Join the new world

"Nu pot sa va ofer formula succesului, dar pot sa va dau formula esecului: Incercati sa-i multumiti pe toti!"
-Herbert Bayard Swope



Cu o mana plina de vioiciune ma scotoceam curios in singurul buzunar negaurit, da la pantaloni. In celalalt buzunar nu aveam curajul sa las mana sa cotrobaie, nepurtator de lenjerie curacoperitoare, riscam sa dau de monstrul flamand, care cu siguranta mi-ar fi mancat unghiile pana la coate. Nu ca i-as fi potolit foamea cu ele, dar cred ca mai mult de ciuda ar fi facut-o. Ieri, m-am riscat sa-mi suprim o curiozitate, "sa vedem cate statii de troleu pot mege fara bilet", si m-am pozitionat in spatele unei domnisoare iar la fiecare frana faceam full-contact cu ea. Daca nu zaream controlorii, inca doua frane si eram gata...
Dar sa revenim la buzunar. Gasesc cativa centi speriati si infrigurati pe la fund, nu al meu, al buzunarului. Ma uit la ei ca la opera de arta abstracta si, ca un director de resurse umane in fata unor tineri candidati la niste posturi vacante, intreb, fara a spera sa primesc un raspuns: "Ce dracu sa fac cu voi mai amaratilor?"
Cu o expresie faciala facuta parca din hartie creponata ma consolez cu gandul ca nu sunt singurul falit din lume si ma hotarasc sa ies la plimbare, doar-doar voi intalni un maiestru in ale cersitului sa ma initieze si pe mine si sa revin pe piata muncii. Imi trag tesinii cu talpile lucrate in filigran, gaurelele lucrate cu mare grija se mai tineau doar in mirosul de la sosete, in filigran lucrate si ele de niste molii nenorocite, si plonjez plin de incredere si bucurie in mijlocul muritorilor de rand.
Ajung in gradina publica si iau la piciore una din alei, o alee trista si plina de nuante maronii. Autumnale pe naiba, canine toate.
In timp ce-mi lasam gandurile sa zburde printre crengile copacilor si invers, zaresc o mogaldeata pe o banca, pe care nu o baga nimeni in seama. Ma apropii si constat ca era o copila, in jur la 9-10ani,cu haine ponosite, cu un par blond si neingrijit, cu doi ochi albastri plin de lacrimi.
Mi-a fost teama la inceput sa intru in vorba cu ea, eu fiind mai timid de fel. Fetita a ridicat privirea catre mine si fara a folosi vreun cuvant, mi-a adresat o invitatie la conversatie.
Am prins curaj si am intrebat:"ce faci tu singura aici?". Mi-a raspuns scurt, ridicand din umeri.
"Te-ai ratacit? Unde sunt parintii tai?",am continuat. Am primit acelasi raspuns.
Mi-am facut curaj si i-am propus sa-i ofer ceva de mancare, putina caldura si sa dau niste telefoane, la autoritatile statuli, sa vedem ce se poate face pentru un copil, aparent abandonat.
M-a prins de mana, iarasi din priviri, si-a dat acordul si m-a indemnat sa mergem. Atunci am observat ca avea o malformatie la spate dar nu am dat prea multa importanta pentru ca: "era un copil cu o malformatie si nu o malformatie cu un copil".
Am parcurs repede distanta pana la domiciliul meu, i-am oferit ceva de mancare si am rugat-o sa se faca comoda pana ce gasim o solutie.
Atunci s-a intamplat ceva extrem iar mie mi-au paralizat corzile vocale. Odata ce si-a dezbracat paltonasul ponosit a iesit la iveala "malformatia". Eu, paralizat de uimire m-am retras pana m-am lipit cu spatele de primul perete din calea mea si am ingaimat:"sa mor io daca mai pun gura pe iarba". In fata mea era o fetita cu doua aripioare stravezii care, cu un zambet angelic si o voce divina, imi spunea: "eu sunt doar un ingeras care a coborat din cer pentru a gasi un om care sa ma accepte si de care sa am grija".
Eu am ramas fara voce si de aceea am scris toata aceasta poveste, ca altfel v-as fi transmis-o pe cale orala.