Join the new world

Anul I, Numărul XX (Ziua erepublik: MDCCLXXXVI)

Drumul meu spre locul de muncă, parcurs pe jos în circa 15 minute, trece inevitabil pe lângă o mică zonă comecială, acolo unde, pe timpul comunismului au fost înghesuite mai multe magazine mici: o mică alimentară acum transformată în magazin de pâine, o fostă librărie care găzduieşte acum o casă de pariuri, un magazin unde se vindeau ziare şi tigări acum transofrmat în măcelărie, o farmacie, o frizerie, o cofetărie, vreo 2 restaurante din care unul îşi spune pompos "Centru de Evenimente" şi, bineînţeles, nelipsita cârciumă care îşi primeşte muşterii încă de la opt dimineaţa.

Banca din staţia de autobuz a găzduit pentru o perioadă un bărbat înalt, cu haine ponosite, netuns de câteva luni de zile, cu barba gri, dar nu din cauza vârstei - care era greu de ghicit, dar care varia între 35 şi 50 de ani, ci din cauza rarelor ocazii pe care le avea în a se întâlni cu apa. Desigur, nu cunoşteam situaţia pe care o avea, în afară de momentele când treceam pe lângă el, însă exista senzaţia că omul nostru făcea prima vizită la cârciumă în fiecare zi.

O perioadă era evitat de toată lumea, dar după un timp ajunsese să fie destul de util magazinelor în care existau numai vânzătoare şi nici un bărbat. Ducea gunoiul la tomberoanele mutate la câţiva zeci de metri faţă de locul unde fuseseră instalate iniţial, curăţa trotuarul plin de zăpadă pentru ca magazinele să nu fie amendate de primărie şi făcea diverse mici comisioane care îi aduceau şi ceva bani. Nu mulţi, însă destui cât să îi asigure mâncarea în fiecare zi. Duminica nu era o zi foarte bună, majoritatea magazinelor de acolo fiind închise, dar biserica ce se înălţase la câţiva paşi făcea ca milostenia oamenilor să fie pusă la încercare la fiecare slujbă, omul nostru nepregetând a profita de asta.

Într-o zi de iarna însă, zăpada nu mai fusese curăţată de dimineaţă în faţa nici unui magazin, iar vânzătoarele au început să bodogănească:
- Nesimţitul, stă la căldură acum că a venit frigul şi eu trebuie să dau zăpada, zise una din ele care era şi cea mai neîncrezătoare în ceea ce-l priveşte pe individ.
- Chem poliţia dacă-l mai prind pe aici, zise o alta, şi astfel ocările creşteau în intensitate pe măsura ce omul nostru continua să absenteze.

La orele prânzului, una din locatarele din zonă, care ieşise la cumpărături le spusese că vagabondul fusese accidentat mortal cu o seară înainte chiar pe trecerea de pietoni din apropiere. Pentru moment, vânzătoarele tăcuseră din gură, însă una din ele nu se putu abţine:

-Dă-l dracu'! Oricum era un beţiv ordinar!