~ Despre pusculita ~
Navigator111
~
In primul rand profit de ocazia de a scrie un articol de top 10 (datorita ofertei editoriale, nu calitatii) pentru a va ura un an mai bun decât cel care a trecut.
In al doilea si in următoarele vreau sa va cer părerea despre mersul lucrurilor in societatea eRomaneasca.
Unii poate ati observat (am discutat asta in privat cu domniile voastre), altii poate nu, însă vreau sa va spun ca am infiintat un nou partid. Scopul a fost unul mai mercantil decât ar părea la prima vedere, însă cu ceva dezamăgiri. Mi-am zis ca daca infiintez un partid voi avea acces la un cont tip organizatie cu ziar propriu (ca am fost la un moment dat purtător de cuvânt in cariera mea politica), însă cel mai important cu libertatile aferente pietei monetare. Nu e asa, cine e deja pe piata are avantajul primului sosit. Conturile tip organizatie (BNR, de exemplu) apartin statului.
Am încercat sa inteleg rolul puterilor in stat si mi-am dat seama ca a fi congresman (multumesc celor care m-au propus, sustinut si votat) nu e cea mai buna afacere. Formarea veniturilor statului sta in mâinile tale însă nu ai nici cel mai mic cuvânt de spus in cheltuirea acestora.
Aici apare un conflict intre interesul cetateanului si interesul statului. Daca pentru cetatean e bine sa aibă taxe cat mai mici pentru a se putea dezvolta, pentru stat e bine sa aibă taxe cat mai mari. Pentru ce? Pentru a mentine bonusurile (in avantajul cetateanului), pentru a organiza lupte de antrenament pentru TP (in avantajul cetateanului), pentru a semna MPP-uri (aici avantajele sunt nuantate). Problema e ca singurul mod de cheltuire a banilor din trezorerie e pentru semnarea MPP-urilor (10.000 cc), cu votul congresmanilor, la propunerea unui CP.
Atunci cum poti utiliza banii colectati din taxe, adica vreo 120.000 cc/zi, însemnând 3.6000.000 /mandat? Pentru MPP-uri cheltuim aproximativ 200.000 cc/luna, avsnd posibilitatea teoretica de a economisi 3.400.000 cc/luna.
Atunci cum se cheltuie banii? Prin transfer intr-un cont tip organizatie (BNR prin traditie dar tehnic se poate numi si altfel). Cum se transfera? Prin lege de donatie. Se pot dona maxim 400.000 cc/lege, însă de ce sa astepti? La 40 de congresmani care pot propune cate 2 legi, ai posibilitatea de a face 80 de donatii pe luna. Deoarece votul durează 24 de ore, 30 de donatii pot fi realizate in decursul unui mandat. Care ar fi problema? Nu cred ca e niciuna, propuneri disponibile existând, in felul acesta asigurând un cash-flow continuu către BNR.
O parte din colegi s-au speriat ca legea propusa de mine era de 192.000 cc si au votat cu nu. Puterea obisnuintei? Faptul ca am propus eu dupa o propunere de reducere a taxei pe venit? Nu stiu.
Revenind la cheltuirea banului public. In BNR se aflau la momentul propunerii aproape 1.200.000 cc, adica veniturile pe 10 zile. Suficient sau nu cred ca e o alta discutie. Părerea mea personala e ca banii au forma de agregare lichida, scurgandu-se toti. De obicei cheltui tot ce ai (chiar mai mult uneori). Daca iti permiti pui CO pe unde vrei, organizezi RW cu supradecontari, ameninti cu dictatura din banii statului.
Daca am stabilit ca membrii congresului stabilesc nivelul veniturilor, cine hotaraste nivelul cheltuielilor si destinatia lor? Detinatorul BNR, CP, SMR? De aceea nu e nevoie de motivatie pentru legea de donatie, fiind o chestie de rutina care umple "cardul". Daca economisim (in BNR sau pusculita), daca si pe ce cheltuim, unde se duc banii, daca ajutam jucătorii tineri sau unitatile militare, toate aceste decizii apartin CP-ului si echipei sale. Votul acordat acestuia îl legitimeaza sa facă asta, însă dictatura (mai ales pe banii statului) nu cred ca da dreptul moral de a decide astfel de lucruri.
