9 Mai între trecut, prezent și viitor.

Day 3,823, 02:57 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Nicolae93


Data de 9 mai are o triplă semnificație pentru români: Ziua Independenței, când România devine stat independent, Ziua Victoriei, care marchează victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste și Ziua Europei.Prin urmare m-am gândit serios dacă să scriu câteva rânduri sau nu. În primul rând m-am gândit că trebuie amintită semnificația și istoria acestei zile.



Pentru români,9 mai reprezintă întâi de toate,ziua Independenței, când România devine stat independent. Războiul româno-ruso-turc din anul 1877, denumit și Războiul de Independență, a dus la ruptura definitvă a țărilor române în raportul de vasalitate față de Imperiul Otoman. Armata Imperiului Rus, mult mai numeroasă, cu sprijinul militarilor români, reușesc să îi învingă pe turci. La 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe de la acea vreme, ține un discurs în Parlament în care spune că „suntem liberi, suntem o națiune de sine stătătoare”. Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta.



La nivel European, fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunţată declaraţia Schuman. În cadrul unui discurs ţinut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propune a stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei.La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.Ministrul francez a propus atunci crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.Dupa declaratia sa, Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei de Vest, anunta ca este de acord cu propunera lui Schuman. Italia, Belgia, Luxembourg si Olanda se alatura. Avea sa se intample. Europa se unea. In sfarsit. Reprezentantii tuturor statelor se intalnesc si decid ca pe 18 aprilie 1951 sa semenze Tratatul de Paris ce duce la aparitia Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelulului, un fel de bunica a Uniunii Europene de astazi. Statele Unite ale Americii sprijina cu toate fortele proiectul european. Planul Marshall si NATO sunt doar doua dintre ajutoarele vitale pe care le-a oferit poporul american poporului european. Cresterea economica explodeaza in randul statelor ce au urmat calea propusa de Schuman, Monnet si restul parintilor fondatori ai Europei.Dupa Tratatul de la Maastricht din 1992, Uniunea Europeana i-a nastere sub forma pe care o știm astăzi. Schengen, moneda euro, cetatenia europeana, toate aceste concepte sunt o garantie a tratatului de atunci. România a intrat în marea familie a Uniunii Europene la 1 Ianuarie 2007. Astazi, Uniunea Europeana este prima economie a lumii, cu un produs intern brut de 13.900 miliarde de euro (Statele Unite au un PIB de aproximativ 13.400 miliarde euro, iar China 8.695 miliarde euro).



Nu în ultimul rând, 9 mai reprezintă Victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste.La distanță de mai bine de jumătate de secol, pe data de 9 mai 1945, are loc capitularea celui de-al treilea Reich. Au semnat actul de capitulare Germania, prin generalul Alfred Jodl, Uniunea Sovietice, generalul-maior Ivan Susloparov şi SUA (foto dreapta), prin generalul Bedell Smith. Ziua Victoriei, care marchează finalul celui de-al Doilea Război Mondial, este serbată prin ample manifestări şi acum atât de ţările nordice, dar mai ales de Federaţia Rusă şi statele aflate sub influenţa ei.



După prezentarea acestei zile pe care am încercat să o fac cât mai succind (sper că ați avut răbdare să citiți), aș vrea să vă provoc la o dezbatere despre modul în care vedeți viitorul Moldovei și/sau al României în concernul european, și chiar al Uniunii Europene însăși. Cele mai interesante comentarii vor fi premiate.
Am să închei cu Oda Bucuriei scrisă în 1785 de către poetul și istoricul german Friedrich Schiller, cunoscută mai ales pentru muzica pe care a fost pusă de către Ludwig van Beethoven în a patra mișcare a Simfoniei a 9-a, pentru patru voci solo, cor și orchestră. Interpretarea muzicală a lui Beethoven a devenit, fără text, imnul Uniunii Europene: https://www.youtube.com/watch?v=-kcOpyM9cBg