Join the new world

Sara bună dragă cetitoriule,

Revin cu articolul promis în ediţia trecută şi voi încerca să respect şi de data asta regula celor trei idei (cei care au citit ediţia princeps ştiu despre ce e vorba). Aşa cum precizează şi titlul am un mare dubiu cu privire la o campanie de presă pornită în urmă cu o zi. Repet faptul că nu doresc să fie un articol polemic (cuvânt provenit în limba română din lb. greacă veche-"polemos"=război), vreau doar să prezint un alt punct de vedere şi atât.
Mai la concret mă refer la ajutorarea bebeilor polonezi. Ideea este generoasă în sine şi vizează în plus o strângere a relaţiilor între cele două epopoare pe termen lung. Se pare că a prins foarte bine la eromâni şi asta nu poate să le facă decât cinste acelora care au susţinut-o din punctul de vedere al solidarităţii şi loialităţii de care dau dovadă faţă de un aliat. Dubiul meu este în legătură cu aspectul pragmatic al problemei. Eu unul ştiu că filantropi sunt aceia care mai întâi s-au ajutat pe ei, ulterior ajungând în situaţia de a ajuta şi pe alţii. Fiind eu însumi bebeluş până de curând (am citit întrun articol că de acum aş fi copil 😃), îmi este foarte proaspătă în minte situaţia în discuţie. Cu ocazia alegerilor prezidenţiale de acum câteva zile, unul dintre "catindaţi" a adus în discuţie păstrarea în joc a "minivalului" de noi eromâni intraţi în zilele luptelor din Translivania, Crişana şi Oltenia (printre care mă număr şi eu). Nu aduc în discuţie argumentele prezidenţiabilului în cauză, deşi interesante din punctul meu de vedere, articolul de faţă nedorindu-se unul de propagandă electorală. Mă interesează strict fenomenul în sine.
Avem şansa unui flux de noi jucători pe care trebuie să îi ţinem în joc. În afară de ajutor privind regulile evieţii (la care absolut toţi eromânii s-au dovedit a fi mai mult decât săritori), bebeluşii români ar avea nevoie de ajutoare materiale concrete pentru o creştere accelerată pe toate planurile. Alte state au deja astfel de programe de maturizare accentuată a populaţiei lor. În fond este şi logic ca un stat să îşi dorească să aibă cât mai mulţi ecetăţeni puternici în timp cât mai scurt, dar pentru asta ar fi nevoie de alimente de calitate maximă, arme la fel, eventual case, ş.a.m.d. Evident, aici apare o problemă de fonduri, fonduri pe care la ora actuală am înţeles (din varii postări) că nici nu se pune problemă să le avem. Şi atunci dacă noi nu ne putem ajuta propria noastră populaţie (la un mod ideal, să zicem), de ce ne-ar preocupa mai mult situaţia altora, fie ei şi aliaţi?
Ultima dată când am verificat, Polonia se apropia bine de 50.000 de ecetăţeni, eRomânia neavând nici măcar de o treime ca număr. Ne propunem creşterea Poloniei sau creşterea României? Bineînţeles că mi se poate răspunde că aceşti ebebeluşi polonezi pot fi integraţi în economia noastră. De acord, pe moment, dar în termen lung economia lor îi va putea absorbi cu timpul. Şi astfel ajungem la al doilea punct la care vroiam să mă refer, trecând de la social la politic.
În majoritatea cazurilor de susţinere a acestei idei, repet, generoase, se vine cu argumentaţii de genul "sunt aliaţii noşti", "creşterea lor este şi creşterea noastră, a Edenului", etc. De acord si cu asta dar, tot la fel, până la un punct. Aşa cum recent s-a văzut, din păcate, în contextul invadării Transilvaniei, spaniolii în primul rând şi apoi polonezii au avut reacţiile cele mai "caustice" cu privire la "necazul" nostru. De ce mă refer numai la ei? Pentru că în aceleaşi ziare internaţionale au fost prezente postări şi ale americanilor şi ale croaţilor. Dacă americanii s-au purtat "domneşte" (cum se spune pe la noi, prin Maramu'), croaţii au dovedit că ne sunt cu adevărat aliaţi şi, mai mult decât atât, prieteni. De la spanioli şi polonezi am primit de la sfaturi privitoare la "curaj" (integrând din plin ideea de "balls&quot😉, "bărbăţie" şi "maturizare", până la invitaţii de "nerefuzat" (😃) de a nu fi trişti, deoarece chiar dacă dispare România de pe harta eRep, vom avea şansa să luptăm pentru "Măreţul Imperiu Spaniol". Bineînţeles că nu putem privi cu ranchiună astfel de poziţii, deoarece fiecare naţie îşi are "vitejii" ei (de care nu ducem nici noi lipsă, normal). Problema este că procentul lor era îngrijorător de mare.
Orice putere aduce după sine aroganţa, întro doză mai mare sau mai mică, depinde după caz. Fiind ei acum pe val, li s-a urcat la cap, aşa cum sunt convins ca ni se va urca şi nouă când vom fi în aceeaşi situaţie. Ideea este să ajungem în aceeaşi situaţie. Ori asta nu se poate întâmpla în mecanica jocului decât în măsura în care ne creştem şi ne păstrăm populaţia.
Ca urmare, ajungând la ultimul punct pe care vroiam să vi-l supun atenţiei, eu unul aş fi în primul rând preocupat de bebeluşii români şi abia în subsidiar de copiii altora. Înainte de a miza pe recunoştinţa lor pentru sprijinul primit (Spania a dovedit până unde poţi ajunge cu uitarea), aş miza pe propria noastră putere. Un stat de până în 15.000 populaţie să-şi pună problema să ajute o Polonie cu 50.000 de locuitori (de ce nu, mâine, şi Spania cu peste 25.000, dacă nu mă înşel) este ca şi cum mi-aş propune să donez din puţinul pe care îl am pentru refacerea Parthenonului înainte de a salva Roşia Montană (scuzaţi-mă dar fac ce fac şi mă întorc tot în domeniul de care mă doare 😁))) ). Asta pentru a nu mă gândi la scenarii catastrofice, gen "întorsul armelor". Nu trăiam pe vremea aceea pe eRepublik, dar mă gândesc ce ar fi simţit cei care ar fi ajutat U.K. în momentul schimbării baricadelor de către aceştia. Aş merge prea departe cu raţionamentul şi aş face un proces de intenţie gratuit. Cu toate acestea, un stat matur trebuie să aibă în vedere şi astfel de variante.
Repet, este o simplă opinie, nu procedaţi cu "MMesagerul" cum procedau dacii cu mesagerii lor (😁)))) (a se vedea avatarul ziarului). Nu intenţionez să candidez la prezidenţiale, nu sunt deci în căutare de popularitate cu orice chip, sunt în căutare de dialog, în măsura în care este posibil, civilizat (pentru cei care vor sări calul în comentarii, redacţia instituie următoarele penalizări: cartonaş galben - "şase cai" şi cartonaş roşu - "şase cai... da' frumoşi&quot😉.

P.S. Suplimentul istoric îl mai amânăm un pic până când vom primi mai multe propuneri la "poşta redacţiei" (nu-mi iese majoritate procentuală din fix două propuneri)😁))))))).

La bună vedere şi mâncaţi gras în seara asta că merge cu castraveciori muraţi.
Rogu-vă de iertăciune dacă v-am supărat sau plictisit,

Grămăticul din Cetatea de Piatră (sau Cetatea Chioarului pre înţelesul domniilor vostre)
Pintea