Memoria Primului Război Mondial în România

Day 3,851, 13:49 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Nicolae93




Întrucât este anul centenarului, ca premier al eMoldovei și fiind istoric de profesie m-am gândit să realizez o serie de articole pe tot parcursul anului care să marcheze evenimentul. Prin urmare, acest prim număr îl dedic eroilor neamului care au murit pentru un ideal, unirea.

Memoria colectivă reprezintă un element esenţial în cadrul unui grup naţional, acţionând precum unele sinapse prin menţinerea unei legături pe verticală între generaţiile trecute şi cele din prezent şi pe orizontală, prin coagularea unui grup care împărtăşeşte valori şi înţelesuri comune. Definită într-un mod generic, memoria colectivă este înţeleasă ca reprezentând memoria combinată a unei populaţii ce a experimentat un trecut comun.

Cinstirea memoriei celor care si-au jertfit viata pentru Romania, protejarea mormintelor lor din tara sau strainatate sunt datorii sacre ale statului si ale fiecarui cetatean. Exista, de asemenea, traditia de a respecta mormintele cetatenilor straini cazuti pe teritoriul tarii noastre, indiferent daca ne-au fost aliati sau inamici.Grozavia dezastrului provocat de Primul Razboi Mondial a sensibilizat opinia publica mondiala,fiind reglementata juridic. Astfel, in Romania, la 12 septembrie 1919 a fost înfiintata Societatea "Mormintele eroilor cazuti in razboi", sub inalta ocrotire a Reginei Maria si prezidata de Patriarh. In 1927, prin Legea asupra regimului juridic al mormintelor de razboi din Romania, institutia si-a schimbat denumirea in Societatea "Cultul Eroilor", in 1940 devenind Asezamantul National "Regina Maria" pentru Cultul Eroilor. Printr-o munca tenace si entuziasta, Societatea "Cultul Eroilor" a reusit sa amenajeze sute de cimitire si de monumente in majoritatea localitatilor Romaniei Mari.

După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmând exemplul Franţei, a decis să înalţe un monument dedicat memoriei celor care s-au jertfit pe câmpul de luptă. Astfel, conform Tratatului de la Versailles în care se stabilea responsabilitatea fiecărei ţări de a respecta mormintele eroilor de război. În semn de veşnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulţi, căzuţi pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii anonimi de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg.-Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923.


Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar "Dimitrie A. Sturdza", premiant şi orfan de război) care, în faţa celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: "Acesta este tatăl meu". Dupa desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost duse, la loc de aleasă cinstire, în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923. A doua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu pânza tricoloră, a fost purtat pe braţe de către o gardă de ofiţeri, cavaleri ai ordinului militar "Mihai Viteazul", şi depus pe vagonul-platformă al unui tren special, cu destinaţia Bucureşti, unde a ajuns în aceeaşi zi, la orele după-amiezii. În Gara de Nord era aşteptat de oficiali ai statului şi personalităţi politice şi militare, iar Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general a Regimentului de Escortă Regală, a trecut în revistă compania de onoare. Apoi sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul şi însemnele României, iar după oficierea serviciului religios şi onorurile militare, a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai şi transportat astfel în cadrul unui lung cortegiu până la Biserica "Mihai Vodă". Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru ca publicul bucureştean să poată veni în pelerinaj. În ziua de 17 mai 1923, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare şi a unui numeros public, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. S-a oficiat serviciul divin, iar la miezul zilei sirena Arsenalului Armatei şi clopotele bisericilor vesteau coborârea în lăcaşul de veci a Ostaşului Necunoscut. Timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă.

Mormântul Eroului Necunoscut era în fapt o simplă criptă, acoperită cu o lespede de piatră decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a încrustat următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919". Ansamblul funerar a fost executat în 1927 după planurile sculptorului Emil Willy Becker. Tot atunci, prin grija Asociaţiei Cultul Patriei, s-a aprins o candelă, a cărei flacără ardea zi şi noapte. Ulterior, la 28 octombrie 1934, lângă mormânt a fost ridicată şi sfinţită o cruce.
În timpul regimului comunist, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, monumentul funerar al Eroului Necunoscut a fost demontat şi strămutat, în mare taină, la Mausoleul din Mărăşeşti. Abia dupa 1989, la insistenţele Ministerului Apărării Naţionale, ale Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi ale unor partide politice, guvernul român a aprobat readucerea în Capitală a sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut. La data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit acolo unde îi era locul de veci, în Parcul Carol I, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe explanada din faţa actualului Memorial al Eroilor Neamului.

La inaugurarea monumentului cavaleriştilor,de la Oituz din sâmbăta de 19 septembrie 1931, , generalul Romulus Scărişoreanu, în calitate de preşedinte al Comitetului de iniţiativă pentru ridicarea monumentului, a început seria discursurilor omagiale, amintind, printre altele: „Ne aflăm – se poate spune – pe locurile sfinte din Valea Oituzului, unde în anii 1916-1917 au avut loc cele mai numeroase lupte. Aici, din trupurile eroilor noştri a curs atâta sânge, că a pătruns pământul, închegându-l şi făcându-l a rodi. În fiecare primăvară răsar florile albe ce acoperă pretutindeni locurile unde ei au căzut şi îngrăşat pământul cu căldura sângelui lor. Semănătura care dă roada «Iubirei de Ţară şi Rege». Aici răsare şi slaba noastră recunoştinţă simbolizată prin acest monument, al cărui cost material, oricât de mare ar fi el, n-ar putea fi la înălţimea sacrificiului acelora cari mai scump de orice pe pământ şi-au dat viaţa„

In Romania, memoria primului razboi mondial se afla, de mult timp, intr-un con de umbră. Aniversarea datei de 1 decembrie a reusit sa marginalizeze memoria razboiului ca experienta colectiva. In memoria noastra, participarea Romanie la razboi a devenit un fel de anticamera istorica a marii uniri.Momentul apoteotic al “marii uniri” a absorbit memoria traumei colective a “marelui razboi”. Deși pentru români primul război mondial a însemnat conditiile împlinirii celui mai mare deziderat național, pentru umanitate primul război mondial alături de cel de-al doilea au reprezentat cea mai mare risipă de vieți omenești din istoria umanității.


Vă rog să distribuiți mai departe articolele din această serie în lista de prieteni și pe unde mai doriți, astfel aducându-ne fiecare contribuția la glorificarea celor care au murit pentru ca noi să trăim.