Valorile mele, valorile voastre, valorile noastre!

Day 1,973, 11:25 Published in Romania Romania by Acid Jazz

Pentru concursul:V.A.L.O.R.I.L.E _ generației_TALE
Link:http://www.erepublik.com/en/article/v-a-l-o-r-i-l-e-genera-iei-tale-lansare-concurs-brain-039-party-2245697/1/20

Valorile generatiei mele (mi-) au fost furate si ascunse timp de multe decenii.
Nu invinovatesc pe nimeni pentru acest lucru. Exista multe variabile in viata unui om pe care nu le poate controla. A fost pur si simplu o inlantuire de factori negativi care au dus la acest deznodamant.
Am avut ghinionul sa ma nasc in plina era comunista, intr-o tara care a avut nesansa sa se invecineze cu U.R.S.S. (Rusia). Graficul vietii mele compus din coordonatele timp si spatiu, avand neajunsul de a porni dintr-un punct inadecvat, a aratat timp de aproape doua decenii liniar. Nu gaseam nici un reper valoric spre care sa tind.
Comunistii, in dorinta lor de a sterge trecutul monarhist, care risca sa apropie tara de modelul democratiilor occidentale, au falsificat istoria tarii.
Am aflat astfel ca regele impreuna cu burghezo-mosierimea, sugeau fara jena sangele poporului. Fratele mai mare de la rasarit nu a mai rabdat atata nedreptate si ne-a eliberat de sub jugul monarhiei constitutionale(sic!).
Am avut si un mare “noroc”, ca dintre muncitorii obiditi s-a ridicat un tovaras providential, care alaturi de minunata lui sotie(ilegalista si ea), ne-a calauzit pasii sovaielnici spre societatea multilateral dezvoltata.
Aceste doua “valori” imi zambeau din tabloul de la scoala, de pe prima pagina a oricarei carti, la televizorul alb-negru si in neuitatele vise ale copilariei. Erau omniprezenti, omnipotenti si omniscienti.
Daca cineva mi-ar fi spus ca cei doi pot zbura ca Superman si ca gloantele ricoseaza din piepturile lor de otel, as fi crezut fara sa clipesc.
Ulterior s-a dovedit la evenimentele din decembrie ’89 ca asta cu gloantele nu prea le-a iesit!

Asa mi-am irosit primele doua decenii de viata. Dupa aceea am rasuflat usurat, am tras in piept o gura zdravana de aer de libertate, si bine am facut, pentru ca au urmat urmatoarele doua decenii de neocomunism si securisto-capitalism. Si cand fostii comunisti si securisti deghizati in politicieni si oameni de afaceri jefuiau bogatiile tarii, eu descopeream cu surprindere ca am fost mintit si ca tara noastra nu a fost lipsita de valori.

Am gasit carti in care scrie ca in Romania a trait regele Carol I care a transformat un principat medieval plin de colb si ruine intr-un regat prosper, ca la noi in tara au trait politicieni vizionari: I.C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Alexandru Vaida-Voievod, Virgil Madgearu, Nicolae Titulescu, Corneliu Coposu. Scriitori si filosofi de care nu auzisem: Ion Ioanid, Paul Goma, Alexandru Ivasiuc, Nicolae Balota, Ion Desideriu Sarbu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintila Horia…

Concluzia amara este ca generatia mea nu a avut voie sa-si cunoasca valorile.

Cei de azi sunt o generatie mult mai fericita.
De ce? Cum de ce?
Pentru ca in curand se lanseaza noul iPhone!!!