Poezii [SENIOR JURNALIST 2/3]

Day 2,576, 08:20 • Published in Singapore Malaysia • by Dragonasu


SENIOR JURNALIST 2/3


Serviti va rog:
Da şi Nu

Costache Ioanid

Da şi nu, nu şi da
nu se pot înmănunchea.
Nu poţi fi
cum vrei tu:
nu poţi fi şi da şi nu!

Când iubirea spune: hai!
Lenea-ţi porunceşte: stai!
Când Isus vrea să lucrezi,
lenea-ţi spune să mai şezi.

Bun şi rău, rău şi bun
când se-adună se răpun.
Nu poţi da braţul tău
Celui bun şi celui rău.

Cerul vrea copii cuminţi
însă lumea vrea să minţi.
Domnul vrea să fii în har,
iar Satan să fii murdar...

Iad şi Rai, Rai şi Iad
n-au acelaşi drum şi vad.
Pe Isus dacă-L ai,
scapi de Iad şi intri-n Rai.

Dacă-L ai pe Domnu-n gând,
nu poţi fi şi rău şi blând.
Dacă-I dai iubirea ta,
spune-I totdeauna da!
PROTESTUL MAIMUTELOR

Florin Lăiu, Bucureşti, 1990



Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic ,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic ,
A zis : Atenţiune ! Sunt foarte afectată !
Tot circulă o vorbă , deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă .
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă !

Şi , zău , savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte !
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi ?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război ?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării ?
Însemne sataniste otrăvuri, şmecherii ?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă ,
Ca să scornească arma distrugerii în masă ?

Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim .
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi ,
Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii …

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi ,
Şi , orişice s-ar zice , nu suntem troglodiţi !
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,
Drogaţi , lacomi de sânge sau homosexuali ,
Escroci , bandiţi , gherile sau vreo tutungerie ?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie !
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă ,
Nici terorişti , nici dogme , nici luptele de clasă …

Cât am bătut eu jungla , scuzaţi , n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat .
Urmând calea cea bună şi , evident , corectă ,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă .
În ierarhia noastră , cum e firesc şi drept ,
Devine şef acela viteaz , agil , deştept ,
Capabil viaţa obştei s-o ţină , s-o păzească ,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească .

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană ,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană .
Pe când , priviţi ! La oameni , ferească Domnul sfânt ,

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt ,
Corupţi , vicleni , jigodii , cu gura cât mai mare ,
Nebuni după putere şi după bunăstare !
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei ,
Contează doar averea şi înmulţirea ei .
Nu veţi vedea vreodată , cât soarele şi luna ,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna .

La om , tot ce înseamnă minciună , intrigi , ură
Sunt legi de referinţă , a doua lui natură .
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator ,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator …

Şi iată înc-un lucru din lumea mea frumos :
La noi nu se întâmplă război religios ,
Nici sfinte inchiziţii , nici libertăţi în lanţuri ,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri ,
Nici ordine mondială , şi nici naţionalism ,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism …

E-ADEVĂRAT CĂ OMUL, ACEST BIPED, GUNOI ,
ARATĂ CA MAIMUŢA , DAR N-A DESCINS DIN NOI!

De 5 lei Iubire

Olga Beglet

Se povesteste despre-un copilas
Era frumos si dulce,
Parintii lui cam ocupati
N-aveau nici timp sa-l culce.

Nici vorba de povesti frumoase
De-mbratisari, de sarutari.
In schimb l-acestea el primea
Bancnote, ce pentru cei mai mari sunt foarte pretioase.

Veni baiatul intro buna zi la tata
Si il ruga cu el ca sa se joace,
Dar tata n-avea timp pentru micut
Si l-a rugat, dindu-i 5 lei sa-l lase-n pace.

Vazind ca nu e de glumit cu cei mai mari
A luat bancnota de 5 lei.
A mers prin parc, s-a asezat pe-o banca
Alaturi de niste bunei.

- Auzi, mai frate, cu bani iti cumperi ce doresti,
O casa scumpa, vila si-o masina
Te faci bogat, iar alta ce-ti poftesti?