Părerea mea, in conjunctura balansului intre dictatura si democratie e ca ar fi oportun transferul veniturilor către cetatean prin scăderea la minim a taxelor, rolul statului reducandu-se strict la veniturile colectate la acest nivel minim al taxelor (semnare MPP si restul economii pentru război). Problema tehnica e unde tinem economiile? Ii transferam intr-un cont sau in mai multe? Avem încredere in depozitari ca vor păstra banii si ca ii vor returna la nevoie?
Da, cred ca e nevoie de pusculita însă in mai multe conturi.
Da, cred ca e nevoie de reducerea taxelor.
Da, cred ca se poate dona in BNR, in BCR sau in BRD in fiecare zi.
Da, cred ca pot fi donati bani si către unitati militare.
Da, cred ca pot fi ajutati tinerii.
Taxele (desi ne-am obisnuit cu ele) ne reduc venitul personal. Inchipuiti-va ca aveti nevoie de 200.000 cc pentru dictatura (sau democratie) si primiti doar 192.000 cc (la o taxa de 4😵
.
E doar un joc, nu-i asa?
~
Comments
bonusurile sunt mentinute fara cheltuieli, din mila lui Plato eRomania are bonusuri maxime de vreun an de zile, fara efort.
banii aia, dupa socotelile tale ar insuma in jurul a 40,000,0000 RON (a se citi bine, patruzeci de milioane, poate chiar mai mult) intr-un an de zile
de la mandatul lui Manasel (Templieri / Revolutionar - fostul PL si Romania Unita) nu au mai fost initiate nici un program pentru ajutorul juniorilor, absolut nimic investit in "cetateanul de rand", exista doar o mana de oameni care toaca acei bani in mod sistematic, tinand evidentele cheltuielilor intr-o umbra indoielnica
banii ies fie scosi de dictator, fie de catre un congres impanzit cu asa-numitii lingai (sau alte conturi ale lor) ce ii sustin si care isi trag si ei la randul lor "partea leului" de acolo
s-au mai pus CO-uri (de multe ori aiurea, si fara un motiv intemeiat) din care multi prieteni din gasca cu pricina si-au umplut frigiderele tankand pe banii vostri de taxe
de asemenea s-au organizat cateva "pusculite" asa-zise nationale, dar la care doar ei au acces, acele pusculite fiind evaporate tot in stil organizat, fondurile fiind distribuite intre ei
in 2015 nu exista nici macar un singur eveniment important de mentionat in care acei 40,000,000 + RON s-au folosit cu cap sau in folosul jucatorului Roman.
vai de viata ta de mincinos patologic 😁)
RO a avut in 2015 3 AS-uri reusite care ne-au ridicat mult in relatia cu aliatii... am avut campanii de succes cum n-am mai avut de multi ani, am batut Chile la ei acasa, am facut curatenie in India, am atacat Croatia si am eliberat Serbia... numai tu nu vezi nimic, ca doar ochelarii tai de cal sunt cam aburiti 😁
In rest, verifica si tu incasarile si cheltuielile prapadila, sunt publice. Doar tu esti rau intentionat aici.
Cat despre laudat mandatul lui manarel 😁)) mandatul ala in care toata treaba a facut-o elbandido ? la ala te referi ? 😁
Bonusurile maxime sunt rezultatul muncii unei echipe competente, tu nu ai nici un merit. Daca nu iti convine sistemul actual din Romania, esti liber sa iti gasesti alta tara 😁 Nu te tine nimeni cu forta.
Singurul om dovedit ca a furat banii counitatii este zmeuNY. In rest totul e can can. Asta viseaza milioane de cc dar nu a fost in stare sa produca nici macar 10k nici cat a fost la BNR nici din cei 250k cc pe care i-am dat sa ii inmulteasca pentru comunitate.
Cine fura avatare si nume? Tu si Omae http://goo.gl/upC2pq http://goo.gl/7uOchv http://goo.gl/khQFOf http://goo.gl/3O0q6y
Imi place de tine ca esti nehotarat. Acum 2-3 zile ma acuzai ca eu Han Solo as fi furat contul amvlad. Acum ma auzi ca as fi furat contul han solo 8.
