Centenarul Oradiei Mari

Day 4,169, 01:43 • Published in Romania Hungary • by Hunkakaricum
Erepublik e cel mai frumos joc din Erepublik si nu uitati ca e totusi un joc unde pierdem vremea si uni bani altii mintile sau ce mai au ei ... Noroc ca de bolsevici nu ducem lipsa nici aici...

Etimologia toponimului Oradea nu este cunoscuta cu exactitate. In 1658 a fost pentru prima data consemnata forma denumirii romanesti Oradea, de catre carturarul Miron Costin in Letopisetul Tarii Moldovei si redescoperita de Nicolae Iorga.



Se presupune ca aceasta denumire provine din combinarea cuvintelor turcesti ‘orada/oraya’(in acel loc) cu denumirea maghiara a orasului, Várad. “Orad” seamana foarte mult cu “Várad”, denumirea ungureasca veche. Dupa expeditia turco-tataro-moldo-valaha din 1658, soldatii turci i-au auzit pe localnici ca rostesc “Varad” si au preluat sunetul ca familiarul “orad”, prin ceea ce se numeste “etimologie populara”.



Numele unguresc Varad impreuna cu “orad”, “orada” si “oraya” a dat forma “Oradia“, patrunsa apoi si in limba romana ca urmare a cooperarii romano-turce din acea perioada, trupele auxiliare moldo-valahe insotindu-i pe turci cel putin in expeditia din 1658.



1919. Oradea sub regim bolşevic.

După Unirea din 1 Decembrie 1918, integrarea Oradiei şi a teritoriului din jurul oraşului în România Mare a fost un proces lung şi dificil. Pierderile teritoriale ale Ungariei au stimulat nevoia unei schimbări la conducere, iar Kun Béla, viitorul lider comunist, vedea statul ca pe unul sovietizat, cooperativizat, naţionalizat, în care proletariatul să deţină puterea.



Ideea s-a concretizat din 21 martie 1919, când social-democraţii şi comuniştii, prin noul guvern de la Budapesta, au instaurat "dictatura proletariatului", Ungaria devenind o "republică a sfaturilor", un stat comunist de inspiraţie leninistă. Oradea a stat sub acest regim până pe 18 aprilie 1919. Organul de conducere local a fost "Sfatul administrativ al muncitorilor şi soldaţilor", prezidat de Katz Béla.



S-au înfiinţat inclusiv "tribunale revoluţionare" care îi condamnau pe cei bănuiţi de opoziţie la regim. Între restricţiile impuse atunci orădenilor se număra inventarierea şi depozitarea tuturor rezervelor de cărbune şi lemn, confiscarea telefoanelor şi redactarea tuturor telegramelor exclusiv în limba maghiară. Portretul lui Lenin fusese fixat pe faţada primăriei, iar pe clădirile din oraş erau arborate steaguri roşii.




2016. Traian Moşoiu: fapte şi ecou

În luna aprilie 1919, preconizatul atac al Armatei Române pentru eliberarea Oradiei se apropia tot mai mult, astfel că în oraş au fost concentrate trupe străine, iar numărul înrolărilor în armata roşie de aici a crescut. Oradea devenea un oraş izolat şi militarizat. Armata Română avansa dinspre Ciucea, iar între Oradea şi Oşorhei se construiseră tranşee.



În noaptea de 18/19 aprilie s-a declanşat o acţiune antibolşevică, generalizată apoi în lupte de stradă, încheiată odată cu intrarea în oraş a trupelor române conduse de generalul Traian Moşoiu (foto). Predarea oraşului s-a făcut pe 20 aprilie, în ziua de Paşte, fostul primar Rimler Karoly revenind la putere şi deschizând Primăria noilor autorităţi române. În câteva zile, Oradea făcea trecerea către administraţia românească, însuşi Moşoiu conducând o perioadă destinele oraşului.



Oradea sărbătorește în fiecare an, la 20 aprilie, un eveniment major din istoria sa: intrarea trupelor române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în frunte cu generalul Traian Moșoiu. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la importantul eveniment ce a trimis oraşul nostru pe un alt curs al evoluţiei istorice: eliberarea, cu ajutorul armatei române, de sub regimul bolşevic al lui Bela Kun, în sfânta zi de Paşti a anului 1919.



