[CP] 1548-1554: Ultima săptămână comentată + Ghid de luptă

Day 1,554, 11:40 Published in Romania Romania by Clopoyaur

A trecut ceva vreme de la ultimul articol și e timpul să aduc câteva explicații. Așa că, iată-le:

Acum o săptămână Ungaria ne punea pe masă alternativa de a le înapoia teritoriile sau va pune ”câinele de pază” sârb pe noi. Cum românii nu cedează șantajelor și cum aveam o poziție oarecum dominantă am spus ”pas”. Inevitabilul s-a întâmplat, iar sârbii ne-au declarat NE.
După câteva lupte aprinse au reușit să ocupe Oltenia, Muntenia, Maramureș, Southern Great Plain și Northern Great Plain. Totuși, după bătălia epică din Maramureș, decisă de găina decapitată am reușit să întoarcem soarta războiului și să recuperăm din regiunile pierdute una câte una, până la situația curentă când avem sub ocupație doar Muntenia.

De ce nu am pus NE pe Serbia în tot acest timp, deși aveam ocazia?

Un răspuns relativ simplu: atunci când ai de a face cu 2 adversari puternici, trebuie să-ți dozezi foarte bine forțele și să decizi ce pierderi colaterale îți poți permite. Păstrând presiunea constantă pe unguri, i-am adus pe aceștia într-o situație foarte delicată (cu teritoriile originare în Croația, Serbia și România). Dacă am fi renunțat la NE pe unguri, probabil am fi respins mai ușor atacurile sârbești, dar în același timp am fi avut în unguri un adversar mult mai puternic care ar fi luptat contra noastră cu avantajul NE.
În ambele lupte am fi fost cel mult în poziție de egalitate, dar nu în avantaj: Ungarie+NE vs. Romania și Serbia+NE vs. Romania+NE.

De ce Ungaria?

Precum am spus, fiindcă am preferat să punem o presiune constantă și puternică asupra lor în virtutea faptului că în lupta 1 la 1 le suntem superiori în acest moment. După câteva încercări eșuate de a ne face față, au decis să ”o ia la goană” folosindu-se de ”marioneta” Austria care le-a deschis drum spre vest. Am încercat să ne ținem de ei cât mai aproape, atacând în cascadă regiune după regiune și am reușit până la un punct. Totuși, faptul că am pierdut ieri 4 runde in Styria ne-a întârziat destul astfel încât ungurii să ne pună piedică în Salzburg (unde au facut un RW câștigat de Austria). Pentru a ajunge la ei ar trebui să declarăm NE pe Austria și apoi din nou pe ei. Cert este că: pentru prima dată în istoria ei Ungaria părăsește teritoriile originare spre a se refugia în zone mai sigure sperând în același timp și să poată organiza și alegeri în data de 25.

Sârbii lăsați baltă

Fiindcă le-au sărit în ajutor ungurilor, sârbii se află și ei într-o situație extrem de delicată. Neglijând războiul cu Croația și întâmpinând greutăți în cel cu România, Serbia a pierdut aproape toate regiunile originare căutând acum adăpost în Ucraina. Dacă va reuși să rămână acolo, vom vedea zilele următoare, însă o a doua lună consecutivă fără congres pentru ei e de neconceput, prin urmare, replica lor va fi una extrem de puternică.

Renegocieri

Acum câteva zile Ungaria a chemat din nou România la negocieri pentru a reveni pe hartă în teritoriile originare, fiind de această dată dispusă la mai multe concesii. Având în vedere impertinența lor de la negocierile precedente și pretențiile României au fost mai mari, respectiv 2 regiuni (Southern Great Plain și Central Transdanubia) + o suma de 500 de gold (sau HUF). Negociatorii unguri au fost de acord cu cedarea regiunilor, dar au refuzat să mai plătească și compensația bănească. Prin urmare România, împreună cu Croația și aliații au decis să continue ofensiva.
(Zvornurile spun că ungurii ar fi acceptat și pretenția bănească a doua zi însă era prea târziu)

De ce nu încercăm să luăm Muntenia prin RW?

Din nou dintr-un motiv simplu: pentru a o lua e nevoie de un context favorabil, cu lupte mai lejere pentru noi și cu lupte mai puternice pentru sârbi. Deși Muntenia e cea mai populată regiune a țării, să forțăm o eliberare a ei într-un moment inoportun poate însemna cedarea unor bătălii mai importante, pierderea unei inițiative sau a unui alt RW care ne-ar scădea din bonsuri în Ungaria. Cu siguranță, regiunea va fi eliberată în cele din urmă, însă atunci când contextul ne va permite acest lucru.

Aliați și mobilizare

În toate aceste lupte am avut un sprijin extraordinar din partea aliaților care ne-au ajutat de fiecare dată dar și un număr mare de soldați români prezenți în lupte și gata să sacrifice bazoocile și batoanele strânse cu trudă pentru vreo eventuală medalie de Battle Hero. Le mulțumesc pe această cale tuturor și îi rog să continue în același ritm până la finalizarea operațiunii. Va fi infernal de greu, dar nici o victorie nu se obține fără efort. Veniți pe chaturi, întrebați de ordine, urmați ordinele de luptă, încercați să fiți cât mai activi.
Ordinele pot părea ciudate la un moment dat, dar au rațiuni strategice. Întrebați dacă doriți detalii pentru a înțelege situația decât să nu le executați pe motiv că nu le înțelegeți.


În încheire un MIC GHID DE LUPTĂ

Dacă intrați doar pentru a lupta și nu puteți aștepta foarte mult în funcție de momentul luptei va trebui să acționați astfel:

a) Indiferent de valoarea zidului în primele 30 de minute se luptă, fiindcă atunci damage-ul acumulat în rundă este mic, iar procentele afișate pot fi înșelătoare
b) Între minutele 31-60 intrați în luptă daca zidul este sub 60% pentru noi. Dacă are o valoare peste acest procentaj căutați o luptă alternativă astfel: Ordinul zilei de la UM, Campaign of the Day, alte lupte ale României, alte lupte ale aliaților.
c) Între minutele 61-90 intrați în luptă dacă zidul este sub 55%! În caz contrat căutați o luptă alternativă.
d) După minutul 90, indiferent de zid intrați în luptă, fiindă s-a intrat în prelungiri și e nevoie de orice damage disponibil.


Ce ordine să urmez? Ordinele de luptă se execută în următoarea ordine:
1. Ordinele de luptă de pe chaturile de luptă
2. Ordinul de luptă al unității militare din care faceți parte
3. Campaign of the Day setată pentru România
4. Ordinele Ministerului Apărării
5. Alte lupte ale României
6. Alte lupte ale aliaților


Care sunt chaturile de luptă?
#ero.support – pentru soldați sub 1000 strength
#roarmy – pentru soldații peste 1000 strength
#rt – pentru soldații care fac peste 4500 damage/lovitură cu q6


Dacă timpul pe care-l petreceți pe joc este mai mare și puteți să așteptați finalurile de rundă, încercați să luptați după minutul 60. În cazul în care nu este nevoie de lupta voastră în runda curentă (zidul este solid pentru noi), fie așteptați runda următoare, fie căutați o luptă alternativă.

Dacă cronometrul de la ”mâncare„ riscă să atingă maximul și luptele importante sunt toate în avantajul nostru, atunci dați 10 lupte acolo unde zidul este cel mai jos sau lupta este la început. Nu lăsați luptele să se irosească și nu irosiți damage-ul în lupte în care rezultatul e deja decis.


Cu respect,
Clopoyaur,
Președinte eRomânia

PS: Muntenia a revenit asta noapte in Romania