Dorele, daca te portifrumos iti dau linkuri la alte 7-8 conturi pe care le-am avut - de la Han Solo pana la Han Solo 0 trecand prin Broken Arrow. 😃
.......pe cand han solo il pomenea pe amvlad 🙂
http://www.erepublik.com/en/article/the-positive-project-un-dinozaur-pe-zi-1-1892043/1/20
Foarte bine punctat cu 2 greseli majore:
1. Nu am zis niciodata ca ai furat contul ci ca l-ai cumparat
2. Nici acuma nu te-am acuzat ca ai furat contul han solo 8 ci doar ca ai furat un avatar ( si ala pe jumate, copia ii mai urata decat originalul) si un nume.
Multumesc totusi ca ai recunoscut detinerea si utilizarea de conturi multiple.
Pai doar nu eram prost ca tine sa spun ca amvlad sunt eu atat timp cat jucam si pe contul han solo 8. Dupa ce am lasat contul ala sa moara, nu am mai tinut secret ca eu sunt amvlad. Jeez tu chiar esti retard. Uita-te si la comenturile la articolul in care imi faceai o mare felatie ca s avezi cat de retard poti fi http://prntscr.com/9lmbhw 😁))))))))))))))))))))))))))
Sa rezumam:
- unii spun ca sunt admin
- altii spun ca sunt prieten cu adminii si am acces la resurse nelimitate
- altii spun ca sunt cel mai mare clonar ever in jocul asta si am acces la mii de conturi
- altii spun ca nici nu as exista.
Distractiv e ca nimeni nu e in stare sa dovedeasca nimic. Sa presupunem ca as fi admin sau ca adminii ar face ce vreau eu. Pai atunci zmeuNy , tu si acolitii tai retarzi ati fi primii banati pentru ca asa mi se scoala mie. Ori din fericire inca sunteti pe aici asa ca ne putem distra si noi pe seama voastra.
Sa presupunem ca as controla mii de conturi, atunci haios e ca eu nu am fost niciodata banat pentru clone pe cand tu, cinstitul Pamantului ti-ai furat-o de 2 ori.
P.S. Tinker.Jr: vezi ca Han Solo 8 e un hot. aluat nickul si avatarul de la Han Solo 7 care le-a luat de la 6, care le-a luat de la 5, care le-a luat de la 4, care le-a luat de la 3, care le-a luat de la 2, care le-a luat de la Han Solo. Acum googaleste pe wiki cine a fost Han Solo 😃
Tinker Jr, eu te sfatuiesc sa ma raportezi pentru multi account . Chiar insist. 😃
Daca amvlad i-a dat bani privati lui zmeuNY, iar tu ai luat acel cont, acum de ce te balacaresti prin presa pentru a insista in penibilitate? Il acuzi pe zmeuNY degeaba, si ne pui sa iti facem report pentru clone, sa vedem daca adminii vor taia un cont de nivel 600. Ne demonstrezi ca esti un mic cocalar de Dorobanti care da peste lume cu Ferarri, fuge de la locul accidentului si apoi are tupeul sa iti zica sa ii faci "raport la politie" stiind ca unchiul lui e Ministrul de Interne
Razvan Petrescu este vecin cu mine de scara. S-a lasat de joc. Nu stiu cine este individul care joaca acum pe contul ala dar e clar ca nu il duce capul.
Inca o contradictie marca inregistrata Han Solo
"Pai doar nu eram prost ca tine sa spun ca amvlad sunt eu atat timp cat jucam si pe contul han solo 8. Dupa ce am lasat contul ala sa moara, nu am mai tinut secret ca eu sunt amvlad" respectiv "P.S. Tinker.Jr: vezi ca Han Solo 8 e un hot . aluat nickul si avatarul de la Han ....."
Incearca sa nu deviezi asa mult, iti face rau imagini publice.
Bravo Tiker Jrin sfarsit te-ai prins. Cam greu, dar ai reusit saintelegi ce si cum. Bravos! Acum fugi si fa report pentru multi 😛 Si sa dai aici printscreen cu ticketul sa fim sigur ca ai facut. Abia punem toti presiune pe admini sa faca dreptate 😃
Solo ce iti mai place tie sa dai ultima replica. Stai linistit ca nu iti fac bucuria asta. TROLL MOD ACTIVATED
Eu am stat la masa cu el, confirm ca nu exista 🙂
Zmeule, nu te am eu la suflet, si cateodata o mai iei pe aratura, dar aici ai dreptate.
