Join the new world

Leapşa Literară Sezonul IV
=== după o idee de direct x ===

Păstrătorii Stiloului
(...continuare)


Capitolul al XIV-lea: Într-un colţ de Rai
(continuare de sf petru III)

- „Alo, Highfather, tu ești ?”
- „Da, sfinte!”
- „Ați reușit? L-ați recuperat întreg pe Mentalist de Bucovina?”
- „Da, acu’ o tăiem. Dacă reușim, îi luăm și pe Lucia38 și pe Belze pe drum. Ne vedem unde am stabilit?”
- „Da, vă aștept. Aici veți fi în siguranță pentru o perioadă de timp.”

********************************************

Trec câteva ore și stau în capela colțului meu de rai, rugându-mă ca toți să ajungă întregi. Trecuse destul de mult timp de când toată agitația asta mi-a provocat neliniște și m-a făcut să iau în calcul faptul că acești oameni ar putea să dispară, și odată cu ei, speranța tuturor e-cetățenilor. Toată literatura, toate articolele jurnalistice sau măcar criticile scrise cu adevărat într-un spirit creativ și literar, erau pe cale să devină istorie. De fapt, la cât de porniți sunt cei de la securitate, probabil vor fi eliminați sau siliți să păstreze tăcerea și cei care mai știu ce era presa cu adevărat cândva.
Sunetul unei mașini mă trezește din imaginea sumbră în care am intrat, și mă îndrept spre sursă. Un autoblindat se apropie și oprește. Din el coboară cunoscuți, persoane pe care le mai întâlnisem abia în vremurile bune, și niște figuri noi.
- „Bine te-am găsit, sfinte!”
- „Mă bucur să te revăd, Highfather! Şi Belze, bătrâne, cum o mai duci? A trecut atâta timp...și voi, ceilalți, în sfârșit am onoarea să vă cunosc și personal. Sf petru III sunt, încântat!”
- „Roman Daco, încântat de asemenea”, unul dintre cei ale căror articole mă captivau și intrigau atunci când erau imprimate.
- „Danidanam”, îmi răspunde o față zâmbitoare.
- „Adinushk, săru-mâna. De curioasă, de la ce vine numărul 3?”
- „Ehh, ăștia de la securitate” … zic mai mult printre dinți, deoarece auzisem anterior că ar fi una de-a lor.
- „Nutriționistul, bine te-am găsit, sfinte!” zise zâmbind de parcă ar fi zis mai multe, dar s-a rezumat la o strângere puternică de mână.
Mai îi salut și pe Lucia38 (ale cărei articole erau bine prăfuite în colecția personală de ziare), Direct X (la al cărui ziar mi-am rupt abonamentul de nenumărate ori, doar ca să îl refac după ce mai scotea un articol), Mentalist de Bucovina (ale cărui articole le consider exemplare și chiar material didactic pentru cei mai tineri) și pe Dragoș1976 (articole aparte, păstrate la loc de cisnte), când din spatele lor, apare o față la a cărui parastas am participat cândva…
- „Doamne, sfinte .... tu?”
- „Da, eu, sper că nu mai pierdem vremea cu mai multe explicații acum”, zise rânjind, cu o drujbă după el.
Înghit în sec, tac și îi poftesc înăuntru pe toți. Mă lămuresc rapid în privința lui după niște consultații cu Belze și Highfather. Am întrebat suspicios dacă au încredere în Adinushk, doar ca să aflu că nu era singura care lucra pentru securitate. Mi s-a explicat că atât ea, cât și Nutriționistul prezintă încredere maximă și că e în regulă să îi primesc la mine.
- „Bine v-am găsit, dragilor. Luați loc la masă, serviți-vă cu bucate și refaceți-vă după toate experiențele prin care ați trecut. Mă bucur că am ajuns într-un final să vă văd întregi, având în vedere vremurile de azi, când toți cei ca noi, scriitori, critici, jurnaliști suntem descurajați și persecutați când se pune problema în a mai scrie. Parcă mai ieri…”
- „Da mai lasă-ne-n pu...pu….pu...pufoșenia mea cu astea, sfinte! Fir-ar pi...pi...pițigoiul ei de cenzură!” zise Briga nervos.
- „Ușor Briga, nu-i frumos … Mulțumim de bunătăți, sfinte”, zise Danidanam.
