Jucăm sau jucăm?![republicare]

Day 630, 06:08 Published in Romania Romania by ni.x
Se întâmpla acum 2 luni, când eram în Moldavia, aflată sub dominaţie maghiară, primele 2 săptămâni de viaţă au fost un calvar, nici tu comitet de întâmpinare, nici tu ajutoare, doar salariul ce îţi ajungea exact de jumate de pâine, dar toate astea nu m-au făcut să renunţ la joc.




De când rătăcesc prin eRepublik mă tot bântuie un gând, care este adevăratul scop al ecetăţenilor? Pentru ce intră ei zi de zi în eRepublik, eu personal am venit aici pentru a vedea unele visuri realizate, visuri ce în lumea reală la moment sunt pure utopii, şi nu mă refer la posturi înalte, afacerist de succes sau mare lider politic, eRepublik îţi permite să te rupi totalmente de materialism, îţi permite să "gândeşti" cu sufletul, cam aşa.

Eu revin de mâine acasă şi nu sunt departe de România pentru că am plecat aşa de dragul plecatului, că se câştigă bine, căci chiar nu văd sens în a te umple de bani într-o lume virtuală, am plecat pentru că era foarte greu(dacă nu chiar utopic) să-mi ridic sănătatea, doar prin mâncare(de unde naiba atâta food q5), în lipsa RW-urilor, spitalelor şi pe fundalul acestora salariul mizer. Cred că mulţi îşi doresc o eRomânie asemeni unui tanc, care realizează orice vis din viaţa reală, care e mare putere.

Poate începem totuşi a juca din plăcere, poate totuşi uităm de materialism, măcar aici dacă în viaţa reală ni l-au băgat pe gât, doar oamenii de artă sunt departe de materialism, doar ei sunt fericiţi pentru că sufletul(sau mă rog, numiţi-l cum vă place) e fericit, poate transformăm jocul ăsta în artă, cred că odată cu aceasta vom recăpăta locul nostru binemeritat.

Să ne-ajute Dumnezeu!





De ce am republicat articolul? Pentru că deşi au trecut 2 luni, 2 luni grele, deşi acum avem foarte mare nevoie de solidaritate, de devotament şi sacrificiu toţi ţipă că vor bine, dar nimeni nu încearcă să construiască acest bine. Eu nu mai vreau să trăiesc sub dominaţie maghiară, chiar dacă unii cred că prin asta am fi eroi.

Să ne-auzim învingători!