The Matza Update - Zilele 2,127 - 2,138

Day 2,138, 07:19 Published in Romania Romania by Forever with Matza


Bună ziua mâtzelor si bine aţi (re)venit la al treilea Update!
Acest proiect a fost creat în mandatul de preşedinte al partidului al lui Mlendea Horaţiu, dar preşedinţii care au urmat după el nu s-au mai ocupat de acest proiect aşa că iată-mă scoţând dintr-un sertar o hârtie şi încep să mâzgălesc până îmi va veni vreo idee despre ce să discutăm… Fiind nişte mâtze “dăştăpte foc” vom dezbate teme filozofice şi vom face studii sociale şi o groază!

Dar până să ajung la ălea mai e ceva până atuncea … bun, păi atuncea să trecem la treabă. 🙂



Tocmai se încheie o saptamana agitata pentru The Mâtza Party, una în care absolut toţi membrii au muncit din cale afară pentru a duce la bun sfârşit alegerile parlamentare. Printre împărţit pliante prin scări de blocuri, atârnat bannere pe blocuri şi consultându-ne la o partidă de table cu bătrânii satului, am reuşit să ne liniştim puţin şi să tragem linie. Iar aşteptările sunt optimiste, exact în spiritul TMP.

În decursul acestei săptămâni The Mâtza Party a dus o luptă grea împotriva concurenţei practicând un "good old fashion promoting" iar cu toţii resimţim oboseala. Aşa că ne-am adunat câţiva la sediu să bem o cafea, un ceai, tocmai am dat comandă de pizza, stăm şi asteptăm rezultatele alegerile când dintr-o dată faxul începe să pârâie, mă reped spre el, iau foaia şi nu-mi pot stăpâni zâmbetul.

Congratulations, you have just been elected as a "congress-cat" in your country. Visit the Country Administration area to use your cat tools.

Uitându-mă mai jos observ că The Mâtza Party la alegerile parlamentare a obţinut 8 mandate… Dintr-un colţ întunecat, de pe un scaun ponosit se ridică BaDaAtiLuatToateIdurile şi ne urează “catgratz”.
Mulţumim tuturor celor care au avut încredere în noi şi ne-au acord votul lor!
Mulţumim mâtzelor pentru munca depusă în cadrul alegerilor!
Felicitări celor 8 mâtze parlamentare care vor reprezenta în această sesiune parlamentară cetăţenii şi partidul!
Felicitări colegilor din Brainstorming Party şi ALIANŢA pentru reuşita la aceste alegeri!



Pentru acest Update, avem ca invitat un motan care acuma câteva luni a reprezentat cetăţenii în cadrl Parlamentului Român, Silviu28! 😃

Cine este Silviu28 în viaţa reală?
Salut! Mă numesc Silviu Teodor Popa, 24 de ani, vărsator şi sunt ingier pe domeniu electric, electronic de 2 ani. Am terminat Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Inginerie Electrică, Electronică şi Telecomunicaţii, specializare Electronică Aplicată(chestie ce se ocupă cu roboţei, programare, electronică de putere, informatică industrială, motoare, electronică de putere, sisteme de conversie). Acum sunt la master pe domeniul de Surse de energie regenerabilă în anul I.

Cum a început totul? Cum ai găsit eRepublik?
Totul a început acum 2 spre 3 ani (care-i fac pe 22 Octombrie). Am aflat de joc de la 2 foarte buni prieteni, 1 dintre ei s-a lăsat de joc de un an cred, iar celălalt încă este activ, amândoi fiind în aceeaşi unitate şi luptăm cot la cot cât se poate de des. Bineînţeles că există şi o mică competiţie dar constructivă între noi şi o comunicare destul de bună.

Cum ai devenit o mâtză?
Păi mâtză am devenit şi din recomandarile colegilor din unitate dar şi din propia iniţiativă prin faptul că am vrut să mă implic în politică şi am pornit aşa uşor.

Cum a fost să devi congress-cat al The Mâtza Party?
A fost bine şi consider că a fost o echipa bună de conducere şi că tot partidul cât şi liderii au facut o treabă bună atunci când am fost şi eu în congress.

Ce înseamnă The Matza Party pentru tine ?
Un partid care sparge o monotonie care eu cred ca s-a instalat în acest joc mai demult. Uneori uităm că totuşi e un joc şi că multă lume îl ia mult prea în serios, şi chiar dacă e un partid care la prima vedere nu ţi s-ar părea atrăgător eu cred că este şi va fi în continuare un loc unde te vei simţi bine. Pentru că unde se face treabă trebuie să fie şi divertisment şi seriozitate şi comunicare, că altfel am deveni toţi roboţi.

Părerea ta despre partidul Mâtza şi care crezi că sunt punctele tari?
Părerea mea este una bună, aş recomanda şi la alţi jucători care doresc să încerce şi să facă parte dintr-o echipă constructivă, serioasă, distractivă şi ambiţioasă.

Un sfat pentru mâtzele noastre nebune:
Nu vă schimbaţi indiferent de ce zic alţii. Şi să nu vă pară rău niciodată de deciziile luate indiferent dacă sunt bune sau sunt rele, sunt deciziile voastre personale şi trebuie să vi le respectaţi.

Mulțumim Silviu28 pentru răspunsuri și pentru dăruirea faţă de The Mâtza Party. Miauuuuu!




Aici se încheie “junarul de după-amiază”, a transmis de la faţa locului mib_boby şi nu uitaţi că ne găsiţi 24/7 pe CHAT-UL #MATZA unde toată lumea este binevenită.

MIAUUUUUU!!!