- „Păi eu n-am nevoie de mâncare, eventual de un atelier”, continuă Briga. „Dar asta după ce ne zici și nouă de ce ne-a adus Highfather aici. A zis că ai vrut să ne vezi pe toți, puteai măcar pe Lucia38 și pe Belze să-i mai lași să se refacă în spital. Dacă ne-ai adus pentru un selfie, să nu dai dreaqu check-in că iar o mârlim, și eu am o misiune de îndeplinit aici.”
- „Vis-a-vis de misiunea ta, despre ea e vorba. Lasă-mă să trec la subiect atunci.”
- „Bagă mare”, zise Briga cu privirea fixată pe mine.
- „Ne-am adunat astăzi aici ca să vă lămuresc în anumite privințe. Ca să încep, voi face apel la ce aveți mai uman în voi” (regret apoi expresia, simțind privirea mai apăsătoare a lui Briga), „și vă voi cere să profitați pe cât posibil de timpul pe care îl aveți pentru a vă folosi de cele mai de preț arme pe care le aveți: stilourile. Vedeți voi, securiștii vă vor urmări la nesfârșit, nu veți avea pace, și poate în cele din urmă unii dintre voi veți ceda. Și chiar dacă unii dintre voi nu veți mai fi …”
- „Asta sigur nu se va întâmpla, sfinte”, zise Briga sigur pe el, punându-și drujba pe masă. „Cât timp am drujba la mine, e vai de p..p….p...patina lor!”
- „Te cred, Briga, dar totuși, dacă cumva…, în urma voastră va rămâne doar ceea ce scrieți, fiindcă atât eu, cât și mulți alții, vor fi mereu acolo să vă aprecieze și distribuie munca. Dar armele și fuga asta nebună, vă vor obosi doar. Mereu vor fi acolo spammeri, troli, hateri, securiști, clone, vânători de medalii, politicieni, și Necuratul mai știe ce, care să vă distrugă sau ponegrească creațiile. Voi veți reuși să învingeți totul doar prin scris.”
- „Cred că mă ajută destul de mult și asta, totuși”, zise Direct X arătând spre o minunăție de armă.
- „Îți salvează ție pielea, dar nu neapărat și omenirea! Un trai fără articole scrise ne face să devenim nimic mai mult sau mai puțin decât cei pe care îi urâm. Iar voi, și poate încă atâția, sunteţi în stare să readuceți totul pe drumul cel bun… scriind. Iar în ceea ce privește arma aia, să știi că stilourile sunt mai utile, de multe ori. Nu știu dacă ați băgat vreunul de seamă, dar fiecare stilou are acel ceva, al lui, însușit de la scriitor. Mai mult decât aparența, sunt chestiuni dincolo de lumea asta fizică pe care fiecare le-a stiloului.”
- „Sfinte, scuză-mă, faptul că m-am întors în trecut vreo 50 de ani e unul din lucrurile la care te referi?”, zise Dragoș1976.
- „Oau, da… Asta se explică prin faptul că unul dintre cei care au utilizat stiloul respectiv are o legătură puternică cu acea perioadă.”
- „Și ce alte mai pot avea acele stilouri?”
- „Dumnezeu știe, depinde de la scriitor la scriitor.”
- „Vedeți bă, d-aia am fost io trimis aici, să vă apăr! Dacă ajunge vreun stilou la cine nu trebuie?”, zise Briga încrezător.
- „De fapt, țin să te contrazic. Din câte știu eu, doar scriitorii pot să trăiască acele chestiuni, și țin să menționez aici că deși am fost puțin sceptic inițial” (indicând spre Adinushk și Nutriționistul), „mă bucur că suntem de aceeași parte a baricadei. Sper ca toate aceste informații să fie bine păstrate și transmise mai departe celor merituoși și că micul meu colț de rai va rămâne mai departe un refugiu atât pentru scriitori cât și pentru publicații.”
- „Sfinte, ce te face să crezi că nu vom fi găsiți și aici?”, întrebă Roman Daco. „Ăștia sunt al naibii, nu scapi de ei așa ușor.”
- „Întocmai de aceea vă spun încă de pe acum că șederea voastră aici e doar temporară. Serviți-vă cu de toate, odihniți-vă, faceți un tur, poate vă lovește inspirația…”
- „Ia stai așa, mie mi s-a zis de ceva stilou virusat înainte de a mă expedia. Ce tot vorbești tu acolo de porcării d-astea siropoase?”, zise Briga sceptic. „Ceva nu pușcă...”
- „N-aș ști să-ți spun… O fi vreunul anume.”