Iată cum descriu două ziare ale vremii, Patria şi Viitorul, sosirea în Oradea a armatei române, la 20 aprilie 1919.:



Intrarea triumfală în Oradea-Mare: tunurile bubuiau asurzitor, împrăştiind moartea în rândurile risipite ale duşmanului ce fugea speriat din faţa dorobanţului. În oraş enervare mare; diferite zvonuri circulau, că bandele roşii se apropiau de oraş, că forţe mari inamice vin în marş forţat, spre a se ciocni cu trupele române. Acestea toate făceau ca populaţia să treacă prin nişte clipe îngrijorătoare. Autorităţile şi o parte din populaţie se refugiase înspre partea de unde se aşteptau trupele române. „Mai au 3 km” anunţară nişte ştafete venite în grabă.



Deodată un nor de praf şi un automobil îşi făcu apariţia. În el era un general. Cine să fie? Mii de braţe se ridicară aclamând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol pentru a da un impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în oraş, spre a vesti populaţiei că mântuirea a sosit. Un general! Un general! striga mulţimea în extaz de admiraţie faţă de acest erou.



Intrarea domnului general Moşoiu. – Cine să fie? Atunci instinctiv din mii de glasuri a răsunat strigătul: Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional! Ura! şi văzduhul se cutremura de mii de strigăte de bucurie.



Toată lumea plângea. Teama de bandele roşii dispăruse; era de ajuns pentru moment că se găsea eroul în mijlocul lor ca să nu se mai teamă de nimic. Nu-l văzuseră până atunci cei din Oradea-Mare dar sufletele lor le spuneau că numai el trebuie să fie, numai el, simbolul desrobiei naţiei româneşti. De patru luni, zi şi noapte, îl aşteptau, de patru luni de când păşise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele unui zeu salvator, şi acum iată-l a sosit… Ce impunător! Din ochii lui de vultur izbucnesc flăcări de ură contra duşmanului de veacuri.



E în picioare în automobil. Deodată o ploaie de flori îl acoperiră în aclamaţiile mulţimii. Era poporul care îşi da prinosul său de veneraţie armatei româneşti. Era sărbătorirea triumfală a celui mai mare erou, în cele mai sfinte clipe ale neamului. Automobilul nu mai poate înainta. Mulţimea creşte şi un ocean de capete, Români, Unguri, şi alte naţionalităţi ale oraşului aclamă pe viteazul general.



Delegaţia oraşului înaintea armatei. – Deodată apare o delegaţie în cap cu primarul oraşului, care oferă pâine şi sare învingătorului, salutându-l în aplauzele tuturor, aducându-i cuvinte de o înălţătoare laudă şi de divinizare. Toţi plâng. Sunt lacrimi de bucurie, de bucuria cea mare, ce ţi-o dă înfăptuirea unui măreţ vis.



Aţi fost aşteptat, domnule general ”… şi vorbitorul izbucni în lacrimi. „Să ne trăieşti! acum putem muri cu toţii, că Traian Mosoiuam văzut înfăptuit cel mai frumos vis al vieţii noastre, am văzut pe fiul Ardealului, pe Dumnezeul nostru, intrând triumfător, sfidând moartea ca să ne salveze pe noi.” Aşa a grăit părintele vicar Roman Ciorogariu. Uralele nu mai contenesc. Era un delir.




Oradea sărbătoreşte un eveniment major din istoria sa – intrarea trupelor române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în frunte cu Generalul Traian Moşoiu. Acest eveniment de importanţă istorică, eliberarea Oradiei de sub dominaţia regimului de la Budapesta, este sărbătorit în fiecare an de către orădeni.



Acum 100 de ani, Generalul Traian Moşoiu, alături de generalii şi ofiţerii săi superiori, a preluat conducerea oraşului, după care a citit proclamaţia de unire a ţinutului, cu restul ţării:

Cu ziua de astăzi regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraş şi a judeţului Bihor. De azi încolo D-voastre sunteţi cetăţeni ai României Mari.

