Rosignante
Marius Ovidius
Cervantes a fost, cu siguranta, inspirat de viata de zi cu zi din Spania vremurilor sale, care tocmai suferea o serioasa transformare si a ales, ca forma de exprimare, proiectarea atit de fragilului Don (bolnavicios si cu mintea slaba, ar spune unii) in minunata lume a viselor acestuia.
O lume ciudata si, oarecum de neinteles astazi, plina de cavaleri, fapte nobile si printese neprihanite a caror simpla privire merita orice risc pe lumea aceasta.
Bun, si ce treaba are aceasta realitate (tot virtuala) cu caterinca zilnica din eR, o sa ma intrebati? Sau, asa cum a facut-o deja MickeyD, ti-ai fi imaginat vreodata ca o sa iti pui intrebari existentiale intr-un joc (care nu este real) ?
Am spus si mai demult, realitatea este ceea ce noi percepem ca fiind realitate si, daca relitatea virtuala a eR ne absoarbe atunci vom tinde sa credem ca acest substitut este adevarata realiate. Asemanator cu situatia celebrului personaj, nu credeti?
Oricum, legea entropiei (care este valabila si aici) ne duce cu fiecare moment pe o cale, ce produce Transformari (http://www.erepublik.com/en/article/transformarea-702477/1) si, la sfirsit ajungem sa nu ne mai recunoastem pe noi insine in noul personaj, atit de transformat.
Frumusetea transformarii este ca ea ne absoarbe atit de mult incit nu percepem modificarea si, chiar daca o sesizam, ajungem sa ne-o dorim (cam la fel ca si atunci cind incerci sa ii iei sticla unui om beat si acesta te percepe ca pe un dusman).
Evident, multi ajung sa perceapa transformare care ia afectat, sa inteleaga urmarile acesteia si, implicit (cita vreme inca sunt constienti de realele lor interese, pt ca pot fi si cazuri in care sa nu mai constientizeze asta din cauza dedicarii sau adictiei - personal prefer al doilea termen) sa realizeze ca trebuie sa se distanteze suficient pentru a putea sa vada iarasi ansamblul.
Asta, de obicei, are loc printr-o retragere (macar formala, macar din anumite domenii de implicare).
Asa apar demisiile si retragerile (in ultima vreme sunt destul de multe si sunt sigur ca va sunt cunoscute) si, totusi...
Odata creata adictia ea continua sa produca efecte, fenomenul realitatii virtuale este prea adinc inradacinat si nu poate disparea intr-o zi, brusc. Asa apar tacticile de justificare.
Pentru ca, in fapt, procesul de proiectare in realitatea virtuala continua. Ma retrag acum pentru ca nu mai pot, nu mai am timp, nu mai vreau (e mai trist cind motivul este nu ma mai lasa). Poate ca micile atentii ale RL, ce interfereaza cu minunata realitate virtuala a Cavalerului, produc schimbari si rupturi iremediabile ale lumii imaginare.
Totusi Rosinante ramine, in continuare, un minunat bidiviu, puternic si curajos, plin de energie si incredere ce asigura mare parte din viitoarele victorii cavaleresti.
In tot acest timp, magnificul cavaler are alaturi pe mai umilul sau scutier, servitor dar si prieten, care nu beneficiaza de serviciile unui bidiviu atit de falnic dar care, totusi, este indispensabil. De altfel, este singura si ultima legatura a Cavalerului cu realitatea solida, ce nu va inceta sa revina peste si in viata (fie ea reala sau virtuala) a eroului, citeodata chiar cu ajutorul direct al acestui companion.
In paralel, familia, prietenii si apropiatii incearca sa il salveze pe Cavaler de ... ciudat, de el insusi. De fapt de visele sale si din realitatea sa virtuala. Motivele acestora sunt ... mici, ca sa nu zic meschine si au o finalitate trista pentru cavaler care este brusc smuls din lumea sa virtuala, atit de minunata si luminoasa, plina de incredere, curaj si fiinte fantastice.
Acesta se trezeste inconjurat de un popa, un notar (cineva trebuie sa autentifice Testamentul si sa ii preia averea - cunoscuta situatie si in eR, nu?) si ceva rude, preocupate mai mult de ele insele.
Ce ii mai ramine acestui cavaler?
In primul rind minunatul sau prieten, care nu il va uita niciodata si, deseori, linga un pahar, isi va aduce aminte de minunatele si inaltatoarele lor fapte de arme (pentru binele lui sa speram ca nu va apuca, la batrinete, aceasi cale ca si cavalerul).
Mai apoi, el a intrat in legenda deja. Magnificenta sa (ludica si ireala) a devenit motiv de reflectie pentru multi altii, desi nu se mai gasesc cavaleri si printese iar strazile sunt acum pline de Hanuri si Magazine si nu se mai vad Palate si Castele.
Ciudat cum a putut el, care (sa spunem frumos asta) era altfel decit ceilalti, sa inspire atita incredere si curaj altora, sa le rascoleasca sentimentele si sa ii faca, macar pentru putin timp, mai buni.
Totusi, ce s-a ales de Rosignante? A mai vazut-o cineva? Mai aveti vesti despre ea?
Adica, a ramas asa cum o cunostea cavalerul sau a redevenit o biata gloaba?