Ma tem de nu mai pot Tinker.Jr. Partea proasta e ca am aflat ca numai gura de tine. LA capitolul asta, ma vad nevoit sa iti spun sa stai la coada. (daca intelegi ce vreau sa spun)
Cine esti ca tot uit?
Tac-tu
[removed]
"bonusurile sunt mentinute fara cheltuieli, din mila lui Plato eRomania are bonusuri maxime de vreun an de zile, fara efort."
Ma amaratule , cum poti sa afirmi asa ceva?
A venit Pluto si ti`a dat bonusurile fara ca tara sa aiba o strategie de a obtine tokens/resursele , fara sa lupte ?
Mytaa, pai exact asa a fost. A venit Plato si a dat tokenurile alea unor tari avantajate, nu doar eRomaniei. Strategia putea fi facuta si de un student in clasa a I-a, pur si simplu a trebuit sa declansam niste razboaie dupa day change si apoi am fost printre primele tari cu destule regiuni si cu tokens pentru resursele mai rare. Cam asta a fost tot, fara ca eu sa te insult, pentru ca nu cunosc situatia parintilor tai, sa stiu daca esti amarat, sau nu
nu e rolul congresmanilor sa decida cum se cheltuie banii, pt ca de aia avem guvern si CP. Banii se cheltuie extrem de usor, pt ca 4 kk sunt bani foarte putini. Se duc si intr-o zi daca ai lupte grele.
Alte state se finanteaza din fonduri private (card bagat de unii gen Trico), dar noi nu ne permitem asa ceva.
taxele sunt chiar mici, poate ar trebui sa le marim un pic, nu sa le micsoram. oricum nu se simte o marire mica, dar o scadere a veniturilor statului se simte si ne lasa vulnerabili.
Mai toate tarile mari au o pusculita, pt ca e bine sa ai fonduri de rezerva in caz de dicatura externa sau interna nedorita.
Daca 40 de persoane alese au doar rolul (legitim, de altfel) doar de a asigura formarea veniturilor, practic doar o singura persoana (aleasa, in cazul fericit) e practic in masura sa cheltuie (prin echipa numita de aceasta). Intr-adevar, daca ai poti cheltui extrem de usor totul si in jumătate de zi, decizia de a investi intr-o lupta "grea" apartinandu-ti in intregime ca detinator al fondurilor.
Nu sustin inutilitatea rezervelor atât timp cat au un scop bine precizat (si eventual sunt puse in mai multe conturi pentru disiparea riscului).
Daca am avea taxe mici poate vom avea si cetateni puternici care sa-si permită sa lupte pentru tara lor (cu mâncare, arme si case ieftine), poate vom atrage "fermele" din afara asigurând plus de damage, poate vom reduce evaziunea si rolul pietei negre.
Intr-adevăr, nu sa fii congresman e cheia ci presedinte sau dictator, fiindcă altfel vezi lumea având la dispozitie milioane chiar daca descurajezi dezvoltarea indivizilor in numele "binelui comunitatii".
E un punct de vedere referitor la cetatean vs. stat. Pana la urma ce face statul pentru cetatean cu sumele încasate de la acesta? Da, stiu ca e datoria cetateanului de a sustine statul însă si statul e format din cetateni, iar resursele sunt administrate prin reprezentanti (cu efect multiplicator sau nu)~
fiecare cu rolul lui, Congresul cu MPP, donatii, stabilirea taxelor, impeach, etc, iar executivul cu afacerile de zi cu zi. Nici nu ai cum praxctic sa implici mai mult congresul, pt ca deciziile trebuie luate de cele mai multe ori rapid.
Ce face guvernul pt cetateni? asigura binusuri full, la toate resursele, damage mare prin aliante, etc. Nu multe tari au opozitie de forta ca a noastra. Mai mult este greu fara fonduri masive, care ti-am zis, nu au cum sa fie asigurate din fonduri publice.
