Join the new world

Cunoaşteţi opera lui Verdi ? Nici nu e nevoie. O veţi cunoaşte îndată. Aşa cum e povestită de două personaje. Textul e mai vechi, dar merge revăzut.


Versiunea 1- Viorel, băiat de cartier

“Deci frate să moară ce-am mai interesant m-a dus bagaboanta la operă să mori tu. Zic: ce puii mei, hai fă la operă că după aia poate mă scot şi-i dau osu.
Băi, mâncaţi-aş, acolo numai obosiţi, frate. Numai băbăciuni şi ruginiţi, să n-am parte ! Intrăm noi, mă băgasem şi io la ţol de figuri, bey, păi, te pui ? Tricou’ ăla de camuflaj de la D &G să mori tu. Şi blugi de la Motor, care i-am luat de la Lentilă pe sidiurile alea cu Adi. Sting ăia lumina, ca la multiplex la mol să mori tu. Frate şi când începe o buleală de muzică am zis că mă cac pe mine. O întreb pe bagaboantă: ” cât durează, păpuşă, materialu’ ? ” Cica două ore jumate. M-am spart, să mori tu. Frate, două ore. Îi zic: iubi io mă duc după popcorn, de sanchi, că aveam chef să ies la ţigară. Cică n-are popcorn acolo. Să-ti bagi pensula în opera lor, frate. Am scos telefonu’ să fac poze la coardele alea de pe scenă, cu ţâţe mari, da’ asta a mea că să stau cuminte. Frate ce-mi venea să îi zic eu una din reperotoriu, da’ am tăcut că eram pe pârtie spre găurică şi nu vroiam să-mi stric şusta.
Mă rog, faza nu era aşa naşpa. Aia, Violeta, era coardă meseriaşă, bey, da’ meseriaşă, de Marriot, nu muistă de-asta de gară, Şi ăla era un băiat bazat care pică-n limbă după producătoarea asta, te-ai prins. Puii mei. O ard ei fără benzină aşa, ăla în bengă dupa ea. Ea cu fiţe da’ şi ea călare pe flăcău. Puşca mea.. da’ ta-su lu’ şmecheru ăla îi zice: ” auzi, fă, în morţii mă-tii, pai tu nu ai faţă de fi’miu, fă ştoarfo” . Aia, bagaboanta, Violeta, bă , nu fi fraier, pune botu’ şi îi cardeşte semese la papagalu ei că s-o ardă la alta masă că acolo s-a plătit consumaţia. Puii mei… Ăla s-a balonat la faz asta. A făcut-o muci: fă, coarda penală, îi bagă el, du-te şi te împuşcă. Până la urmă nu mai ştiu ca am adormit şi m-a sunat şi bou’ de Ventuză din Germania, era să-l salte pentru spring de tonă , să mori tu. Puii mei, nu mai şţiu ce… şi aia face un sculament… da’ ba… o chestie din aia la plămâni… nu mai ştiu… Şi mierleşte aia. Bang. Îşi trage faţă de coşciug şi dă-i cântăcioşii. Şi pe urmă am tăiat-o că eram mort, da’ bagaboanta mea că cică nu ne potrivim şi zic: păi, cum, fata, după ce am stat şi am tras pe nas trei ore de naşparleală de aia… nimic? Da, bey, să mori tu ! Să-i sparg cu opera lor, frate.”

Versiunea 2- Dorel. Poliţist comunitar

“Nea Străinu, deci dom’le ieri am fost la oraş. Ţi-am zis eu, matale. Şi am trecut şi pe la judeţ să las pachetu’ de la mata. Da’ şefu’ ăla mare a zis că e cam subţire. Sună-l şi mata, că se uita cam urât şi iar ne mai detaşează ăla la puleţii din deal şi o căcăm. Zi-i că aşa e la ţară, de unde mai mult ?
Bre, şi acolo era nevasta lu’ şefu’ ăla mare. Voia să meargă la operă. Dom’ chestor cică e ocupat. Îmi zice: du-te, bă Dorele, tu cu nevastă-mea că are bilet. Zic: ordonaţi ! Nu, bă, zice, de plăcere, că nu e ordin. Zic: am înţeles. Zice, aşa pe blat, să nu-l audă nevastă-sa: şi tine-o şi tu de vorbă până mai târziu că eu am o treabă. Şi să n-o laşi să bea. Zic: am înţeles.
Mă duc eu… maşină adevărată, nea Străinule. Gonea nevastă-sa ca nebuna. Zic; mai uşor, fă, doamnă, că e roşu’ ! Ea zice: nebunule, te excită pericolu’ ! Aşa îmi venea să îi zic ceva, da’ era nevastă de chestor. Şi era şi urâtă uscata dracu’.
La operă lume îmbrăcată. Doar eu la uniformă. Asta a vorbit cu nişte cucoane. Neveste de ştabi. Chestii de-ale lor. Se uita alea la mine şi chicotea. Că cică una: nu ştiam că la poliţie le place arta. Zic: avem şi noi liceu, doamnă, ce pizda mă-sii. Alea se râdea. Pe urmă zice uscata lu’ chestoru’: hai, dragă, că începe.
Bre, nea Străinule, înăuntru avea orchestră, da’ muzica era de căcat, pe ochii mei. Avea ei viori. Da’ nu orgă, nu baterist, n-avea acordion… de aia nu se duce lume. Ăia se chinuia săracii să bage si ei un antren, o ceva să nu se plictisească consumatorii. Că piesa era de căcat, pe cuvântu’ meu. Şi a pus-o ăia pe muzică să fie mai atmosferă, mă înţelegi ? Da’ degeaba. Am bătut eu din palme să mai fie antren ceva, da’ ăia înţepaţi se uita, bre, la mine… Nu ştie, bre, ăia la oraş să petreacă. Are ei teatre, da’ n-are viaţă-n ei, dă-i dracu’.
Bre, piesa era aşa mai dramatică ca să zic. Cam ca cu Elodia, da’ asta moare, bre, de sida ceva. Eu recunosc că am cam dormit dacă am văzut că e amorţeală aşa. Da’ tipa, deci, are un concubinaj cu un cetăţean. Da? Respectivul e cu situaţie, ea fiind cunoscută în localitate ca având anumite comportamente, respectiv cu bărbaţi însuraţi. Dar concubinul era în cunoştinţă şi ei decide să înfiinţeze o familie. Dar însă intervine tatăl lui patern şi are o altercaţie cu ea care îi explică diferenţele care nu se poate ca ea să aspire la poziţia socială care o are el. În urma acestui dialog ea decide că relaţia trebuie să înceteze. Însă el persistă în atitudinea sa, respectiv care o iubeşte. În cele din urmă, finalmente, ea va deceda ca urmare a cruntei boli.
Da’ astea toate cu muzică, nea Străinule. De Verdea, un fel de Moculescu, bre, de la italieni. “