La ordin

Day 2,008, 12:19 Published in Romania Greece by Yobibyte

La ordin,

Comod e doar trupul ce-n poziţia de şezut pândeşte
Dar inima în pieptu-i cu suflu rar goneşte
Când pe acea linie mibbit securizată
Comandantul foc de voie orânduieşte.



Cu arma-n mâini demult acol’ uitată,
Ca un cleptoman ce cu prada se trezeşte,
Numai un click: pac, pac… pac, pac; patru focuri îmi aruncă
Şi inamicul la pământ mi-l biruieşte.



Dar de ajuns, numai atât să fie oare?
Numai atât să dărui, dulcii mele ţărişoare?
Nu, sigur că nu, puţin în inventar priveşte,
Sunt doar câteva batoane, dar îndrăzneşte, îndrăzneşte!

Şi apăs şi mă dedic, din ce în ce mai tare,
Din ce în ce mai aprig, din ce în ce mai mult,
Promit, vând, cumpăr dar iau si pe împrumut
Şi lupt până ce în recovery pragul de zero îmi apare.



Atât! Mai mult nu îmi doream.
O rundă câştigată, o singură bătălie,
Şi acesta, Avântul aceasta să ne fie,
„Triumfător în lupte, un nume de Traian.”

Particip la concurs!

Yobibyte,




Motto: “Toate la timpul lor!”
Despre Romania, numai de bine.