii:
1) Cand Mahomed ignoră muntele, muntele pică pe Mahomed.
2) Nu tot ce se spune în timpul campaniei electorale are legătură cu alegerile.
3) When you're the center of attention, you always go out with a bang.