După eliberarea oraşului Oradea, în perioada interbelică, a urmat un nou curs al lucrurilor. Generalul Traian Moşoiu a contribuit inclusiv la remodelarea centrului oraşului (a Pieţei Mici şi a Pieţei Teatrului), cerând ridicarea statuilor regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Administraţia românească a fost instaurată oficial în 3 mai 1919, iar data de 23 a aceleiaşi luni a consemnat vizita familiei regale în oraşul nostru.



Cuvântarea domnului general Moşoiu. ”– Români şi cetăţeni! Armata, conştientă de îndatoririle sale, a luptat cu cel mai mare spirit de sacrificiu, spre a salva pentru totdeauna pe fraţii săi, care erau terorizaţi şi măcelăriţi de către bandele bolşeviste ale guvernului unguresc. Cu toate că am ocupat acest oraş şi aceste ţinuturi cu puterea armelor, totuşi, noi, Românii, credincioşi sentimentelor şi idealurilor noastre, vă întindem la toţi mâna de frate, îndemnându-vă cu cugetul curat să deveniţi cetăţeni credincioşi ai marelui nostru Rege, salvatorul neamului nostru, acela care s-a sacrificat pentru fericirea poporului român, marele nostru rege Ferdinand I şi Augusta sa soţie M. Sa Regina Maria. Fiţi încredinţaţi că ocupând acest ţinut, va fi stăpânit de noi pe vecie. Gândul nostru al tuturor, să se îndrepte către familia noastră regală şi toţi într-un glas să strigăm; Trăiască viteazul vitejilor M Sa Regele Ferdinand I Împăratul tuturor Românilor! Trăiască prea mărita noastră împărăteasă M. Sa Regina Maria! Trăiască A. S. Regală viteazul Moştenitor al tronului, Principele Carol! Trăiască Dinastia Română! Trăiască marii noştri bărbaţi conducători! ”



General Traian Moşoiu, scurtă biografie:
Născut la Tohanul Nou la 2 iunie 1865, în 1889 este absolvent al Şcolii Militare "Wiener Neustadt " din Viena, cu gradul de sublocotenent. În 1891 demisionează din armata austro-ungară, trece în România şi intră în armata română. Participă cu gradul de maior la al doilea război balcanic (1913) ca şef al biroului de mobilizare din cadrul Regimentului 30 Infanterie Muscel.



În urma activităţii sale este avansat la gradul de locotenent-colonel. În 1916, la intrarea României în Primul Război Mondial, pătrunde în Transilvania la comanda grupului "Lotru". În zona Sibiului, câştigă bătălia de la Orlat. În defensivă, se află la comanda Diviziei 23 Infanterie, cu care duce grele lupte de apărare în zona înălţimilor Pietrosu şi Veveriţa, divizia sa fiind supranumită "Divizia de Fier ". Pe frontul din Moldova, în vara lui 1917, se află la comanda Diviziei 12 Infanterie, participând la luptele de la Vârful Cocoşilă - Valea Dumicuşului - Răchitaşu. Este decorat de către generalul Henri Berthelot cu Legiunea de Onoare franceză.



În 1919, în timpul ofensivei din Transilvania, a condus Comandamentul Trupelor din Transilvania până la 11 aprilie, când conducerea este luată de generalul Gheorghe Mărdărescu, generalul Moşoiu preluând comanda grupului de armate "Nord ". A condus contraofensiva victorioasă încheiată cu ocuparea Budapestei, devenind comandant al garnizoanei române din Budapesta, apoi guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa. După revenirea din Ungaria, a fost pentru scurtă vreme ministru de război, apoi senator, şi, ulterior, ministru al comunicaţiilor (1922-1923) şi al lucrărilor publice (1923-1926). Decorat cu Ordinul Mihai Viteazu clasa a III-a. Încetează din viaţă la 15 august 1932.




Paliti pantru tokensi ceia pa bolsevici pana se raresc frunzele la morcovi lu Plato!

xxx