Cred ca povestea asta, pe care azi am incercat sa vi-o readuc in atentie, are foarte multa legatura cu eRomania acestor zile, cu tot ce se intimpla in jurul nostru, cu oamenii si gindurile lor (sau visele lor) de aici.
Nimeni nu ne poate opri sa visam dar, asta e un proces intim, personal, asa ca trebuie luat ca atare.
O zi buna tuturor.
Marius Ovidius
Indymedia
PS
De astazi, o sa incerc si eu sa ma limitez la o interferare cit mai normala cu eR, asa cum am spus tot timpul, in limitele bunului simt, atit de specific poporului nostru.
Dedic acest articol tuturor prietenelor si prietenilor mei din eR, urindu-le toate cele bune si avind speranta ca Rosignante poate ramine, macar pentru noi, acel animal fantastic si plin de haruri.
Comments
Frumos. Pe tine cine incearca sa te salveze de tine insuti? 🙂
Pe cat de frumos pe atat de adevarat
Good luck.
mmm....
Mda!
Imi dai de gandit.
Ia vino tu la o bere in Timisoara sambata asta,
poate iti povestesc pe unde se mai ascunde Rosignante.
nu stiu pe unde paste Rosignante, dar sunt convins ca l-am gasit pe nepretuitul sancho panza. tot imi deschide o usa si imi aduce de fidelitatea lui si a legii conflictului de interese. eu de aia nu pot sa plec din erepublik. ca nu inchide usa🙂
se pune?
Am citit articolul de vreo 3 ori si mi-am luat o pauza de masa prelungita pentru o sesiune de meditatie (nu yoga).
Jocul asta e un exercitiu de imaginatie.
Astazi e RPG, maine e board game.
Azi e Monopoly, maine e Risc.
Azi e Rampart, maine e Stronghold.
Asa treci de la o lume la alta, de la un personaj la altul, si dintr-o data iti dai seama ca mai poti.
Periculos e atunci cand ramai intr-un loc si nu mai vezi padurea. Desi stii unde esti, te simti ratacit si nu vrei decat sa ajungi la tramvai, sa te duca acasa.
Periculos e si atunci cand te muti prea des si nu mai vezi copacii.
Stii unde vrei sa ajungi, dar viteza te ameteste, te ratacesti si nu vrei decat sa... ajungi la tramvai, sa te duca acasa.
Totul sta in rationalitate si masura. Atata timp cat le ai, nimeni nu o sa mai considere ca ai nevoie sa fii salvat. Oricum, salvarea vine doar de la tine pentru ca doar tu tii la tine atat de mult incat sa ai vrei sa te salvezi si in acelasi timp sa accepti ajutorul.
Cred ca stii ca eu prefer termenul "dedicare", desi nu neg ca poate fi ceva mai mult decat atat. Ma rog... intensitatea cu care ma dedic eu unei vieti (fie ea reala sau virtuala) depaseste chiar si puterea termenului "adictie", dar asta e legat de cum sunt in RL si de cum percep eu un anumit nivel al trairilor mele.
Iti urez mult succes in tot ce faci si astept urmatorul articol 🙂
S-auzim de bine!
Vai ce comment lung am scris 😒
@ghishae: L O L
Adevarat graiesti ciutz! 🙂
Haideti ca va traduc eu:
Don Quijote = Citizen Name
Rosignante = eRepublik
Sancho Panza = logout button
@Adiemus, drumul spre Infern e pavat cu bune intentii si sunt atitia cei care le exprima 🙂
@Lady Indra, nu iti pot spune ce ginduri freudiene mi-a inspirat comentul tau 😒, pt ca presupun ca nu era vorba de M&M.
@ovidiu303, da, nu ne spargi, nu? 😃
@ghisae, just great. Nu stiam de ce e curent aici.
@Sunsetter, stii, comenturile tale, aproape de fiecare data, ma obliga sa merg mai departe si sa fac ceva mai mult 🙂, sper ca si mai bine.
@MickeyD, ai vre-o idee cine ar fi Dulcinea?
@all, multumesc!
fiecare are Dulcinea lui. a mea se cheama Country Presidency.
🙂
Foarte interesant articolul. De aceea te-am apreciat eu si te-am sustinut moral inca de cand ai scris primele articole in Erepublik.
In loc de "adictie" sau "dedicare" imi place sa folosesc termenul de "pasiune" (in sensul in care il foloseste si Donald Trump). Eu sunt berbec, zodie de foc, si stiu ce inseamna "focul pasiunii" atunci cand imi place sa fac ceva.
Sunt si eu uneori un fel de Don Quijote in Erepublik, alerg si eu cateodata sa ma lupt cu monstrii ascunsi sub forma "morilor de vant". Fac asta cu "pasiune" si cred ca s-a vazut... hahaha...
"Transformarea" cred ca este ceva normal si cred ca toti cei care suntem activi si ne exprimam personalitatea in Erepublik trecem prin astfel de transformari. La mine deja descopar vreo doua transformari in decursul celor 6 luni si ceva.
Erepublik este si o aventura pasionanta a autocunoasterii.
(Si nu credeam vreodata ca am sa scriu ceva asa de frumos despre Rosignante a mea... adica despre Erepublik.)