Join the new world

Inspiraţie

Alerga, aproape pe mijlocul drumului. Tâmplele înfierbântate îi zvâcneau teribil, pletele-i acopereau spatele fluturând în urmă ca un rămas-bun. Îi venea să urle de durere, să-şi reverse tristeţea acumulată în fiecare fibră a trupului ei firav, să inunde lumea cu lipsa ei de dor.
Ştia că nu-l va mai putea vedea vreodată. Sau poate întâmplător, după o eternitate, să-l zărească pe celălalt mal, plimbându-se la braţ cu altcineva, şi poate întorcând capul după ea tardiv, fără folos.
Ştia că nu se va mai bucura de atingerea lui suavă, plină de eros, de mirosul tare, masculin, care o cuprindea toată, înfiorând-o repetat, de vraja măiastră pe care o ţesea în jurul ei când stătea cuibărită la pieptul lui.
Alerga în continuare, parcă împotriva timpului. Simţea că secundele se prelingeau îngrozitor de lent, prin ea parcă, scoţând-o din contemporaneitatea înconjurătoare şi propulsând-o într-un spaţiu atemporal, unde durerea fizică sau tortura sentimentală nu mai contau, unde se simţea ubicuă şi inexistentă concomitent. Mai că-i venea să-nchidă ochii şi să se lase cotropită de lipsa asta de concreteţe, în speranţa deşartă că va uita...
Dar NU! Chipul lui perfect idolatrizat o izbi fulgerător pe retină, lăsând-o aproape fără respiraţie. Simţul tactil parcă îi explodă realizând pierderea definitivă a contactului cu pielea lui, cu buzele lui, cu trupul lui, cu eu-l lui. Coapsele i se contractară în reflexul neputinţei de a mai avea ce nu vor mai putea să aibă vreodată, sânii i se ofiliră instantaneu pângăriţi de gândul că nu vor mai stârni niciodată, dar niciodată cât va fi pământul, bărbăţia lui.
Şi de ce? Doar pentru a învăţa că lumea nu e perfectă, că dragostea nu suplineşte încrederea, că pasiunea poate să mute munţii, într-o direcţie greşită uneori...
Şi se sfârşi, odată cu primele raze de soare, nelăsând în urmă decât o cicatrice enormă pe inimă, un amor neîmpărtăşit îndeajuns...
Martie era pe terminate, şi în dimineaţa aceea, când astrul ceresc se ridică de după dealuri, ultima bucăţică de gheaţă se topi la picioarele ghiocelului într-un strop de apă vie.



Mentalist de Bucovina
Gerar, MMXIII