Join the new world

Desi e mijlocul verii si afara sunt peste 24 de grade celsius,mi-e frig,mi-e frig si caldura a devenit un lucru absent in viata mea.Azi noaptea am reusit o primblare pana in adancurile Syberiei si in climatul asta dur am reusit sa simt caldura,caldura de care aveam nevoie de atata timp...Imi arde tot trupul,curge siroaie apa pe mine de parca m-as afla la tropice...
Un trup cald,insa un suflet inghetat.Da,auzisi bine,mi-a inghetat sufletul,l-am ascuns in palme sufland din rasputeri incercand sa-l topesc...L-am nivelat atent pana l-am rotungit asemeni unui bulgare de zapada insa e straveziu ca lacrima.In adancurile acestei sfere de crystal se iveste o scanteie si licareste minuscul abia vazandu-se in bezna care ma-nconjoara...



E intuneric,doar adierele aurorei boreale,si liniste. O liniste mortala,nu mai aud si nu vad nimic,doar simt,simt linistea... Linistea se simte,stiai? La un moment tresar de la o lumina orbitoare,era un fel de fulger ce a despicat bolta cereasca in doua creand o legatura dintre doua lumi paralele si tragandu-mi ca un magnet cristalul din maini fara sa reusesc sa depun catusi de putina rezistenta. Mi-a ramas trupul acolo undeva jos,iar eu pluteam spre portalul dintre cele doua lumi.Din despicatura dintre universe apare Natura-Mama,abia atunci am inteles carei forte imense incercam sa opun rezistenta.



Intelesesem pe loc ca asta e sansa mea,drum de intoarcere nu mai e,acum ori niciodata.Ma priveste si-mi zambeste ironic. Ii zambesc inapoi.Stiu ce vreau,o stie si ia,insa zimbetul ei imi da de inteles ca ma depaseste cu ceva timp,a vazut deja consecintele insa intelege ca nu ma poate urni din drum.Ma mangaie pe crestet si apoi ma ia in palme la fel cum adineauri imi tineam propriul suflet si ma arunca cu o viteza uluitoare intr-o lume necunoscuta firei omenesti.Boom,un sunet ce nu-l prea pot explica in cuvinte,un sunet care nu se auzea dintr-o anumita directie,ci ma inconjura,ba chiar parca il simteam in mine,un fel de “Dolby Digital Surround” ca la cinematografe desi departe de a explica in intregime emotiile la auzul,sau mai bine zis simtirea lui.Am impresia ca calatoresc in timp,mii si mii de stele,constelatii,universe intregi trec pe alaturi de parca eu as fi inafara realitatii.Timpul,ce e timpul?Aici nu exista timp nu exista nici zi nici noapte nu e nici vara si nici iarna,sunt doar eu,sau poate nu sint nici eu?



Ma opresc pe moment si-mi incordez toti neuronii incercand sa inteleg ceea ce nu poate fi inteles,ajung la o idee si ma contrazic singur pe mine. Si universul asta bata-l naiba imi urmeaza fapta oprindu-se parca in loc,nu mai aud nimic si e mai intuneric decat intunericul.Meditez,sunt doar un bot de cristal ce pluteste undeva in spatiu,in intuneric si liniste. Ma urmareste cineva sau imi pare mie?Cine ar putea fi,sau am halucinatii? Ha,ce amuzant a mai sunat si asta,dupa cate mi s-au intamplat sa-mi vina o idee atat de stupida de halucinatii.E ea...si-a tinut ochii pe mine in tot acest timp.Imi privea sufletul cu mila dar nu vroia sa intervina,m-a lasat trupesc in lumea aia sa ma pot debarasa de grijile zilnice ce-mi curmau linistea iar adevaratul meu eu l-a ascuns aici.Incep sa ma regasesc.Mii si mii de ganduri incearca sa sparga gheata ce-mi inconjoara propriul suflet insa fara succese. Flacara dinauntru lui parca nu mai palpaie zici ca-i gata sa se stinga.
Mi-e trist.Mi-e bine si trist in acelasi timp,mi-e cald si frig,zambesc si plang,tac strigand,emotiile ma depasesc. Nu le pot explica in cuvinte. Ma gandesc la tot ce-a fost,ce este acum si cum am ajuns aici.Sa ies sau sa raman inchis in botsul asta de gheata?Mintea-mi e intr-o continua scurgere,sufletul mi-e tulbure,destinul e-o mare confuzie,sufar deseori de-aceeasi contuzie ca la final sa tot rostesc aceleasi mii de scuze.



Inca plutesc,nimic nu poate strapunge gheata,
orice incercari sunt deprisos deja,scanteia se stinge.”Ma epuizez si ma fac una cu universul” imi spun. Dar stai!!! Pe obrazul ei curge o lacrima.Cade.Se prelinge pe botsul de cristal.Gheata incepe a crapa.Bufneste!
Ce mai bubuietura. Sa cutreierat tot universul,si ca sa vezi,flacara prinde para,mai mare tot mai mare si mai mare.Priveste-o,simte-o,atinge-o,nu te teme nu frige. I-o incredintez ei,o ia in palme,o cuprinde...Simt caldura mainilor ei mai tare decat flacara focului...Ce sentiment placut...Expir si revin cu picioarele pe pamant.
Era' sa ma dau batut,sa ma resemnez,sa ma fac una cu pamantul.Am reusit sa-mi scap sufletul din prizonieratul frigului vesnic,insa pana cand? Poate pana la vara urmatoare?

Pentru concursul de creatie al Bisericii eRomane "Amintiri de vara" http://www.erepublik.com/en/article/concurs-de-creatie-ro-proiect-biserica-eromana-2409346/1/20


P.S: Nu ma judecati dur 🙂