Taxe mici nu inseamna neaparat cetateni mai bogati. Exista multe posibilitati pt un cetatena sarac sa primeasca ajutor, de ex intr-o unitate serioasa
treaba cu dictatura externa/interna nedorita e doar sa il speriem pe zmeul.
nu-i chiar asa. un CP poate sa faca multe daune, iar un dictator nu mai vorbesc
este imposibil sa ajunga dictator o persoana gen trico sau vreun ungur.
lordule, stii si tu ca este doar o chestiune de bani. daca cineva este decis sa sparga pusculita, poate sa ajunga dicator oriunde. mercenari se gasesc destui, iar toate tarile mari au destui "prieteni"
teoretic daca cineva "decide sa sparga pusculita" poate lua o echipa din liga judeteana si poate castiga champions league in vreo 5 ani.. si noi avem ceva prieteni, ceva batoane , plus daca e nevoie urgenta sunt persoane care pot imprumuta statul si isi recupereaza datoria pe urma(dupa ce trec legile de donatie)..
[removed]
zmeule ai spus in comentariu = s-au mai pus CO-uri (de multe ori aiurea, si fara un motiv intemeiat) din care multi prieteni din gasca cu pricina si-au umplut frigiderele tankand pe banii vostri de taxe =
dar si tu ai facut asa cand ai fost in guvern, parca la bnr.
@Navigator111 , nu vreau sa intru intr-o polemica inutila aici, cateva detalii insa sunt de mentionat:
1. Romania are bonusuri maxime asigurate de o echipa care munceste de aproape 1 an in continuu.
2. In afara de Romania, doar US si Serbia mai au bonusuri maxime.
3. Taxele in Romania sunt cele mai mici, raportate la nivelul taxelor din tarile cu bonusuri maxime. Nu compara mere cu pere. Romania este o destinatie competitiva pentru marile ferme , cele care asigura armele pentru UM-uri, etc, tocmai din motivul asta.
4. Bonsurile maxime si stabilitatea au atras multi jucatori care aduc taxe importante. Taxele asigura capitalul pentru campanii si asigura linistea si stabilitatea bonusurilor. Plus de asta, cea mai mare parte a taxelor s-au intors la cetateni prin CO-uri. Intr-adevar, s-au intors la cei care LUPTA acolo unde Romania are nevoie, nu aiurea pe coclauri sau in overkill.
Ajung acum la legea propusa de tine. Reducerea worktax-ului la 1% pe tine nu te ajuta, Romania o ingroapa. Tu practic vei ramane cu aprox 4 cc in plus la un work (cu care nici 1/4 arma nu iti cumperi), dar Romania o duce efectiv la pamant la incasari.
Incasari mici duc la imposibilitatea de a asigura fonduri pentru campanii, imposibilitatea de a asigura finantarea razboaielor. Dupa astea este doar o problema de timp pierderea bonusurilor maxime.
Ajung acum la pusculita enuntata in titlul articolului. De aprox 1 an s-a discutat despre Pusculita, a fost folosita si n-a disparut 1 cc fara justificare de acolo. Mai mult, singura persoana care are acces la acea pusculita este Clopoyaur, singurul care are acces la org-ul respectiv.
Daca ajungi la a pune in discutie corectitudinea lui Clopoyaur, atunci ar trebui sa mai joci vreo 2-3 ani ER inainte de a putea exprima o parere obiectiva. Respectul si increderea de care se bucura Clopoyaur se dobandeste in multi ani si jucatorii din ER care se bucura de un astfel de respect se numara pe degetele de la o mana.
Incasarea in plus de la 1 work se inmulteste cu numărul de work-uri (inclusiv ca manager) si se cunoaste. Aici intervine teoria relativității in functie de partea in care te afli. E ca atunci când întârzii 5 minute la serviciu si nu contează pentru sef ca ai muncit in alta zi cu 5 minute mai mult. Daca e sa-i incasez eu, sunt putini, daca e sa-i incaseze statul sunt multi. Pana la urma vorbim de aceeasi suma. Daca pentru stat contează asa mult cei 4 cc ai mei, atunci afla ca si pentru mine au aceeasi valoare (poate chiar mai mare).