Capitolul al XV-lea: Virusul
(continuare de roboman)

Era întuneric peste colțul de rai al Sfântului Petru. Soarele apusese de mult, iar în zare, peste coama dealului, cerul era roșu ca focul. Luptele epice nu mai conteneau. „Planton” își făcuse iar treaba și toate hotărârile lui au dat peste cap viața e-cetățenilor. În liniștea care se lăsă se auzeau doar șuierăturile bombelor care cădeau pe fronturi.

În încăpere se lăsă o altă liniște, o liniște de mormânt, la aflarea veștii că un stilou de al lor este virusat. Briga, rănit și obosit, lăsă drujba și se retrase singur într-o cămăruță rece și mică. Ceilalți prieteni stăteau în jurul unei mese mari din lemn și se uitau la stilourile lor.

Deodată liniștea fu întreruptă….. cioc,cioc,cioc …. era cineva la ușa raiului. Toate privirile erau ațintite asupra ușii și asupra Sfântului.
- „Parcă ai zis că e un loc neștiut de nimeni”, zise Pantera.
- „V-am zis că e un loc sigur, unde puteți sta o perioadă”, răspunse Sfântul.
Apoi, în timp ce prietenii își pregăteau armele, el se duse la ușă, o deschise ușor și cu o mișcare rapidă îl luă de guler pe necunoscut și îl trase în casă. Încuie apoi ușa cu cele 3 zăvoare și 5 lacăte, și îl lipi pe necunoscut de perete. Toți prietenii Sfântului se apropiară de necunoscut cu armele îndreptate spre el. Necunoscutul cu o voce stinsă apucă să zică:
- „Am aflat…”
- „Ce?” săriră toți cu gura pe el.
- „Spune repede ce ai aflat, că altfel o rafală de Q7 vei primi în piept”, zise Danidanam.
- „Am aflat… virusul… știu…”
- „VIRUSUL?” sări Directx.
Imediat Sfântul luă mâna din gâtul necunoscutului și zise:
- „Cine ești tu? De unde ai aflat de noi? Și despre ce virus vorbești. Spune repede…”
- „Eu sunt un e-cetățean vechi al acestei lumi, un biet IT-ist și vă urmăresc epistolele de multă vreme. Cu epistolele voastre am reușit să trec prin multe zile în e-viața asta. Ca mine sunt mulți alții care au trăit experiențe interesante când au citit scrisorile voastre. Numele meu e Roboman, nume predestinat pentru un IT-ist…”
- „Lasă vrăjeala și spune cum ne-ai găsit”, zise o voce sobră, dar foarte calmă.
- „Tu ești Mentalist de Bucovina, ești exact așa cum te-am construit în mintea mea citind scrierile tale…”
- „Hai, lasă asta acum și spune cum ai găsit colțul meu de rai”, replică Sfântul.
- „Păi…. așa cum v-am zis, sunt un IT-ist și v-am citit epistolele, și în ultima epistolă a Sfântului Petru ați zis ceva de un stilou virusat….. Am știut atunci că va trebui să fac ceva să vă ajut…. Am citit din spatele epistolei și am depistat coordonatele GPS ale locației voastre… Le-ai ascuns bine Sfântule… Apoi la scurt timp a apărut o epistolă de la tine Mentalistule, o epistolă ce anunța sfârșitul rezistenței și victoria lui și a securității…”
- „Ce epistolă???? Eu nu am scris nici o epistolă în aceste zile????”
- „Exact asta am presupus și eu…. Nu avea cum EL, MENTALISTUL, CEL MAI PUTERNIC OM AL REZISTENȚEI, să fie învins. Și așa cum v-am zis eu sunt…”
- „IT-ist….știm asta”, replică Belze.
- „Corect...IT-ist…. Am căutat în codul ascuns al epistolei și am văzut că e scrisă cu stiloul Mentalistului, dar are o altă origine…. era securitatea…. Planton și oamenii lui au implementat un virus chiar în stiloul tău…”
- „CEEEEEEEEEEEEEEEEEEE????? Nu are cum să fie adevărat”, țipă Mentalistul.
- „Ba da e adevărat”, replică Roboman….. „Am plecat apoi rapid din garnizoana mea FAR și am venit aici să vă avertizez și să vă ajut să reparați stiloul virusat.”
Auzind de FAR, Nutriţionistul și Roman Daco imediat luară legătura cu cei pe care îi cunoșteau în FAR și aceștia confirmară cele spuse de Roboman. Acum parcă toată lumea era mai relaxată…. Toți se retraseră la locurile lor și îi oferiră un scaun noului lor prieten.
- „Un pahar de apă… dacă se poate… Ai o mâna puternică Sfinte…”
- „Ai scăpat ușor, dacă era Briga aici rămâneai fără o mână și-un picior înainte să apuci să deschizi gura.”
După câteva minute, în care atmosfera se mai destinse un pic, Mentalistul, tăcut și gânditor zise:
- „Parcă ai spus că ne poți ajuta să reparăm Stiloul…”
Brusc se făcu iarăși liniște… Uitaseră de stiloul virusat.
- „Da, dă-mi te rog stiloul.”
Mentalistul scoase din buzunarul de la piept un stilou aurit, care lucea în lumina difuză a lumânării. Roboman, cu o mână tremurândă, luă stiloul și cu mare grijă îl desfăcu. Toate lumea se holba la Roboman și la stilou...
- „POC…”
Toți căzură de pe scaune…
- „Ha, ha, ha, ha… v-am făcut-o”, spuse Highfather.
- „Du-te-n…” țipă Lucia38.
Se ridicară toți și operațiunea de salvare a stiloului continuă. Roboman scoase penița și o aruncă în focul de la sobă. Apoi din buzunarul mantalei scoase o cutiuță. În ea era o peniță nouă, de aur.
- „Pffffai … ce faină e”, se minună Adinushk.
Ochii Mentalistului erau cât cepele…. Roboman puse penița cu grijă la locul ei, închise stiloul și îl dădu proprietarului.
- „Merci, acum meriți o țuică de aia bună, de prună.”
- „Sfinte, scoate marfa aia bună și hai să-l cinstim pe prietenul nostru”, spuse Dragoş1976.

