Testament

Day 2,025, 15:19 • Published in Romania Romania • by wowotzange

Cand am implinit 8 ani am primit cadou un testament.
N-am inteles prea bine care e treaba, dar foaia de pergament, cu miros vechi, aspect prafuit si sigiliu rosu m-a facut sa fiu pentru prima data multumita de ceea ce mi se daruise de ziua mea. Din cauza datei nefaste – mi se parea pe atunci – la care vazusem lumina zilei, anume a 5-a zi a lunii iunie, an de an aveam ocazia sa ma plang ca primeam un singur cadou si pentru ziua copilului si pentru ziua mea si pentru terminarea anului gradinitar. Dar de acea data, fascinatia pentru bucatica de hartie intre doua coperti cartonate, primita de la tatal meu, a facut uitata revolta obisnuita. Multi ani mai tarziu, mi-am amintit si de penita a carei posesoare devenisem la sfarsitul anului in care am invatat sa scriu; pe moment a contat doar Testamentul. Stiam ce este acela, motiv pentru care m-am speriat intai si mi-am intrebat cu ochi mari tatal:
- Cine a murit?
- Nimeni, a spus el razand si m-a indemnat sa citesc mai intai ce scrie.

Fiicei mele, cand eu nu voi mai fi, ii voi lasa o lume fara razboi, in care sentimentul unei pierderi iminente nu isi va mai gasi locul.

- Tati, ce inseamna “iniment”? E un sentiment care vine din inima?
Zambesc si acum cand imi amintesc cum am potrivit-o. Auzi la mine, iniment.
- Iminent inseamna atunci cand ceva o sa se intample in viitorul apropiat si tu stii ca nu il poti opri.
L-am privit confuza si ferm convinsa ca explicatia mea e mai buna. Dar am uitat repede de mesaj si m-am bucurat de bucatica mea de hartie cu aspect important.
A continuat sa exercite o fascinatie deosebita asupra mea in tot timpul care a trecut de atunci. As putea chiar sa spun ca fascinatia a crescut odata cu mine. Pe masura ce ma maturizam am intuit din ce in ce mai bine ce vrea sa spuna Testamentul.

Cand am implinit 18 ani mi s-a parut momentul potrivit sa mai aduc o data in discutie intelesul talismanului pe care il aveam de un deceniu. La urma urmei, acum aveam sa devin adult si eram indreptatita sa imi iau mostenirea.
- Tati, de ce mi l-ai dat cand eram asa mica si cand mai aveai mult de trait? Testamentele nu se lasa de obicei in urma?
- Si ce te faci daca atunci cand vine timpul sa le lasi in urma copiilor tai ceva, tu nu ai nimic? Nu e mai bine sa te hotarasti din timp ce vrei sa le ramana si sa muncesti la asta tot restul vietii?
Am ramas cu gura cascata. De data asta eram ferm convinsa ca explicatia lui este mai buna.
- Acum am inteles, dar voiam sa te mai intreb ceva. Care razboi? De cand ma stiu, singura data cand m-am simtit vag ca in razboi a fost la mineriada si asta numai pentru ca tu si mami insistati sa tineti lumina inchisa seara, de parca ar fi putut cineva sa sparga geamul cu pietre, in conditiile in care stam la 6.
- Puiu’ lu’ tati, tu crezi ca razboiul se poarta pe strazi? Raboiul cel mai crunt este cel care iti bombardeaza inima. Cand nu stii daca maine iti vei pierde prietenii, pentru ca vor pleca din tara sau locul de munca, pentru ca este criza, sau demnitatea, pentru ca peste tot dai de coruptie. . . atunci sentimentul de iminenta pierdere si cel de neputinta sunt mult mai puternice si te marcheaza mult mai rau. As vrea sa iti pot lasa o lume in care asta sa nu fie la ordinea zilei.
N-am mai putut sa scot nici un cuvant. In mintea mea se framantau tot felul de idei si m-am intrebat care e rolul meu in acest plan. Mi-am amintit ca nu stiu cum de penita care zacea intr-unul dintre rafturile mele si care fusese ignorata atata amar de vreme. “Voi lasa in seama tatalui meu negocierile de pace cu societatea in care traim, iar eu il voi ajuta fiind un simplu scrib de razboi si povestind” – asa mi-am spus atunci.

Astazi se implinesc 28 de ani din dupa-amiaza – pe care nu o mai consider nefasta – in care am aparut pe lumea asta, si am intrerupt pentru cateva clipe, cu tipetele mele de nou-nascut, un mare razboi.
Astazi se mai implinesc si 20 de ani de cand mi-e dat sa port cu mine o mare mostenire. De fapt doar o promisiune de mostenire, pentru ca cel care mi-a facut-o a intrerupt la randul lui pentru un moment razboiul, facand toate privirile sa se intoarca mirate, luate prin surprindere de disparitia lui neasteptata dintre noi, inainte sa isi implineasca promisiunea.
Dar astazi este si ziua incepand de la care se vor numara nesfarsitii ani de pace. Acea zi in care eu, mostenitoarea, am implinit promisiunea pe care mi-am asumat-o in numele celui care mi-a lasat Testamentul sau.
Un scrib de razboi, transformat in autor al pacii.