Join the new world

Partea a 3-a a povestii lui tora0213 :

Deşi era încă toamnă, era destul de frig în acea noapte. Înfăşură mai bine mantaua în jurul său şi se sprijini de un gard. Aştepta răbdător – mai avea destul timp până la întâlnire.

Un grup de şase oameni dădu colţul. Calm , se îndreptă spre ei cu mâna spre sabie.

- Deci tu eşti asasinul care acceptă misiunile pe care nu le vrea nimeni, spuse bătrânul privind pe rând cele cinci cadavre din jurul său.
- Nu înţeleg ce vrei să spui.
- Sunt sigur că tu eşti. Ar trebui să faci o pauză.
- De ce ?
- Eşti obosit. Se vede pe faţa ta. Acestea fură ultimele lui cuvinte. În bălţile de sânge formate începură să se topească primii fulgi din acel an.

Privea pe fereastră cum vântul spulbera uşor zăpada care căzuse toată ziua. „Să iau o pauză? Ce a vrut să spună oare?” încerca să se gândească la altceva dar nu reuşea. Chipul calm al bătrânului îl urmărea peste tot.
Vântul de afară începu să şuiere fioros şi îl trezi din meditaţia sa. Abia atunci observă că se înserase. Aprinse cele câteva lumânări din cameră, iar umbrele care începură să danseze pe pereţi îl chemau să se antreneze cu ele. Ceea ce şi făcu.

După un timp se aşeză sprijinit de un perete. Îl încerca o senzaţie ciudată pe care nu o mai simţise până atunci. La început a crezut că e oboseala. Dar era mai mult de atât. Părea că totul din jurul său, chiar şi lumina lunii care se reflecta în zăpada de afară, îl apăsa.
De pe peretele opus, o umbră îl chema insistent la ea. Se ridică luându-ţi sabia cu mâna stângă. Când fandă spre ea, Umbra, care până atunci a stat nemişcată, a început să se mişte. Pe măsură ce se lupta cu umbra, luna îl apăsa şi mai tare.
După un timp reuşi să-şi învingă adversarul şi străpunse peretele cu sabia. Umbra dispăru instantaneu. Deodată se lumină la faţă şi simţi cum dispare senzaţia agasantă de apăsare:
- Aha! Deci asta a vrut să spună... şi căzu.
Pe mantia lui neagră, o pată roşie creştea din ce în ce mai mare.

Sfârşit.