[CP] 1561-1566 Regruparea și atacul!

Day 1,567, 07:52 Published in Romania Romania by Clopoyaur

Acum o săptămână izgonisem atât Serbia cât și Ungaria din teritoriile originare, lasând-o pe prima fără congres.

Regruparea și refacerea

O realizare majoră, dar și cu niște costuri destul de ridicate. De aceea a urmat o perioadă de relativă acalmie în care atât soldații cât și statul au încercat să se refacă. Soldații și-au refăcut rezervele de batoane și bazooci, statul stocurile de arme, vânătorii de medalii au mai găsit câte câte un Bh pentru training, șamd. Câteva zile ne-am concentrat mai mult să-i ajutăm pe aliați, în special pe ucrainieni care au reușit să ajungă la coloniile poloneze din Germania și să le cucerească la capătul unor lupte grandioase.

Teritoriile ungurești făcute poștă

Între timp noi am cedat deliberat prin războaie de rezistență 3 provincii din vestul Ungariei: Western Transdanubia, Central Transdanubia și Southern Transdanubia. Scopul eliberării lor nu a fost acela de a le da înapoi ungurilor ci de a ne ajuta aliatul Croația și pe noi prin aceasta mișcare. Cum?
- Cele 3 regiuni au fost eliberate astfel încât Croația să le poată ocupa pentru a avea o poziție avantajoasă cu granițe la Slovacia și Austria, poziție din care să ne poată ajuta în campaniile viitoare
- Croației îi lispeau fructele, aluminiul și fierul, resursele ce se găseau în aceste regiuni, iar noi le aveam deja în alte regiuni ungurești.

Nu avea rost să fim egoiști să păstrăm niște regiuni doar de dragul de a le păstra când prin mișcarea asta ne asiguram că avem un aliat mai puternic cu bonusuri mai multe și totodată îl aveam într-o poziție din care ne poate ajuta pe viitor. A fost un gest firesc care a făcut și mai puternice legăturile româno-croate. Uitându-ne acum pe hartă, observăm o Cromania de toată frumusețea.

Continuarea... în Slovacia

A urmat apoi firesc NE-ul pe Slovacia. Războaiele au fost întârziate cât s-a putut de mult pentru a aștepta Croația să vină și ea în poziție favorabilă, dar și fiindcă Eden a avut alte priorități, iar România a trebuit la rândul ei să ajute așa cum a fost ajutată până acum. În acest moment am cucerit Western Slovakia și Bratislava, iar slovacii vor rămâne foarte curând doar cu o singură regiune.

Deși lupta cu slovacii din Western Slovakia părea că va fi una ”floare la ureche”, apatia Edenului de peste week-end ne-a făcut să cheltuim cele mai multe resurse (din ultima lună) pentru ea, chiar mai multe decât în legendarele ”Maramureș-7-7 Adminlandia” sau ”NGP, Adio Serbia”. Totuși, totul e bine când se termină cu bine și am învins, iar acum va trebui să avem grijă doar de RW-uri până la finalul zilei.

Verdict controversat conflictul Bulgaria-Turcia

Subiectul arzător al săptămânii a fost, bineînțeles, conflictul bulgaro-turc. Exasperată de escaladarea conflictului, România a cerut Eden convocarea unui summit pentru clarificarea situației și rezolvarea pașnică a conflictului. Din păcate rezolvarea a fost una controversată și care cu siguranță va lăsa loc la și mai multe interpretări pe viitor: înghețarea drepturilor Bulgariei în cadrul alianței și retragerea statutului de membru trial Turciei. În acest fel nu numai că nu se împăca nici capra nici varza, dar lasă și Eden într-o poziție vulnerabilă. Noii președinți care vor fi aleși în cele două țări vor avea cu siguranță un cuvânt decisiv în rezolvarea sau escaladarea conflictului.

Inițiativă pentru viitorul președinte

Revenind pe plan intern, împreună cu echipa guvernamentală am decis să acordăm acces pe chatul guvernului principalilor doi candidați la președinție (Gelu Romanu și Freegigi) pentru a se obișnui cu mersul lucrurilor și a putea prelua mai bine situația țării în data de 6. Am considerat că este mult mai ușor pentru un viitor președinte să cunoască din timp situația în care țara se află și să se acomodeze cu strategia prezentă de luptă, planurile aliaților. șamd.

Nou regulament SMR

De asemenea în cadrul unei ședințe a SMR desfășurată vineri de la orele 20 au fost dezbătute și aprobate câteva modificări ale regulamentului de funcționare a Statului Major Român. Le puteți vedea marcate cu roșu în acest document.
Asta seara (luni) de la ora 21, el va fi supus aprobării ca întreg și cred că nu vor exista probleme în a fi ratificat din moment ce vineri s-a convenit asupra modificărilor efectuate.


Clopoyaur,
Președinte eRomânia