O foaie impaturita..

Day 1,459, 13:02 • Published in Romania Romania • by Alter Dio

... in patru.

Eu cand pastrez hartiute, prin buzunare, le impaturesc mereu in patru.

Nu stiu de ce, cred ca am invatat asta de undeva. Cu toate ca patru e un numar care nu-mi place (imi aduce aminte de clasele gimnaziale si de traume cumplite), cu toate ca mie imi place numarul trei si numarul cinci si numarul sapte din acelasi motiv pentru care imi place mai curand cowboy-ul cu culorile amestecate decat cel albastru - cei mai batrani dintre noi stiu despre ce vorbesc- cu toate acestea, impaturesc hartia in patru neputand-o impaturi in trei. Incercati voi. Eu nu am reusit decat impaturiri in numere pare.

Numerele pare sunt sincere si simple. Numerele impare sunt undeva la mijloc mereu, intre doua adevaruri multiplicate cu doi. Din doi in doi, dam peste obstacolul adevarului calarit de cowboy-ul ala albastru, celest oarecum, rece, obsedant de incapatanat.

Eu, din Cluj, port stigmatul unui C mare, al treilea din alfabet, intr-un oras demult bantuit de fantome prin pivniti si prin canale si prin cosurile de gunoi, ba chiar prin asfalturi si alte chestii obstesti. C e litera impara. Fantomele au iesit din canale si cosuri de gunoi si le-am inchis, se zice nedrept, intr-un beci insalubru pe strada Traian. (pentru carcotasii protocronisti, sa aflati dragilor ca intrarea cadrelor e de pe strada Decebal).

Tu, aproape singurul meu cititor, porti insemnul nobil al unui S, litera evident para, saxona, albastra si desi ondulata de greaua supravietuire printre latini, macar a incercat sa se indrepte a doua oara. C-ul a renuntat la prima bucla. L-a infrant gravitatia, din prima.
Fantomele voastre, putin mai curate, sunt stravezii si vorbesc limbi straine din alea utile, copiii vostri vor cunoaste cel putin limba viitoarei Europe. Sunt doua Angelika cele mai cautate pe net; una e din C si e priceputa in insirare de x-uri -cica trei deja e putin la talentul ei- si cealalta e apropiata de S, purtandu-si suncile gratioase printre drapele, drapandu-se in infinite stelute care, adunate la un loc, fac o pata mare galbena, lasand rosul si chiar putin negru sa se adaposteasca la umbra lor.

As vrea sa va scriu ceva despre eRepublik.

Tare mult as vrea.

Dar zilele astea sunt coborat pe strada, incerc sa vad daca e adevarat ca daca hranesti suinele cu perle le va mirosi partul a briza marina.

Suna putin dezamagitor demersul asta, dar hm; trebuie sa incerci ceva ca sa fi incercat ceva.

Si daca nu merge, daca ma calca aia cu autobuzele asa cum fac din zerovirgulaopt cincinale in zerovirgulaopt cincinale, pot spune ca am incercat 🙂

Sa nu disperam, cum a zis un nene cand il intrebam, copil fiind, ce se va intampla daca o sa cada luna pe pamant:

"Ma copchile. N-o fo' niciodata sa nu hie cumva."


Asteptati-ma va rog.

Cobor din gara in tren curand. E prea relativa lumea asta sa nu o fac.


Servus.