(BPR) Demisia din rândurile partidului Basarabia Pământ Românesc
H A I D U C
Evenimentele ce sau produs pe perioada ultimelor două luni, în interiorul BPR, și ca consecință ce sau răsfrânt negativ asupra întregii comunități din eMoldova, au arătat cu lux de amânunte că ideea Unirii este utilizată ca paravan în atingerea unor obiective mult mai lumești.
Scandalurile încontinuu din interiorul partidului și murdărirea cu orice preț a membrilor de partid ce nu împărtășesc același punct de vedere asupra mijloacelor utilizate, a dus la divizarea membrilor în Noi si Voi.
BPR sa transformat dintr-un vis frumos într-un coșmar - din care nu ne mai revenim, dintr-un partid democratic într-o Unitate Militară - dirijată prin lozinci legionare, care recurge la TO-uri și atunci când nu avem implicarea factorului extern, și atunci când pe lista electorală sunt prezenți numai români. Pentru înlăturarea candidaților neagreați orice mijloc e scuzabil.
Fiind român basarabean declar, că acest partid nu îmi mai reprezintă speranțele ce țin de Unirea cu eRomânia și de astăzi numai sunt membru BPR, îmi voi da demisia mecanic la sfârșitul mandatului de congresman.
Totodată aceste evenimente și această demisie nu îmi va face să-mi schimb sentimentele și speranța față de revenirea R. Moldova în hotarele României, în acest joc, dar cel mai important în viața reală.
________
p.s. ieri, am aflat că am fost trecut la grupul Voi, deoarece ! mi-am prezentat părerile personale față de mijloacele utilizate de marele conducător
Publicat în Ziua 939, 02:00
Comments
inteleapta decizie...bine ai venit la VOi!
La VOI e bine, astfel trebuie să te bucuri! 🙂
Nu putem sa fim NOI in loc de VOI? Sau mai bine ION? (;
P/u asta abonat, sper sa realizeze si ceilalti ac BPR nu lupta p/u unire.
pe lista electorală sunt prezenți numai români
Pentru înlăturarea candidaților neagreați orice mijloc e scuzabi bine.. foarte bine... cat mai multi moldoveni/romani basarabeni tre sa intelege asta...
Ceaur, disperarea nu ne caracterizează!
Poate vorbim ma greu decat ss, dar gandim muuuult mai rapid şi corect...)))
Măi, Ceaur, măi!
Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm!
Noi suntem acasă!
Din comentariul lui SS, plasat în acest articol (Day 939, 01:37):
http://www.erepublik.com/en/article/pitstop-romania-1418110/1/20">http://www.erepublik.com/en/article/pits[..]1/20 SS: Ai grija daca esti in RL in Chisinau . Sa nu trebuiasca sa ...
Femeile acolo nu vb. prea mult ,crede-ma iar barbatii...vorbesc cu greu. Chiar dacă (să admitem) suntem mai "grei" de vorbă, poate unii ne consideră că şi de cap ...
Nuuuu plecăm!, noi de aişea nuuu plecăm!
Noi suntem acasă!
"iar barbatii...vorbesc cu greu." si mai zice ca ne respecta?
Gujumane, locul tau este doar in BPR şi să te văd că candidez la fiecare alegeri, ok?
da tata ,cu greu exact asta am spus .
Aici genul norman are gura mare ca nu -i pune nima pistolu' la cap ,dar in realitatea Moldoveana cand intrebi " spune cine e X ca sa te ajut " ....nu mai vorbesc ..de ce ? E nevoie sa spunbem?
Lasati ipocriziile ca stiti exact ce am vrut sa spun ,dar evident in spatele lui Guevara oricine se simte revolutionar !
Sictir!
Radar 2 ai perfecta dreptate
mr.rety este prima oara cand sunt de acord cu tine, moldoveni=romani 🙂
Norman sa nu sa se inteleaga ca acesta este un act de disperare si nici de abandon, BPR-ul demult a deviat de la ideea pentru care a fost creat si nu ne mai reprezinta de o perioada foarte, foarte lunga.
ss, trebuie sa-ti dai demisia din functia de presedinte a BPR, ca nu o meriti - urasti basarabenii, asta e frate...
urasc moldoveni "rusizati" ca tine care put de la o posta a ipocrizie .
Iar frate nu esti cu mine ,in nici o poveste oricum ai pune -o.Nu putem avea acelasi sange ,al meu e curat in RL aici ...nu conteaza prea tare !
Poate eşti vre-un nobil principe în RL, cu sânge albastru?
Şi ce mă rog, cautai la Chişinău?
Moldoveni "rusizaţi"?
Omul trebuie respectat si nu sângele sau, deşteptule!
Nu putem avea acelasi sange ,al meu e curat ---
O_o
Норман, скоро вас будут отбирать по чистоте крови, как в гитлеровской германии)
вам будет очень весело 😁
raty, cauta-ți de treabă...
Norman, BPR nu e p/u mine deocamdata, SS îi strica imaginea 🙂, pe viitor vedem 🙂
prietene te astept in partidul in care sunt acum.
simon, da-o dracu de treaba ca exagerezi!!!
googoodoll😁))) buna dimineata. ce mai faci?
[removed]
[removed]