Nu stiam la cine e pusculita, însă si el e un om care poate renunta la joc sau poate uita parola chiar daca nu ii contest corectitudinea.~
😁)) daca va renunta la joc, ne va anunta din timp 🙂 cat despre parola, se poate reseta, avand in vedere ca mailul este al lui 🙂 daca (Doamne fereste) pateste ceva si dispare, va fi inlocuit comandantul UM-ului (care va avea astfel dreptul sa ceara resetarea parolei). Sunt insa atat de multi de DACA incat nu pot fi luati in calcul.
Referitor la work tax ... daca te deranjeaza atat de mult, de ce nu mergi intr-o tara cu un work tax mai mic ?
Hai ca te ajut eu, uite South Korea ... are work tax 1%, TVA 1% ... e tara perfecta, nu ? de ce nu ceri acolo cetatenie ? E drept, bonusuri 0%, dar ce conteaza ? taxa e minima, nu te va afecta.
Daca cei 4 cc au valoare atat de mare pentru tine, poti sa mergi intr-o tara cu taxa 1% si ai scapat ! Ce zici, iti convine ?
cand vorbesti de "corectitudinea" lui Clopoyaur compari MERE cu PERE
ce legatura are corectitudinea unui jucator sau a unui om? Clopoyaur, de voie, de nevoie e mai mult "complice" la situatia cu pusculitele, pentru ca s-a intamplat ca el sa fie Comandantul FSR si al orgului ala de care nu se poate atinge decat el sau cine vrea el (pentru cei care nu stiu, exista un org FSR in care nu poate intra nici macar CP sau Dictatorul)
nu l-a acuzat nimeni pe Clopoyaur ca fura banii aia, el il lasa doar pe nutzi sa aibe acces la ei. tot furt se numeste, nu o dati pe ocolite, banii aia puteau sta bine-merci in visterie sau in BNR, fara sa vi-i insusiti voi, Clopoyaur, FSR, Bravehearts, sau mai stiu eu cine....
Poi ionutzd e un jucator vechi care a facut cartile de mai multe ori, si era prea patat sa fi fost el custodele de drept al acelor pusculite, dar probabil prin prisma faptului ca si-au tras spuza pe pita lor (FSR, sau cum s-au redenumit acum Bravehearts) l-a bagat pe Clopo in prim plan pentru a nu se inflama spiritele. Nu va faceti probleme si iluzii, cei care il sprijina pe ionutzd ori sunt complici ori le-a fost cumparata tacerea. Este o situatie trista, dar acolo a fost tarata eRomania, o situatie aproape la indigo cu RL Romania, tarisoara noastra condusa de politicieni. La anul, si La Multi Ani!
nuţi cel mai mare imbârligător, nu îl crede nimeni, dar ăia care is cu el prin smereuri conduceri şi dictaturi îl suportă pen că le aruncă şi lor o ciozvârtă.
asta e valoarea românilor, ăla e caracteru' şi de la mijloc se apleacă pentru o mâna de pixeli.
hai nuţi bagă mare de pe clone, te aştept cu El Prafo Maximo
😁))) vai de unde dracu apar maimutele astea.? Imi place maxim descrierea astuia de a comentat mai sus.
ionutzd ai pus-o 😁)))))))
😁) bre, daca citesti tot ce scriu clonele astea prapadite ai zice ca in spatele lui Bonte tot eu sunt 😁)
Eu sunt nepotul lui Bonte dupa cum zice maimuta care e pe contul vecinului meu Razvan Petrescu.
Trebuie spus ca banii sunt la Clopo deoarece detine un org care nu poate fi resetat de CP. Este un org castigat la concurs.
Navigator111, ai dreptate in ce spui, dar gandeste-te, de unde sa mai incaseze ei atatia cc? La 30 de companii(ferme, cum vreti voi) * 4 cc= 120 cc!!!
Ce sunt 120 cc/ zi pentru un jucator cu 30 de firme?
- 7q7/zi, care daca ii dai unui jucator mic, inseamna ceva f mult,
- sau...2,5 gold /sapt(la pret de 347cc) care unui jucator mic inseamna 1(un) BH si ceva, care nu il poate lua de cei cu str f mare! Gold care ar insemna marirea cladirilor de antrenamente, cumparare de arme, etc, stiti voi mai bine...
