Join the new world

Nu am mai scris de mult. Nu aici, de fapt. Prea mult pentru mine, prea putin pentru cei care asteapta sa scriu.
Va ofer azi o cugetare literara. Cuvintele imi apartin si au fost publicate intr-un volum de Antologii literare, sub egida "Antologiile Cenaclului de Poezie şi Proză
„Amprente Literare”
(2010 – 2014)"
Comentariile sunt binevenite. Sugestii si reclamatii deasemenea:

Ma cam plictisesc. Uneori de moarte. Dar nu as muri nici sa ma bati. Nici chiar de ma bati tare. Cam cum se bat tobele. Tobele au ritmul lor. Si merg bine cu chitara bas. Nu pot sa cant, dar imi place sa ascult. E ca si cum as prefera sa tac si sa ascult in loc sa vorbesc si sa nu ma asculte nimeni. Cand nu ma asculta nimeni ma simt ca un radio plictisit. Stau intr-un colt si doar praful se aseaza pe mine. Si plictiseala ma roade la colturi, precum praful care imi intra in simturi. Insa simturile mele sunt goale. Goale si risipite in nestiinta. Nestiinta e opusul stiintei? Cine sa le mai stie pe toate…(?)
Cand nu ai habar, nu poti pretinde ca poti fi intelept. Prima data am vazut intelepciunea la soimi. Soimii zboara in inaltimi intangibile. Inaltimea iti aduce cunoastere. Atunci mi-am dorit sa invat sa zbor. Spre cer. Cerul albastru. Albastrul senin. Senin precum apa prin care nu razbate unda de vant. Apa, de e lac sau iaz pierdut in creierul muntilor, tine in ea amintiri si povesti cu indragostiti. Indragostitii viseaza la luna. Luna e alba si rece. Reci sunt si gandurile ce se arunca profund cautand intelpciunea in inaltimi nepotrivite. In inaltimi e liniste. Atunci cand e prea liniste am impresia ca imi aud gandurile cum se cearta. Oare radiourile au propriile lor ganduri sau fiecare idee e adusa, in cutiuta aia mica, doar de oameni care vorbesc singuri, in speranta ca vocea lor nu e singura in eter? Infinitul e acru. Asa simt orice lucru care e nedefinit. Oare varza acra a vrut sa fie acra de la inceput sau s-a complacut in situatia de a fi acra?
Ma foiesc pe parti laterale evitand sa stau cu spatele la cer. Sa nu supar seninul. E singurul care-mi canta in urechi pe voci de vant care a uitat sa adie. Si daca nu adie nu deranjeaza apa. Apa precum cerul. In tente albastre. Albastru de inaltimi. Inaltimi intelepte. Intelepciune de soim. Oare de ce e soimul intelept? Soimul nu vorbeste, doar zboara. Daca ar vorbi nu cred ca l-ar asculta nimeni. Ar fi ca radioul. Ros de praf intr-un colt plictisit de viata, asteptand, ca prin vis, pe cineva, sa vina, sa se indure, sa apese butonul care l-ar face sa taca pe vecie.

Tacerea e de aur. Daca aurul e bogatia suprema, atunci tacerea e stapana lumii.

Pana sa mai scriu aici, gasiti mai multe articole pe blogul personal - aici!