Ambient on/off

Sign up

 

Continue

Continue By creating an account you agree to the Terms of Service & Privacy Policy

Revista Presei [1846]

Day 1,846, 05:12 by Ministerul Media MD

Bună ziua, stimaţi cetăţeni ai frumoasei eMoldova!

Din varii motive Revista Presei ajunge la dumneavoastră cu oareşce întîrziere, treabă pentru care îmi cer scuze şi-mi torn cenuşă-n cap în faţa domniilor voastre, iar drept pedeapsă am să scriu acest articol din colţul biroului, aşezat în genunchi pe coji de nucă( foarte probabil să nu găsesc nuci, deci voi folosi cioburi de sticlă. De vin, că-i sezonu'). Aşadar, odată stabilită procedura, să trecem la obiectul articolului de faţă, adicătelea să vedem ce s-a produs prin frumoasa presă emoldovenească în aceste zile:



Putem consemna articolul prin care noul preşedinte ales Mikael Kanto clipeşte fericit din ochi,
mulţumeşte celor ce l-au votat şi ne anunţă că munca ai serioasă va începe de luni încolo
, el fiind la summit-ul de la Bucureşti. Pînă atunci, dacă cineva are chef de sfadă, luaţi-i în colimator pe cei din echipa lui.




Un articol care ar fi trebuit să suscite atenţia cetăţenilor( mă rog, atenţia celor interesaţi de partea economică), publică Alexandru Barbarosie, sub forma unui sondaj.

Lupusorul tainic vine cu o serie de propuneri ce ar putea face jocul mai interesant. Propuneri publicate într-o aşa-zisă "scrisoare deschisă"; treabă lăudabilă dacă ne gîndim că adminilor le este lene sau nu ştiu să-şi deschidă corespondenţa.

Liberalii de la noi, prin purtătorul lor de cuvînt Cassyo, îşi continuă acţiunile de hrănire a celor mititei. Musai să aveţi grijă, o vorbă veche spune că "pita-ngraşă şi tîmpeşte". Sper să nu fie cazul şi la noi:).

Încă un lucru important se petrece zilele astea...infiintarea unei eUniversitati pe frumosul picior de plai. Ce vrea să-nsemne asta? Sper că vom afla zilele urmatoare de la autodenumitul Decan Saladin Agafonici.


Deşi intră la categoria "Diverse", mie unuia mi se pare un eveniment important: împlinirea a 3 ani de activitate a celei mai vechi unităţi militare din eMoldova, adică Zimbrii TMD, ocazie cu care au organizat niscai concursuri şi defilări, ale căror rezultate le puteţi citi aici





Această categorie cică ar presupune niscai entertainment...Păi, ia să vedem:

- GabrieCO2 încearcă o lansare în presă odată cu lansarea unei întrebări: Cu ce viteză zboara renii?. Mde, fiecare cu problemele lui; io m-aş fi întrebat de unde îşi procură Moşu' reni zburători...

- Mafiotka ajunge cu bancurile la nr.29. Îi urăm să prindă măcar centenarul:)

- direct x surprinde atmosfera sărbătorilor de iarnă într-un articol deosebit de concis. De remarcat faptul că, exact ca şi specialiştii din domeniul sănătăţii ce ne-ndeamnă să consumăm cel puţin doi litri de lichide zilnic, şi direct x are o reţetă ce conţine "materiale" lichide din abundenţă. De mai multe feluri. De repetate ori. Sănătate multă:)

-Osama Bri Gadier face spectacol într-un articol sugestiv intitulat "Afaceri maimutaresti". Dacă articolul în sine nu vă distrează, încercaţi comentariile. Dacă nu ţineţi la tăvăleală, treceţi mai departe.



Buuun, cam atît pentru astăzi. Pînă la următorul număr( al revistei presei, nu fiţi măgari:D), vă urez o duminică exagerat de plăcută!

 

Comments

Mikael Kanto
Mikael Kanto Day 1,846, 11:42

Frumos))!

 
Post your comment

What is this?

You are reading an article written by a citizen of eRepublik, an immersive multiplayer strategy game based on real life countries. Create your own character and help your country achieve its glory while establishing yourself as a war hero, renowned publisher or finance guru.