Join the new world

Primavara-vara, cand intunericul noptii este cel mai jilav, iar lumina soarelui razbeste dis de dimineata printre ramurile copacilor inca adormiti, in drumul ei spre targ se opri sa isi traga sufletul respirand greu aerul de dimineata curata. Are o gramada de treaba astazi, si gandurile o cuprind precum invalmaseala dintr-o piata prost aerisita care nu te lasa sa respiri. O gura de apa, proaspata de izvor isi doreste, inca de acum 3 zile cand s-a gandit prima oara...
Parca abia s-a despartit de el, acum 2 minute cand cu ochii lui cristalini isi lua ramas bun de la ea fara sa schiteze un gest. Stia ca are sa il mai intalneasca insa nu poate sa isi scoata din minte mersul lui aerisit si lipsit de orice tragedie.

Se ridica sa isi continue drumul, razele soarelui o cuprind in brate aparand-o de frigul diminetii furibunde. Inca putin, isi zise, inca putin si ma voi relaxa cu o cana de ciocolata fierbinte, o dimineata ca oricare alta... nimic special. Apropos de ciocolata calda,(isi spuse) astazi este randul lui... cum il cheama... ah nu-mi aduc aminte, oricum este randul lui sa aduca ciocolata.

Ah... uite izvorul, aici m-am intalnit cu el. Aici am stat un timp... si ne-am vorbit doar din priviri. Aici mi-a spus sa merg cu el, aici am refuzat sa-l cred... aici... parca-i acum. Parca il vad cum imi sopteste cu privirea sa il urmez. E un nebun! ce cauta el tocmai aici asa de departe de drumul lui, un venetic nebun. Si isi vazu de drum.

Acelasi mers... agale si rebel. - Uite-l! 10 minute-n fata... de ma grabesc pot sa-l ajung. Grabeste pasul si in gand isi spuse... am sa-l convig. Nu este asa cum crede el, am si eu un mers rebel si pot si eu sa vad in nopate, tainele de mult uitate. In lumina lunii vad, mersul timpului pribeag, alene printre stele si universul intr-un veac... de amintire. S-a oprit... parca m-asteapta... oare.. stie ce-am gandit? Sau am vorbit cu voce tare?
- Hei! stai un pic, asteapta! El s-a intors cu o ureche bleaga, aceeasi ochi ce te patrund si vad tot ce-ncerc s-ascund.... acelasi mers de sta pe loc.. acelasi chip ce stie tot.
- Unde te duci asa grabit? ... nici un raspuns... dar stiu ca intelege stiu! Am sa il iau acasa si am sa-i spun, asa cum mi-am dorit de mult, Al Meu il voi numi mereu, in timp ne vom imprieteni si eu am sa-l invat ce stiu iar el imi va sopti, fix ca atunci... ca la izvor. Da... la izvor!
- Haide nu-ti fie frica, stiu ca ti-e sete, hai la izvor! Uite c-a mers, el ma urmeaza... sa mergem dara la izvor. Ah... dar am sa-ntarzii! Vai mor! si ciocolata calda....

Erau in 2 acum... mergeau agale.. si rebel pe drum. Acelasi mers un pic nebun dar lipsit de orice tragedie. Ea doar la ciocolata calda se gandea si totusi soarele pe cer era... de mult si o-ncalzea, ca o imbratisare calda. O zi normala a zis ea in timp ce s-a oprit, caci au ajuns fix la izvor, iar ea isi cauta o cana. El s-a oprit c-un ochi la ea, caci soarele il perpelea si parca nu putea s-o vada. S-a apelecat blajin si a sorbit, caci nu-i trebuia cana, s-a racorit... a stat un pic pe gand si a privit apoi s-a dus... in drumul lui pe strada dar nu-nainte... sa o vada cu ochii ei ce te patrund si parca-ti cunosc orice gand, ochi mari si limpezi cristalini, si mersul ei agale si rebel. De trei zile se gandeste la susurul izvorului, de trei zile nu-si poate scoate din minte momentul in care timpul a stat pe loc, cum ea i-a spus sa o urmeze dar el nu a avut cum a o crede.

Totu-i special in dimineata asta... si ea si noaptea, luna si'n sfarsit lumina, de la soare ce ma incalzeste.
Trei zile s-a gandit la dimineata furibunda, la soarele ce o alunga, la apa rece de izvor.
Si stie ca l-a inteles chiar de nu poate.. sa ii sopteasca la ureche ce simte si ce poate... el stie... doar sa latre.