TOAMNA SE DECID PRIORITĂŢILE

Day 2,143, 11:07 Published in Romania Romania by Gryphons'Power

În urma unei hotărâri luate în primăvară, GPS a decis atunci să îşi facă ieşirea din SMR din cauza unor neînţelegeri mai mult sau mai puţin justificate, mai mult sau mai puţin argumentate, mai mult sau mai puţin rezolvabile.

Acum a venit toamna, GPS a decis să se reinventeze, să îşi reconsidere opţiunile oferite de acest joc şi să adopte o nouă atitudine, atât faţă de modul militar cât şi faţă de modul economic.

De-a lungul perioadei de pauză în care n-am activat deloc în cadrul SMR, nici măcar ca şi colaboratoare (aceasta fiind decizia noastră la vremea respectivă...), am primit mesaje de invitaţie din partea conducerii SMR şi a CP-ului în funcţie, să reintrăm în acest organism. Pentru că noi nu am considerat intrarea în SMR ca fiind una din priorităţile noastre ca unitate militară, am refuzat politicos, dar fără să stricăm relaţiile cu cei cărora chiar le pasă de eţara asta a noastră.

În lumina a ceea ce s-a întamplat în ultima perioadă şi pentru că dorinţa noastră este de a ajuta eRomânia, considerăm că suntem îndreptăţiti să ne reconsiderăm poziţia faţă de SMR şi să cerem admiterea ca membră cu drepturi depline, deoarece întrunim toate condiţiile impuse de regulament.

Ţinem să le mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au susţinut pe toata această perioadă şi care au crezut că GPS încă reprezintă o forţă în eRomânia.

o7 România