[James Parker] Candidez la Congres !

Day 915, 16:35 Published in Romania Romania by James Parker
Salutare tuturor,

Sunt sigur că v-aţi săturat până peste cap de articole de candidatură, dar mai mult, sunt sigur că săptămâna aceasta aţi citit la promisiuni de v-au ajuns pe un an. Promisiuni, care să fim sinceri, probabil nu se vor îndeplini. Vi s-a promis marea cu sarea, activitate, transparenţă, respect şi totuşi după ce apăsaţi pe buton pe 25, după ce votaţi pentru cel care v-a promis cu mai mare credibilitate, nimic nu se va schimba. Promisiunile vor rămâne doar lozinci electorale şi ca prin minune luna viitoare ciclul reîncepe şi vă aflaţi în faţa aceleiaşi întrebări: Da’ eu cu cine votez?
De aceea m-am hotărât să nu mai promit activitate, de ce-aş face-o în fond şi la urma urmei ? De ce m-aş lăuda cu ce-am scris eu pe la EDEN HQ sau prin Monitorul Oficial, de ce m-aş lăuda cu activitatea în Partidul Liberal, de ce? De ce m-aş coborî la un astfel de nivel, unde aş aduna toate literele pe care le-am tastat în ultima lună şi ţi le-aş arunca tacticos sub nas. Ia uite alegătorule, cât a scris jupânul James Parker în luna ce-a trecut ! Păi nu-i aşa că merit să fiu în Congres pentru asta ? Păi, tu ai scris cât am scris eu, n-ai scris aşa că votează-mă pe mine ! Cam aşa se desfăşoară campania electorală, fiecare impune cum poate aceiaşi scandare, votează-mă pe mine că merit mai mult decât adversarul !

Eu n-am să-ţi cer asta, n-am să-ţi cer să mă votezi pe mine în defavoarea contracandidaţilor mei, n-am să-ţi spun că am schimbat şi că voi schimbat ca prin minune, fluturând bagheta magică, eRomânia şi de-aia merit să fiu reales. Nu, eu am să te rog să-l votezi pe cel care crezi că te va reprezenta cu succes în Congres. Votează omul pe care-l crezi în stare să apese pe butoanele ţării cu responsabilitate şi poate că înainte s-o facă se va gândi o secundă şi la tine, nu numai la el. Votează-l pe cel care ţi-a demonstrat că poate fi onest într-un joc unde unii strâng bani virtuali cu îndârjire; votează-l pe cel care nu fură din principiu, nu pentru că Gold-ul n-are valoarea; votează-l pe cel care nu face pomeni electorale ca să-ţi arate cât de darnic e, ci pur şi simplu dă doar de dragul de a da; votează-l pe cel care scrie pentru că-i place să scrie; votează-l pe cel care vede eRepublik ca pe un joc în pe care-l poţi juca şi cu responsabilitate; votează-l pe cel care poate să spună măcar odată, măcar în şoaptă că a greşit; şi nu în ultimul rând votează-l pe cel care a are ceva în gând pentru viitorul mandat.

Atât am avut de spus, atât şi nimic mai mult. Le urez tuturor candidaţilor mult succes, iar dacă voi fi reales sper să nu dezamăgesc. Acum nu rămâne decât să aşteptăm, zarurile au fost aruncate, poate măcar luna aceastea să cade în favoarea României.

Vă mulţumesc,
James Parker – candidat la Congresul României din partea Partidului Liberal în Transilvania.