Join the new world

Intr-un trecut permanent adus in prezent de preoti si predicatori, un anume Solomon a inceput constructia unui nou templu in Ierusalim.
Pentru ca pentru prima oara in istoria lor iudeii aveau averi (intr-atat incat se spune ca aurul era la fel de raspandit in Iudeea pe cat erau si pietrele), au gandit sa glorifice noua stare a poporului lor tanar, unificat de Moise prima data, dar pe deplin structurat ca natiune si nu ca uniune de triburi de catre Solomon, printr-o mareata constructie inchinata unui tot mai departat Jehova. Zeul isi uitase obiceiul de a se pogora printre muritori. Nici macar un tufis nu mai ardea fara sa se consume si hrana ajunsese sa se produca si cumpere, mai degraba decat sa apara din roua diminetilor unui desert lipsit de resurse.
Si cand popoarele pierd legatura directa cu zeul lor, ele simt nevoia sa construiasca. Trupul dumnezeului evreiesc nu mai patrundea in trupurile profetilor: epoca lor se incheiase imediat dupa Ilie si Ezechiel. Glasul domnului lor nu se mai auzea din tunete si ochiul lui magnific parea ca nu mai supravegheaza, simtit pana nu demult de fiecare ca o prezenta imediata, faptele si cuvintele oamenilor.
Si cand popoarele simt asta ele construiesc temple si biserici. Neavand un trup, dumnezeului i se face unul nemuritor, din piatra.Neavand profunzime spirituala, capata profunzimi de grote si chilii si neavand o verticalitate amenintatoare sau ocrotitoare, coplesitoare in sine, trebuie sa apeleze la inaltimile turnurilor de biserici, temple, minarete.

Pentru constructia trupului de piatra a zeului au inceput sa gandeasca structuri. Intr-o vreme Solomon a realizat ca un popor care nu a mai construit nimic (dar a daramat zidurile Ierihonului, fie Jahveh slavit) nu poate face lucrul asta imperativ. Asa ca a adus din Fenicia cu vechi traditii arhitectonice un mester: Hiram.
Hiram a construit Templul.
L-a construit impecabil. Doua coloane stateau in templu, din piatra, pentru a echilibra binele si raul. Stele cu cinci colturi vegheau, simbolic, de pe fiecare perete. Cele cu sase inca nu intrasera in traditie intr-atat, iar steaua cu cinci colturi inglobeaza numarul de aur intr-o geometrie plina de semnificatii. Flori cu cinci petale sprijineau tavanul. In mijloc, Sfanta Sfintelor tinea ferecat chivotul legii, cu tablele lui Moise inauntru. Peste toate, sfestnicul cu sapte brate (unul pentru Luna, unul pentru Soare si sapte pentru cele sapte planete observabile la vremea aceea), lumina din seu si ceara magnificul edificiu.

Ce mai conta pentru iudeul fara cunostinte de hermeneutica oare ca stela cu cinci colturi era un simbol pentagramic, baalist? Demonic? Ce mai conta ca sfestnicul numara atatea brate cati demoni stau in jurul lui Lucifer? Ce mai conta ca lotusul cu cinci petale era simbol de chackra pagana? Nu auzisera de astea toate. De ce sa ii fi suparat?
Hiram radea in barba.
Iar minunea cea mare era o fantana cu bronz clocotind, fara sa fie foc dedesupt. Conta oare ca minunea basilicii lor simboliza focul Gheenei, in cel mai transparent mod posibil?

Sigur, Hiram a fost ucis de trei novici pe care a refuzat sa ii initieze in taina metalului care se topeste singur si da in clocot. Cu trei lovituri de ciocan de pietrar in creieri.
Sigur, templul a cazut si a fost facut una cu pamantul. Se poate sa fi fost distrus de vreo confreerie de rabini cabalisti, care stiau mersul numerelor si tainele lucrurilor descifrand simbolistica demonica.

De ce am scris toate astea?
Fireste, nu ca sa dau lectii de istorie sau sa fac speculatii despre Marele Arhitect. Nici ca sa minimalizez un zeu care nu-mi apartine, pentru ca al meu nu este un zeu zelos, nici razbunator, nici nu cere sacrificii de sange ca dumnezeul lui Solomon.

Am scris doar ca sa nu uitam ca maretia e insemnata cu tainice simboluri, adesea demonice. Ca pe porticurile marilor catedrale stau, holbati si ranjiti, demoni marunti – pe fiecare catedrala gotica din lume. Ca jilturile marilor regate au, foarte des, picioare sculptate sub forme de gheare de pradatori.
Ca pana si in comunitati online, efemere si fara substanta materiala, eroii sunt falsi foarte des si inchinarea la oameni providentiali e scurta: intr-un final fiecare devine un Hiram, cu teasta crapata de proprii ucenici.
Ca nu exista la infinit nici Craciuni, nici Dsalageni, desi am o banuiala ca exista o doza de imortalitate in Ghishae.

Si ca exista si alte chestii de facut decat sa dam cu arme de distrugere in masa si sa work and train. De exemplu, sa ne scriem. Si sa ne citim. Pentru ca daca Templul e daramat, Tora inca e vie.

Pe scurt: scrieti, bah. Pana mea! Nu ma mai faceti sa vin cu metafore ieftine si interpretari tampite ale unor fapte care nici naiba nu stie daca au chiar existat, da? Tineti-ma ocupat, citind. Hai!