Toți prietenii erau acum veseli, dar știau că războiul este departe de a se fi încheiat. Securitatea va continua să-i urmărească. Planton se încăpățâna să nu înțeleagă că doar ei, e-cetățenii, îl pot ține pe el în e-viață. Fără ei el nu ar mai exista…


Capitolul al XVI-lea: Finalul
(continuare de Mentalist de Bucovina)

Am reuşit să fugim...

Prin noapte, prin viforniţa pornită din senin, printre rafalele de gloanţe turbate, ce explodau în urma noastră, parcă urlându-ne în ceafă ura uriaşă, de neînţeles...

După al şaptelea zori-de-zi de alergat, flămânzi, răniţi, uzi până la piele, dar hotărâţi în cerbicia noastră, am reuşit să ajungem pe nişte coclauri care mi-aduceau aminte de copilărie...
Am ajuns prin codrii Rarăului, şi după încă un urcuş ostoitor (oare al câtelea?), am ajuns în preajma Pietrelor-Doamnei. Bucuros, am recunoscut o ascunzătoare pe care doar cei din partea locului o ştiau, o spărtură în stâncile dure, numită Frigiderul. Acolo, chiar şi în nopţile toride de iulie, era suficientă răcoare ca să poţi să te odihneşti omeneşte.
Aici ne-am tras sufletul, ne-am oblojit rănile, ne-am înfruptat cu bunătăţile pe care vajnicii băştinaşi ni le pregătiseră din timp.

Ne-am numărat – eram toţi.
În acel loc magic, ne-am dat seama că Stiloul căpătase puteri noi, supranaturale, şi se divizase în 12, număr rotund în alte dimensiuni poate...
Am hotărât să ne despărţim, fiecare să-şi ia Stiloul propriu, şi să ne dăm silinţa să facem cunoscută lumii întregi secretul supravieţuirii – scrisul, împărtăşania tuturor cunoştinţelor dobândite de-a lungul vieţii cu toţi ceilalţi pentru dăinuirea lor în eternitate!