Baiatul auzind filosofia
Fugi spre magazin si ce uimire,
Cu ochi intrebatori privi spre vinzatoare:
- Dati-mi va rog de-acesti 5 lei, iubire!!!

Poate va intrebati care-i morala?
Ce baietas prostut, ce intimplare!
Dar adevarul este foarte clar:
Iubirea nu e in portmoneu, prin buzunare!

Putem sa cumparam masina,
Sa masuram in euro - fericirea.
Cu bani putem zidi si-o casa,
Dar n-o sa cumparam nicicind - iubirea!!!

Iubirea se ascunde-n sarutari,
Ea e-mbracata in apus de soare!
Ea e-n cuvinte si-n imbratisari,
Ea se ascunde si-ntr-o floare!

Iubirea sa va umple casa
Cuvinte dulci sa nu lipseasca.
Fiti fericiti intotdeauna
Si Domnul pacii sa va ocroteasca!!!

Satul meu
Mi-e dor de satu-n care m-am născut.
Îl port, mereu, la mine-n gând.
Uliţa copilăriei, îndepărtată,
În satu-n care, am fost copil, odată-

Eu am plecat, el a rămas.
Cu iarbă, ruginită, pe imaş.
Şi iarna, care stă să cadă.
Îmi spune, cum a fost odată.

Îmi văd, aievea, casa părintească,
Şi florile, mamei, din fereastră.
Vecinii, care azi s-au dus,
Şi stau alături de Isus.

Duminica, în strai de sărbătoare,
Mergeam cu mama la plimbare.
Pe uliţa, lui, frumos mai răsuna.
Glas de privighetoare, ce zilnic ne cânta!

Vara, când mergeam la scăldat,
Şi la cireşe, din livadă, la furat.
Desculţ, prin roua dimineţii,
Simţeam, din plin, dulceaţa vieţii!

Seara, adunaţi pe vârful unui deal,
Înălţam, un foc, imens ca un ocean.
Luna şi stelele, ne priveau,
Iar, noi, în jurul lui dansam!

Căruţa, tatei,, trasă de doi cai,
Blânzi, ca florile de mai.
Fericirea, de pe chipul meu,
Când pe tata, îl credeam Dumnezeu!

În suflet mi-a rămas un loc,
În care chipul, EI, încă îl port.
Dragostea, din copilăria îndepărtată,
Acei fiori, ce nu mor niciodată!

Toate în urmă au rămas.
Mi-e, atât, de dor de al meu sat.
De cozonacii mamei mele,
Şi de greierii, ce cântau, în nopţi cu stele!

Timpul curge, amintiri rămân.
Atâta frumuseţe, în zâmbet de copil.
Pe uliţa, copilăriei mele,
Azi, a rămas numai durere.

Aproape toţi ne-am dus din sat.
Bătrânii, au rămas nemângâiaţi.
Din satul vesel şi zglobiu,
Azi, a rămas, imens pustiu!

Aş vrea să calc pe iarba ruginită.
Să-i simt roua-n suflet, fericită.
Sufletul, îl ţin, de el legat.
Un loc ce îl iubesc, cu drag!

O amintire, atâta de frumoasă,
În suflet, las o lacrimă să cadă.
Dusă, de al primăverii vânt,
În satu-n care m-am născut.
Să-i spun că mult îmi doresc,
Să calc în el, spunându-i că-l iubesc!
ÎN PAPUCI, ŢI-AM PUS O FLOARE!

În papuci ţi-am pus o floare.
Împletită cu iubire.
Albul iernii, ca o boare,
Să-ţi aducă fericire.

Să îţi parfumeze viaţa.
Când drumul îţi va fi mai greu.
Să-ţi zâmbească dimineaţa,
Când îi spui numele meu!

Floarea dragostei îţi ofer,
Într-o zi de sărbătoare.
Să ai vise ce nu pier,,
Ca un răsărit de soare.

În albul strălucitor.
Sufletul, să-ţi oblojesc.
Să îţi spun că-mi este dor,
De tine, că te iubesc!

Trandafirii, albi, crescuţi,
Într-o zi de iarnă, grea.
În inimă au înflorit.
Şi luminează viaţa ta.

Din florile din lumea largă.
Eu o floare am ales.
Floarea vieţii, cea mai dragă.
Cu parfum, dumnezeiesc!