...da cine sunt eu sa spun ce inseamna?! ce conteaza o parere a cuiva care nu este din gasca lor? imediat ma pun la zid (o sa vezi) ca sunt cu zmeuNY, dar aici in UM sau partid(ca si in altele), nu e doar zmeu si manasel, cu care au ei ce au!
Nu vezi ca doar ei tin eRo pe bonusuri? doar ei au luptat ani de zile sa fie asa cum e acum? si dupa ani de zile, te trimit la pescuit! uita ca atunci cand a fost nevoie de dmg,oricat de mic, toti am dat cat am putut, nu conta din ce UM ai facut parte. Mai nou, mai bine dau la mercenari decat sa dea cetatenilor tarii, pt ca apoi sa vina sa zica ca um-ul ala si celelalt nu a luptat...e, sunt multe de zis...dar aici eu ma opresc.
Toate cele bune si un 2016 mai bun ca 2015!
tu te contrazici singur. pai ce jucator mic are 30 de companii? Daca avut bani sa aiba, ca tanar jucator, atatea companii, cu siguranta ca a bagat cardul ori e un clonar care si-a adus resurse de pe alte conturi. Cu siguranta ca nu are nevoie de aia 120 de cc amarati.
Voi ori nu va dati seama, ori intentiobat vreti sa torpilati eRomania.
Si da, noi tinem eRomania, si nu tu si cei cativa care il sutin pe zemuila. Ai strenght cu 11 k mai putin decat mine, dar TP la 1/3. In schimb ai aproape de 3 ori mai multe medalii de BH. Si esti un exemplu bun de la voi, marea majoritate lupta pt eRomania doar cand nu trebuie.
Daca vrei respect si sa fii luat in serios, fa ceva constructiv
Darkslowstar, ce nu ai inteles tu este:
1. ca nu un jucator mic are acele companii, ci vb de cineva ca mine(nu vb de altii ca nu se mai vede ca pe vremuri care ce firme are), care la nr ala de firme ce ar putea sa faca! Scuze ca nu am vb pe limba ta!
2. unde ai vazut tu ca am spus eu ca noi tinem eRo? citeste de 2 ori (da bine) si apoi fa acuzatii, da? am spus ca si noi am participat la orice lupte unde trebuia si unde trebuie! (spun la trecut-prezent si viitor)
3. voi nu vreti sa vedeti si sa respectati pe cineva deoarece face parte din UM-ul sau partidul unde e cineva contra voastra (gen zmeuNY) si automat toti de acolo sunt la fel! de unde stii tu ca nu fac ceva constructiv? stii tu cumva ca eu ajut 2 jucatori mici (nu clone) sa se ridice cat mai repede? nu stii. doar 2? da, ca atata pot!
4. si da la str, TP si BH ai dreptate, doar ca, eu nu mai stau cat stateam pe joc, nu ma mai bat de cand cu diviziile astea, cand si cand cate 1 BH, cred ca de vreo 6 luni nu am mai luat BH pana acum, doar DO. Daca ma bateam si bagam bani, eram mai sus ca tine, asa ca orientare, eram inaintea lui zmeuNY la toate, uitate cat e el, acolo as fi si eu. Repet, nu bag un cent sau ban in acest joc, asa ca...asta sunt eu, pe scurt.
Si nu cersesc respectul nimanui, nu e nimeni obligat sa ma ia in serios.
Nu mai e jocul care a fost pe vremuri, cu sute de jucatori pe chaturi, pe mess, cu bancuri, glume...acum doar certuri sau ...nimic.
Succes si imi pare rau ca nu pot sa-mi spun parerea pe limba tuturor, dar na, fiecare intelege cum poate sau cum vrea!
iar??????
Iar ce?
Toate cercopitecele care joaca de 5 zile stiu istoria lui Ionut. Aruncati cu banii pe VPN-uri sa faceti galagie fara solutii reale. Hai sa-i inlocuim pe toti din conducere sa vedem daca dureaza 2 sau 3 zile sa fim aruncati in strada si stersi de pe harta.
Mesaj adresat cornutelor care dau cu bota-n balta si cand se stropesc te injura pe tine.
Imi cer scuze Navigator111 pentru mesaj, dar n-am gasit loc unde sa arunc si eu cu noroi.
Nicio problema, deja nu se mai cunoaste😉 ~