*********************************

Am plecat.
Dragoş o luă de mână pe Lucia şi porniră la vale, spre sud-est.
Directul îşi strânse puţinele lucruri şi se prăvăli spre nord-est, ca viforul.
Briga îşi îmbrăţişă consoarta, pe Dani, şi o luară binişor spre miazănoapte.
Panteruţa se strânse toată în pelerina ei vrăjită şi se făcu nevăzută spre miazăzi.
Belze şi cu RomanDacul se cuprinseră de după umeri ca haiducii, şi se făcură nevăzuţi spre sud-vest.
Adinuşca dispăru ca o boare, neauzită, subtilă, cum şi venise...
Nutriţionistul şi Highfather se priviră drept în ochi şi luară decizia să meargă împreună o vreme, pe căi secrete...
După ei se luă şi Petru. Sfântul Petru.

Privii îndelung în urma lor, mă scuturai de tenebre, şi plecai spre satul bunicilor mei, undeva pe malurile Jijiei...

********************************

Primul căzuse Briga.
Pluto, clonat într-un călău perfid, îl atrase într-o capcană, îl torturase zile întregi fără să poată scoate o vorbă de la el, decât suliţele din priviri. În final, îi luase drujba lui dragă, i-o dezasamblă ca pe o jucărie şi-i dădu foc stropind-o cu kerosen şi cu lacrimile pădurarului.
Târziu, Briga căzu ca un brad, drept.

Dani, îndurerată peste putinţă, se pierdu în decimarea clonelor infinite, în muncă şi-n uitare, făcându-se una cu negurile boreale...

Pe DirectX îl spulberase o clonă-ţintaş Pluto Batalionul XXIII cu o arbaletă manufacturată binar în propriile laboratoare absconse. Nu avu nici măcar şansa să-şi mai vadă o dată meleagurile natale.

Pe Dragoş, bunul meu prieten, după ce aruncase în aer mii şi mii de clone plutoniene, îl măcelăriseră sub ochii îngroziţi ai Luciei, care încercă mai multe teleportări disperat-aleatorii, dar încolţită se transformă într-un lac clar ca o lacrimă...

Pantera luptă cel mai mult. Trupul ei devenise o rană imensă, sângele îi îmbălsămase şi ultima fărâmă de frumuseţe, dar nu se lăsase. Muri cu armele în mâinile încleştate pe trăgaci...

Belze – călcat de şenilele a mii de tancuri; RomanDacul – kamikadze frenetic, spulberând o flotilă de avioane inamice; de Petru nu se mai auzi nimic niciodată, probabil înfundase puşcăriile plutoniene, devenind un alt sfânt printre sfinţi; Adinuşca, Nutriţionistul, Highfather, ucişi fără să predea Stiloul, fără să cedeze nicio clipă, fără să spere în absolvire...

*******************************

Străbăteam dealurile de parcă le mai văzusem o dată-n viaţă. Mă scuturai – oboseala cred că-mi juca feste, trebuia să rămân lucid, trebuia să lupt până în ultima clipă...
Deodată văd hangarul, hangarul nostru... Oare cum ajunsesem aici?!? Nu mai conta.
Năvălii înăuntru, prin uşa ciuruită de preamultele gloanţe. Un nor de praf mă înecă. Văd resturi de mitraliere şi bazuci, fiecare cu povestea ei, îşi făcuseră cu prisosinţă treaba... Erau odată nişte momente în care lucrurile se desfăşurau uşor, foarte uşor. Acum erau grele.

Eul mi se dedublă. Văzui trecutul ca şi prezentul, îi văzui pe toţi prietenii mei, Păstrătorii Stiloului, lacrimile erau de bucurie...

În spatele hangarului spulberat de bombe şi şrapnele, se afla o capelă mică. În jurul ei erau 12 morminte.

Osama Bri Gadier scria pe crucea unuia dintre ele... Apoi, chiar alături, Danidanam. Stupefiat, alergai fără zăbavă de la unul la altul: erau toţi, şi Dragoş1976, şi Direct X, şi Blackpanther76, şi Lucia38, şi Belzebut cel crunt, şi Roman Daco, şi cele mici, Highfather, Nutriţionistul, Sf Petru III şi Adinushk...

Mă sprijinii de teiul bătrân de la capul mormântului meu. Ultima lacrimă îmi secase demult, parcă de ani, şi ani...
Inima treptat-treptat îmi împietri. Florile imaginaţiei îmi încolăciră sufletul, înăbuşindu-i ultimul suspin de obidă:

Pluto, ai învins.






Sfârşit